Narcis Răducan, preşedintele ASA: „Echipa noastră a devenit principala favorită la un loc în Europa League!"

Distribuie pe:

ASA Târgu-Mureş şi-a încheiat cantonamentul din Antalya, după un 0-0 cu NK Domzale, liderul actual din campionatul sloven. În Turcia, târgumureşenii au disputat 5 jocuri amicale, încheiate cu următoarele rezultate: 1-0 cu Cracovia Krakow, 1-0 cu Daugava Riga, 0-0 cu Qarabag Agdam, 0-2 cu, Terek Grozny şi 0-0 cu Domzale.

„Echipa a arătat bine, au fost amicale reuşite, unul dintre ele împotriva echipei Terek, locul 9 în Rusia. Nu ne-a interesat rezultatele …Ivan Gonzalez a jucat şi la Real Madrid B, un jucător interesant, un jucător care a venit să completeze linia de fundaşi a noastră. Am observat că antrenorii sunt mulţumiti de ceea ce a arătat până acum. În urma intrării în insolvenţă a CFR-ului, am devenit favoriţi la o participare în preliminariile Ligii Europa şi ne gândim foarte serios la a aduce o echipă cu nume la Târgu-Mureş, măcar în primul tur, pentru că stadionul nu îndeplineşte toate cerinţele UEFA", a declarat Narcis Răducan, preşedintele ASA Târgu-Mureş.

Lasă un comentariu