CORUPȚIA-FENOMEN SOCIAL GENERALIZABIL ÎN ROMÂNIA (I)

Psihoza colectivă care a cuprins societatea românească prin acest cataclism social, economic-financiar și politic, care este corupția, coroborată cu spiritul civic și profesia de sociolog, mă obligă să întreprind acest demers analitic, depășind cazuistica faptelor de corupție, la nivel de fenomen, mai precis la esența și cauzele acestui fenomen. Aceasta în pofida faptului că fenomenul devine mai transparent prin intermediul faptelor individualizate ale corupției, care nu sunt nici pe departe singulare, conducând în mod inevitabil la ceea ce este desemnat sub raport fenomenologic prin fenomenul în cauză, depășind explicațiile empirice de ordin etnometodologic (prin prisma exclusivă a acțiunilor individuale, în afara unor interacțiuni și determinări cauzale). Dintr-o asemenea perspectivă am putea spune că ansamblul acestor fapte de corupție, prin amploarea, intensitatea și formele de reprezentare, cum ar fi: luarea și darea de mită, traficul de influență, tranzacțiile financiare, abuzul de încredere contra avutului public și contra avutului particular, abuzul de putere, delapidarea, spălarea de bani, înșelăciunea, contrabanda, crima organizată, tăinuirea și altele, explică fenomenul prin prisma generalului, oricât de multe labirinte-cotloane subterane conține acest fenomen concret cotidian, reprezentând starea de ilegalitate, imoralitate și anormalitate-anomie a societății umane. Dintr-o asemenea perspectivă, corupția definește acea starea de dezechilibru normativ și moral al societății aflate în criză de sistem care perturbă desfășurarea relațiilor sociale la nivel instituțional și interpersonal, prin asemenea relații informale și interinstituționale ce au un numitor comun, dobândirea unui capital de imagine și a unei puteri de influență, pe fondul incompetenței și așa-numitului status incongruent, dobândit în mod clientelar, prin servilism și prin intermediul unor forme de corupție, arhicunoscute deja. Asemenea grupuri de status, după cum sunt denumite de sociologul german Max Weber, s-au transformat în grupuri de putere și presiune, în ultimă instanță într-un factor cauzal al corupției de la cele mai înalte niveluri. În acest mod, sunt afectate credibilitatea instituțiilor, prestigiul și autoritatea acestora, sub diferitele sale forme de manifestare ale acesteia, atât la nivel instituțional, cât și individual. Nu trebuie să ne mai întrebăm ce autoritate și legitimitate deține o instituție de vârf de la nivelul puterii și purtătorul acestei autorități, pentru a înțelege acest mecanism al scăderii autorității și al facilitării fenomenului de corupție.

Datorită gradului de generalizare și implicațiilor induse la nivel individual și de grup, corupția se poate constitui într-un reflex social al condiției umane, alienate de propria sa valoare morală și socială, devenită pentru cei mai mulți indivizi un fals reper axiologic în planul devenirii acestora și al dinamicii sociale în anasamblul său, și un principiu axiologic nonvaloric după care se orientează cei predispuși spre corupție și atinși de acest flagel social generalizat, diferențiat la nivelul unor anumite categorii și grupuri sociale. Așa cum se știe, corupția nu este un fenomen conjunctural, ci are rădăcini în plan filogenetic și ontogenetic, transmițându-se de la o etapă istorică la alta. Dacă analizăm retrospectiv un asemenea fenomen, vom putea observa că societatea umană s-a confruntat cu acest fenomen din momentul în care a cunoscut o formă de organizare și structurare, și când au apărut primii germeni ai conștiinței de sine în raport cu conștiința celorlalți. Într-un asemenea raport evaluativ dintre individ și societate, individul se autopercepea într-o manieră egocentristă și subliminală, punând mai presus de orice Sinele personal și Superegoul, caracterizat prin imaginea de sine, aspirații și idealuri înalte, interese, emoții, defecte și tare de ordin moral și caracterologic, pe fondul unui așa-numit Eu vegetativ, rezultat în urma evoluției filogenetice și a reziduurilor instinctuale-animalice, în defavoarea Eului ideal și social, ca forme rezultate ale eului prin impactul indus de influența socială pozitivă și a unei socializări pozitive și concordante. Cine sunt acești indivizi egocentrici, într-o junglă în care corupția a devenit o lege fundamentală nescrisă și un mijloc de ascensiune în plan social și mai ales politic, prin mecanismul endogrupării și cel al socializării negative, nu trebuie să spun, prezentul cotidian fiind suprasaturat de asemenea fapte ce converg spre acest flagel generalizabil.

În acest mod, corupția a devenit o activitate și un mecanism destructurant al societății umane, manifestându-se în mod diferențiat în raport cu scopul și miza efectului indus, și, nu în ultimă instanță, cu nivelul ierahic și instituțional unde se manifestă, în conivență deplină cu reprezentanții puterii politice, economice și juridice-normative, cunoscând și asemenea dimensiuni. Dintr-o asemenea perspectivă cauzală dintre putere și corupție, este binecunoscută opinia ce definește puterea în această ecuație și în acest binom exprimată de Lord Acton: „Puterea tinde să corupă și puterea absolută corupe în mod absolut". Ca atare, între corupție și putere se instituie un raport complementar direct proporțional.

În continuare voi încerca să decelez principalele cauze ale acestuia, din perioda confuză și difuză a tranziției, a cărei temporizări negative se poate regăsi în însuși fenomenul analizat (conform principiului, în ape tulburi se pescuiesc peștii mari, ceea ce este sinonim cu corupția mare, de milioane de euro și funcții politice nemeritate). În esență putem afirma în mod axiomatic că, în principal, corupția postdecembristă are cauze și resurse de ordin structural-instituțional, pe fondul disfuncțiilor unora dintre acestea, care, în mod paradoxal, au susținut și stimulat recrudescența acestui fenomen, pe fondul unor stări de dezorientare normativă și al unor acțiuni de corupție individuale și de grup. Evidențiez în acest sens, ca primi germeni ai marii corupții, devalizarea unor bănci, retrocedarea discriminatorie, privatizările oneroase, traficul de influență intern și extern, tranzacțiile financiare interne și transfrontaliere, datorită unor norme și legi confuze, benefice celor predispuși spre corupție, care au condus la această stare anomică cancerigenă metastazică a societății românești.

(va urma)

Lasă un comentariu