Răscoala de la 1784 a fost una dintre cele mai mari mișcări sociale din Europa sfârșitului de veac XVIII, în Transilvania a fost cea mai importantă ridicare la luptă a populației românești.
Cauzele care au generat răscoala au fost de ordin economic și social: robota excesivă - dările de bani către stăpânii de pământ, către Statul austriac, taxele pentru plata funcționarilor, pentru întreținerea armatei. Situația moților se înrăutățise dramatic; iobagi fiind, ei erau obligați la munci grele în mine și la suprafață. Se adăugau la toate acestea și măsurile abuzive, precum luarea pășunilor și pădurilor, interzicerea cârciumăritului, ceea ce le îngreuna posibilitatea procurării hranei. O cauză imediată o constituia anularea decretului imperial din 31 ianuarie 1784, prin care se dispunea conscrierea unor sate din ținuturile de graniță și extinderea regimentelor grănicerești.
Țăranii care se înscriau în regimentele de graniță scăpau de iobăgie și primeau casă și pământ în schimb. Măsura de anulare a conscripției a fost luată de guvernatorul Transilvaniei, Samuel von Brukenthal la presiunea nobililor maghiari care își vedeau amenințate privilegiile de clasă, ceea ce i-a nemulțumit și mai mult pe țărani.
În ziua de 28 octombrie 1784, la târgul săptămânal din Brad, a venit Crișan cu vestea că Horea a adus noi porunci de la Împărat pe care le va comunica în duminica următoare (31 octombrie 1784) la biserica din Mesteacăn, îndemnând pe iobagi ca în acea zi să vină cât mai mulți, sau cel puțin 4-5 din fiecare sat. Duminica se întruniră circa 500-600 de țărani iobagi, iar Crișan le arătă o cruce aurită, susținând că a fost primită de Horea de la împărat ca semn că este împuternicit să îndrume pe iobagi să-și hotărască singuri soarta de a rămâne în continuare iobagi sau de a se înscrie grăniceri în regimentele împărătești. Horea nu a fost prezent la acea întrunire, fiind bolnav. Iobagii, la îndemnul lui Crișan, se hotărâră să plece la Alba Iulia pentru a se pune în slujba împăratului.
Oamenii pornesc spre Alba Iulia, peste munte, ocolind orașul Brad, ca să nu fie opriți de nobilii maghiari, și înnoptează în satul Curechiu. În timpul nopții sunt atacați de trupele de husari, pe care însă le înving și le dezarmează. Atacul a schimbat planurile răsculaților care s-au întors spre Brad. Ei au atacat, în ziua de 3 noiembrie 1784, curtea nobiliară Kristyory din Criscior. Apoi o parte din ei au urcat în amonte, spre Abrud, prin Mihăileni, iar o altă grupă a coborât în aval cucerind Bradul, Baia de Criș, Râbița, Hălmagiu, Halmăgel, Ociu Aciuta și Pleșcuța, necruțând nici populația civilă.
Mișcarea începută în comitatul Zărandului se întinde și în comitatul Hunedoarei. În ziua de 4 noiembrie 1784, cete de țărani ard castelul baronului Anton Iosika din Brănișca, pe Valea Mureșului, iar în cele două zile următoare țăranii distrug și ard toate curțile nobililor din comunele Sulighet, Bretea, Ilia, Sârbi, Gura Sada, Tătărești, Lesnic, Dobra, Roșcani, Geoagiu de Jos etc. țăranii veniți din Zărand îi pun în mișcare pe iobagii de pe Valea Streiului și din țara Hațegului, unde, de asemenea, mulțimea țăranilor răsculați devastează și dă foc edificiilor nobililor din aproape toate comunele până la granița cu țara Românească.
La 5 noiembrie, răscoala ajunse la marginea orașului Deva, dar eșuează în încercarea de a cuceri orașul. La 11 noiembrie, Horea adresează nobilimii refugiate în oraș un ultimatum, care rezuma ideile politice și sociale ale răscoalei.
