„Știință și...Religie"

Distribuie pe:

„ÎNTREAGA FIRE NE STRIGĂ CĂ DUMNEZEU EXISTĂ, CĂ E O MINTE SUPREMĂ, O PUTERE NEMĂRGINITĂ, O ORDINE MINUNATĂ, ȘI TOTUL NE ÎNVAȚĂ, CĂ ATÂRNĂM DE EL".

***

„DUMNEZEU NE-A OFERIT DREPT CADOU VIAȚA ȘI NUMAI DE NOI DEPINDE SĂ NE OFERIM DARUL DE A TRĂI BINE".

***

NU I-AM ADRESAT DECÂT O RUGĂCIUNE FOARTE SCURTĂ LUI DUMNEZEU: „DOAMNE, FĂ CA DUȘMANII MEI SĂ DEVINĂ RIDICOLI." ȘI DUMNEZEU MI-A RĂSPUNS LA RUGĂCIUNE.

Francois-Marie Arouet VOLTAIRE (1694-1778), scriitor, filosof al iluminismului francez. În anul 1711, la rugămintea tatălui începe Dreptul, pe care avea să nu-l termine, interesat fiind mai mult de discuțiile intelectualilor, scriitorilor și aristocraților, ce se desfășurau în palatele sau cafenelele din Paris. Din pricina viziunilor sale critice, pe care le reda în batjocură, a fost întemnițat în 1717 pentru 11 luni în Bastilia. Fiind amenințat de o nouă arestare în Franța, a plecat din 1726 până în 1729 în Anglia. Acolo, a fost influențat de empirismul lui John Locke EMPIRISMUS și de noul apărut DEISM. Ca deist și francmason, Voltaire a practicat criticismul în fiecare formă a religiei instituționalizate, dar și în neînțelegerile politice. El s-a autonumit THEIST, un OM CU CREDINțĂ ÎN DUMNEZEU, dar care a renunțat la creștinism. Fuge la Lorena unde și-a scris memoriile, tratatele de știință naturiste, istorie, politică, dar și opere dramatice și poetice. A conlucrat cu Denis Diderot la o lucrare de istorie universală „ENCYCLOPEDIE". Până la sfârșitul vieții a rămas celebru pentru ocara sa periculoasă. Când au fost îndepărtați jumătate din caii grajdurilor regale din motive economice, el a propus ironic, că ar fi fost mai bine să fi fost eliberați jumătate din măgarii de la curtea regală. Concepția sa politică se întemeiază pe armonia dintre monarhii care dețin puterea politică și filosofii care dețin înțelepciunea. A fost împreună cu Jean-Jacques Rousseau un inițiator al Revoluției Franceze. Mari realizări îi sunt atribuite și ca istoric iluminist. În „Dicționnaire philosophique" (1764) și-a imaginat Senzualismul, care i-a adus binecunoscutele critici din partea Bisericii Catolice și nu numai...

 „1001 CUGETĂRI"

Lasă un comentariu