Guguștiucul seamănă cu porumbelul sălbatic, poate părea o pasăre banală și plictisitoare, este emigrant și cuceritor asemenea hoardelor de tătari care au decis să cucerească teritorii pe care să le stăpânească și să se instaleze definitiv. Originari din Asia, prin anii 1930-1932 a început să se cuibărească și prin Sudul României. Nu există competiții pentru locul de cuibărit, preferă locul cu multă hrană în localități pentru a fi la adăpost cât mai sigur, ferit de păsările răpitoare, îndopat de către neștiutori.
Mirobolantul guguștiuc, în jargonul limbii mai este denumit „șobolanul zburător", de vreme ce scormonește și cotrobăie mereu prin gunoaie. Vânătoarea lui se face în scopul asigurării echilibrului ecologic, ținându-se cont de limitele fondului de vânătoare și de mărimea bacșișului faunistic! În principal, guguștiucul arată ca un porumbel, total inofensiv și simpatic, încearcă să vă fure sufletul cu orice ocazie și în orice împrejurare. Suntem neștiutori inofensivi și nu avem nicio reacție în fața lor. Mulți nu cunosc această conspirație, deși ani de zile sunt înconjurați de guguștiuci considerându-i blânzi și inofensivi. Nu vă lăsați păcăliți! În cele mai liniștite momente își pun în aplicare maleficul plan pentru a ne distruge liniștea interioară, comportarea lor devenind laitmotivul stresului și frustrărilor de tot felul. Unii îi consideră trimișii satanei pe pământ, monștrii rapace trimiși de însuși Lucifer pentru a ne fura și umbra.
Cu timpul, șobolanul zburător a evoluat surprinzător de mult, tocându-și aripile, a devenit șobolan terestru, rozătoare născută din mâzga de pe podeaua băii, devenit un fel de biped hrăpăreț, alegându-și drept casă: politica, avarismul, opulența, falsurile și minciuna, urmărind luxul, vile, bani, putere și prostituate de lux. Au proliferat ca ciupercile.
S-au mutat din partid în partid. Au ajuns putrezi de bogați doar în câțiva ani, perioada infimă pentru o specie ca a lor. Altora le-a trebuit zeci de ani să ajungă la averile lor colosale. Perioada de cuibărit și extinderea acestuia pe întreaga scenă politică nu mai contează: stânga, dreapta, centru. Pentru un împătimit al politicului, ce a făcut guguștiucul este mai mult decât incredibil!!! Inutil a mai spune că până de curând a fost pe cale să cucerească întreaga țară. Care sunt deci limitele acestei specii? (...) Cine o poate distruge? Vreun uragan, inundație, cutremur?! Cu puțin noroc, nepoții noștri vor descoperi!
Starea de degradare generală, precum și indiferența față de acești prădători vor cufunda în distrugere iminentă milioane de suflete fără îngrijirile Dumnezeului salvării. țara a devenit o imensă autoservire din care cei prezenți astăzi la DNA și prin pușcării și-au prescris dreptul de a lua totul. Cei mulți, Dumnezeu cu milă! Dumnezeu a murit, valorile vechi s-au prăbușit, unii coboară tare de sus până la a fi un zero, un vierme, un păduche. Cu cât mai sus se ridică păduchele, cu atât mai scump plătește totul (cinste DNA și „lucrului bine făcut"). După Dostoievski „omul este o enigmă, un suflet mult prea larg în care să dea bătălia dintre Hristos și diavol, căci omul fascinat de frumusețe este atras când de Madona, când de Sadoma și Gomora, și chiar din fundul prăpastiei vrea să se ridice, tânjește spre lumină".
Așadar, suntem înconjurați de guguștiuci, pupeze și coțofene, și am înțeles că nu e deloc bine să rămâi în preajma lor când dorești să-ți atragi energii pozitive. Or fi superstiții, nu cred, dar nu am cum să mă bucur de așa ceva, nici chiar de „Buna Vestire". Viețile noastre încep să se sfârșească în ziua care tăcem în fața lucrurilor care contează. Instantaneul moral rămâne o valoare care dă la suprafață devierile sociale, egoismul și egocentrismul ruinante și distructive.