„Nobilul comitat, împreună cu toți stăpânii de moșii și cu toată seminția lor, să jure pe cruce; nobili să nu mai fie, ci fiecare dacă va putea găsi o slujbă să trăiască din aceea. Nobilii stăpâni pe moșii să părăsească odată pentru totdeauna moșiile nemeșești. Și ei să plătească dare ca poporul de rând. Dacă comitetele și nobilii de rând de moșii se vor învoi la aceasta, țăranii le făgăduiesc pace, iar în semnul păcii să ridice pe cetate, pe la marginile orașului, pe prăjini cât mai înalte, steaguri albe."
Programul cerea și eliberarea țăranilor arestați, preconiza eliberarea națională și organizarea după planurile lui Horea a unei „republici populare".
Răscoala s-a întins, ajungând și în părțile Aradului, Maramureșului și Sibiului, la ea participând și țărani sași și maghiari. Pentru a câștiga timp, autoritățile militare și civile au semnat armistiții cu răsculații din Tibru, Valea Bradului și Sălciua. La Brad (27 noiembrie 1784), Lupșa și Râmeț (29 noiembrie 1784) au avut loc lupte grele între răsculați și trupele imperiale, succesul favorizându-i pe țărani.
Dar la 7 decembrie țăranii au fost învinși la Mihăileni, iar peste o săptămână Horea a cerut oamenilor să se retragă la casele lor pe timp de iarnă.
Pentru a-l prinde pe Horea, nobilii au pus pe capul lui un premiu de 300 de galbeni. Pasurile de trecere în țara Românească și Moldova erau riguros supravegheate, ca nu cumva capii revoltei să fugă acolo. Guvernul din Viena a intervenit și la Constantinopol pentru ca turcii să nu dea azil răsculaților transilvăneni. La 27 decembrie 1785, Horea și Cloșca au fost prinși în pădurea Scorușetului din Munții Gilăului prin trădare de către pădurarul Anton Melzer din Abrud. La 30 ianuarie 1785 a fost prins și Crișan, vândut de 9 țărani greco-catolici din Cărpiniș, căpeteniile lor fiind preoții greco-catolici din acel sat, tată și fiu (Popa Moise și Popa Moise cel tânăr). Arestații au fost depuși la Alba Iulia. S-a constituit o comisie de anchetă condusă de baronul Anton Iancovic care a cercetat desfășurarea răscoalei și pe cei trei conducători ai acesteia.
Crișan s-a spânzurat în închisoare, iar Horea și Cloșca au fost supuși celei mai grele pedepse prevăzute de Constituția Criminalis Theresiana prin frângerea pe roată. Locul de execuție era pregătit la sud de Cetatea Alba Iulia, spre Partoș, pe un mic deal deasupra viilor numit Dealul Furcilor.
Husari și infanteriști au făcut un careu în jurul eșafodului, iar sentința a fost citită în fața mulțimii de Freiher, membru al comisiei de anchetă, în limbile maghiară, germană și română.
Horia și Cloșca au fost luați de călăul orașului Alba Iulia, țiganul Grancea Racoți, și de ucenicii acestuia și executați pe eșafod în fața unei mulțimi de 4.500-5.000 de adunați din satele din jur.
În urma răscoalei iobagilor români din Munții Apuseni s-au emis unele decrete imperiale care aveau rolul de a le ușura situația economică, dar acestea au avut un ecou prea slab pentru a conta semnificativ pentru aceștia. Ei au rămas în continuare iobagi până în anul 1848.
Răscoala condusă de Horia, Cloșca și Crișan a avut un important rol în cristalizarea conștiinței naționale a românilor din munții Apuseni cu serioase implicații în deceniile ce vor urma, contribuind la succesul Revoluției Române din Transilvania din anul 1848 și la Marea Unire din 1918.
Ioan Stoica - prim-vicepreședinte al Asociației Naționale Cultul Eroilor Regina Maria, Filiala Mureș
