Un confrate în „arta" de a mâzgăli hârtia cu ce văd ochii, cu ce aud urechile şi cu ce pricepe mintea, scrie: „Nu-i Turnul Effel, e Turnul Sfatului, nu-i Sena, e Cibinul, nu-i Luvru, e Brukenthal, nu-i Paris, e Sibiu". Şi tot el se întreabă şi îşi răspunde: „Oare, ce au în comun capitala Franţei şi fosta Capitală Culturală a Europei?!". Se pare că cea mai recentă asemănare este gestul îndrăgostiţilor de a agăţa lacăte cu încuietori de grilajele a două poduri: la Paris, de cel mai vechi pod arcuit peste Sena, iar la Sibiu, de „Podul Minciunilor", făcând legătura pietonală între două mari cartiere medievale: „Oraşul de Sus" şi „Oraşul de Jos". Şi o precizare, de ultimă oră: Acel pod parisian s-a şubrezit de atâta greutate, iar cel de la Sibiu este, din când în când, „descărcat" de sutele de „lacăte ale iubirii veşnice", declaraţiile inscripţionate fiind făcute în toate limbile pământului! Şi cum fotografiile-document, ca şi cheile, rămân în posesia perechilor de îndrăgostiţi, edilii sibieni sunt obligaţi să apeleze la cei mai renumiţi lăcătuşi şi „spărgători de lacăte"! Rodul „muncii" acestora rămânând depozitat într-o nişă ascunsă între zidurile Cetăţii Medievale.
