… Lăsăm răspunsul la latitudinea fiecăruia. Oricum, câteva consideraţii se impun.
Dacă înainte de anii '90, în România, „tineretul" era considerat, conform vremurilor de atunci, „mândria ţării", în prezent, tinerii sunt, teoretic, tot „mândria ţării", dar pleacă „pe rupte" în străinătate. Sigur, exceptând beizadelele şefilor. Dar, să rememorăm. Înainte de '89, cu toate neajunsurile regimului (blamat astăzi), după absolvire - indiferent de gradul şcolii (profesionale ori universitare) terminate, tinerii primeau un loc de muncă. Dar, lucru foarte important, li se repartiza şi un apartament (după caz), garsonieră.
Acum, în democraţie, la modă este expatrierea! De ce pleacă tinerii „de rând", majoritatea dintre ei, foarte talentaţi? Pentru că nu are nimeni grijă să le asigure un loc de muncă, iar de repartizarea unei locuinţe nici nu poate fi vorba.
Dar tineretul din România pleacă şi din alte cauze. A-i cere unui tânăr absolvent să aibă experienţă într-un domeniu (şi, pe deasupra, şi vechime în muncă) este o aberaţie, câtă vreme, el fiind, până atunci, pe băncile şcolii, nu a avut posibilitatea să-şi arate calităţile, pretinse, în mod absurd, la angajare. „Angajăm tineri, doar cu minimum 5 ani vechime în domeniu", sună unele anunţuri publicitare. Deci, nu contează competenţa, pregătirea în anii de şcoală (aceasta fiind, în cazul lor, „vechimea în domeniu"), inteligenţa, ci doar cei „5 ani vechime în muncă". Asta, dacă n-ai „pile", căci altfel, pretenţia „cade!" Consecinţa?
… Analizele oficiale, făcute în ultima perioadă, arată că rata de angajare a tinerilor cu vârste între 15 şi 24 de ani a scăzut în ultimul trimestru al anului 2014, faţă de perioada similară anului trecut, în principal, din cauza reticenţei patronilor în a angaja absolvenţi fără experienţă şi a deciziei tinerilor de a migra sau a lucra, temporar, cu continuarea studiilor. Per total, la grupa de vârstă 25-64 ani, rata de ocupare este uşor mai mare faţă de ultimele trei luni din 2013, în schimb rata de ocupare la alte grupe de vârstă este în scădere.
Fapt este că, în ultimii ani, majoritatea tinerilor absolvenţi care, din motivele menţionate, au ajuns - spre fericirea lor, şi dezamăgirea noastră - să lucreze la firme şi companii din străinătate au făcut (fac) faţă „cu brio", la noile locuri de muncă. Sunt „mândria acelor ţări", demonstrând, dacă mai era nevoie, că vârsta (vechimea) nu este - nu a fost niciodată - un criteriu al valorii.
Ce poate fi însă mai dureros decât să ştii că tu, ca părinte - care ai investit atât de mult în şcolarizarea (educarea) copilului tău, la bătrâneţe să ajungi să „dialoghezi" cu el din Washington, New-York, Roma, Madrid sau chiar din Aukland (Noua Zelandă)! Şi asta, numai din cauza că, azi, în România, nu se pune preţ pe şcoală, pe tinerii absolvenţi. Mare păcat…
