După ce, vreme îndelungată, a cam tras chiulul şi mâţa de coadă, iată că, de vreo două luni, DNA s-a hotărât pe muncă: dubele nu mai prididesc cu transportul împricinaţilor, cătuşele zornăie vesel în aerul proaspăt al primăverii, comunicatele curg gârlă, comentatorii şi analiştii se întrec, care mai de care, în comentarii şi analize. Frenezia a cuprins România. La ceas de seară, ne e dat să auzim „dezvăluiri" despre şpăgi cărate cu sacoşa, cu punga de plastic (1 leu bucata), cu desaga, cu cârca şi cu alte mijloace de transport.
Anchetatorii bagă groaza în populaţie cu tot soiul de poveşti „horror": aflăm, de pildă, că, potrivit denunţătorilor, şpăgari şi şpăguiţi se întâlneau noaptea în cimitir, să împartă „nedreapta luare" la lumina rece a lunii, sub privirile sticloase ale bufniţelor de serviciu. Îţi stă mintea-n loc.
Sigur că, volumul de muncă fiind mare şi dosarele multe şi groase, mai apar, pe ici, pe colo, unele… disfuncţionalităţi şi neconcordanţe, căci numai cine nu munceşte nu greşeşte. Iată, bunăoară, cazul unui reţinut care, disciplinat, s-a prezentat la sediul arestului, dar, ce să vezi, uşa era încuiată, aşa că omul s-a întors la domiciliu până au găsit băieţii cheia, să descuie şi să-l bage înăuntru. Tocmai când îşi apăra mai abitir clienta, o avocată a fost înhăţată pe nişte chestiuni procedurale, încât a fost nevoită să-şi tocmească avocat ca să iasă din belea. Alt suspect a ieşit cu cătuşe de la anchetă pentru ca, mai apoi, să rezulte că, de fapt, i se „dăduse" arest la domiciliu. Aşa că i-au scos numaidecât „manşetele", că doar n-o să mănânce cu ele din ce i-a gătit soacra. Exasperat de cât a adăstat pe la uşile DNA, cu bocceluţa gata pregătită în aşteptarea cătuşelor - l-or reţine, nu l-or reţine? - până şi dezinvoltul domn Mazăre şi-a pierdut răbdarea şi umorul, declarând că, gata, s-a săturat, se lasă de primărie, de politică, de carnavaluri şi de care alegorice, hotărât să-şi trăiască viaţa (care e numai una). Pentru a marca acest nou început, s-a urcat în caiac şi s-a dat două-trei ture pe Marea Neagră, să se răcorească.
…Totuşi, cea mai hazlie fază a fost cea cu turma de capre a d-lui Toni Greblă. Nu ne-am lămurit până în ziua de azi dacă printre capre erau şi ţapi, dacă ele, caprele, chiar aparţineau domnului Greblă sau denunţătorului care-i dăduse şpagă două rochii nevestei dlui Greblă. Ideea e că dl Greblă a fost suspectat de trafic cu capre, ba, mai mult, se pregătea să repopuleze Delta Dunării cu dropii şi să intre într-o afacere cu struţi, în complicitate cu finul său Bircină din Teleşti, în cadrul unei ferme de profil, despre care dl Greblă zicea că nu e fermă, ci „gospodărie ţărănească", înscrisă pe numele soacrei. Anchetatorii - nu şi nu, ei o ţineau una şi bună că dl Greblă intenţiona să încalce embargoul impus de Rusia asupra caprei române, sens în care tocmai avea de gând să constituie un grup infracţional organizat, care să alerge caprele, să le prindă şi să le încoloneze spre o destinaţie secretă. Unde mai pui că, percheziţionând faţa locului, cum ar veni, mascaţii au găsit doar şase struţi, deşi în actele soacrei figurau vreo două sute, nefiind clar dacă struţii lipsă s-au repatriat în Africa ori li s-a făcut de petrecanie pe plan local, în judeţul Gorj. Până când justiţia va face lumină în acest caz… zoologic, caprele d-lui Greblă rămân în coadă de peşte.
…Noroc că a venit dl Ioan Rus să ne lumineze în toată această confuzie legată de problema corupţiei la români: „primul corupător şi primul corupt, precum şi primul act de corupţie l-au făcut Adam şi Eva", iar „împotriva corupţiei s-a mai luptat, în valuri, şi efectele s-au văzut sute de ani mai târziu", e de părere dl Rus. Deşi dânsul e ministru peste transporturile terestre, navale şi aeriene ale patriei şi ar face mai bine să se ocupe de autostrăzi, n-am zice că n-are, pe undeva, dreptate în aceste cugetări biblice. Dacă tot e s-o luăm de la moş Adam, apreciem că se impune, numaidecât, reevaluarea baladei „Mioriţa": trecând peste „un picior de plai şi-o gură de rai", sărind peste „brazi şi păltinaşi", se pune problema: ciobanii aceia îşi achitaseră taxele de păşunat, sau ne aflăm (sute de ani mai târziu) în faţa unei… suspiciuni re-zo-na-bi-le de evaziune fiscală?
