Nu demult, la aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea Academiei de Studii Economice, preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, făcea o declaraţie „confirmată de realitate şi care, totodată, ar putea să-i pună pe gânduri pe unii politicieni. Care au condus, prin rotaţie, destinele ţării. Dar, iată ce declara Văcăroiu: „Privatizările au fost în proporţie de 80% un eşec, iar România ar fi trebuit să aibă astăzi un PIB de cel puţin trei ori mai mare decât cel actual". „Vindem acţiuni la companii strategice - spunea Văcăroiu -, în perioada de criză, în contextul în care capitalul autohton nu există", adăugând:
„Pur şi simplu au dispărut industrii care au fost competitive dintotdeauna, cu exporturi de peste 80-90% în zona vestică. Cu prea multă uşurinţă, începând din ´90 încoace am acceptat prea multe sfaturi de afară, spre binele nostru şi binele a dus la situaţia de astăzi a României", a afirmat Văcăroiu, citat de Agerpres.
A avut Văcăroiu (care ştie ce vorbeşte, el activând şi-n socialism, şi-n capitalism!) şi, prin el, Curtea de Conturi, dreptate? Păi, a cam avut, dacă ne referim doar la câteva exemple: domeniul metalurgic, domeniul metalurgic, dar şi cel al petrolului. Privatizările combinatelor metalurgice româneşti au fost preluate încă de la începutul anilor 2000 de magnatul rus Igor Ziuzin, proprietarul grupului Mechel, beneficiind de un preţ bun, ajutoare de stat, eşalonări de datorii etc. Este vorba de combinatele Mechel Câmpia Turzii, Târgovişte, Ductil Steel, Oţelul Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Târgovişte. Rezultatul acestor privatizări? Cu menţiunea că investitorii ruşi au fost primii curtaţi, încă din 1990, de Ion Iliescu şi Petre Roman. În 2013, compania rusă Mechel şi-a vândut toate acţiunile deţinute în România - pe sume derizorii - către Nikarom SRL. Ca urmare, de la vânzarea din 2013, unele au fost puse pe butuci, iar la altele producţia a fost reluată. În 2011, acestea aveau o cifră de afaceri de circa 890 de milioane de euro şi 6.000 de angajaţi.
Pe de altă parte, conform unor date de ultimă oră, una dintre cele mai mari investiţii ruseşti în România, Rafinăria Rafo Oneşti va fi vândută la fier vechi, după cum a anunţat compania rusă Petrochemical Holding. Anunţul a luat prin surprindere angajaţii, care auziseră că firma era în curs să primească o finanţare din partea unei bănci din Anglia. Rafo are 540 de angajaţi. În 2013 a avut o cifră de afaceri de circa 18 milioane de euro şi pierderii de peste 10 milioane de euro. Cât despre angajaţi, să fie sănătoşi!
Însă, conform informaţiilor EvZ, primul abandon răsunător al ruşilor a fost cel de la Alor Oradea, producător de alumină, cumpărat în anul 2000 de Russki Aluminium, companie cumpărată de magnatul rus Roman Abramovici. În câţiva ani, compania a fost închisă din cauza furturilor de active. Asta, dacă e să ne referim doar la aceste domenii, deoarece, aşa cum spunea Văcăroiu, privatizările au fost în proporţie de 80% un eşec!
Întrebare: au câştigat românii ceva de pe urma acestor privatizări? Nimic! Cel mult, au ajuns, temporar, salariaţi (angajaţi) ai unor străini, care, nu de puţine ori, au schimbat - în unele situaţii - obiectul, iniţial, de activitate al unităţilor, iar, în final, au disponibilizat oamenii. În schimb, cei mai câştigaţi au fost cei care s-au aflat la „pupitrul de comandă" al privatizărilor, datorită comisioanelor consistente, care, poate, cândva, vor ajunge şi ele pe agenda investigaţiilor procurorilor DNA (şi nu numai)! Fapt este că, şi datorită acestui fenomen s-a ajuns ca circa 3,5 milioane de români să trăiască acum în afara graniţelor ţării.
Cât despre perspectivele acestora? Potrivit sondajelor în rândul românilor din străinătate, doar 3% - 4% dintre aceştia doresc să se întoarcă în ţară şi să nu mai lucreze. Deşi, până la urmă, majoritatea migranţilor intenţionează să se întoarcă în România, circa 20% au de gând să rămână definitiv în străinătate. Ceea ce înseamnă că peste 600.000 de persoane pot fi incluse în „valul migraţiei definitive".
Or, concluzionând, un lucru trebuie spus: la acest fenomen s-a ajuns şi datorită modului iresponsabil în care guvernanţii noştri au recurs la privatizarea unor mari unităţi economice. Care, într-adevăr, dacă nu ar fi constituit un eşec (în multe domenii), România ar fi putut, astăzi, avea un PIB de cel puţin trei ori mai mare, cum afirma Nicolae Văcăroiu.
