Lumina Învierii revărsată din suflet de copil

Distribuie pe:

Concursul „Vestitorii Bucuriei Învierii Domnului" a ajuns la cea de a doua ediţie. Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscop al Alba Iuliei, Protopopiatul Ortodox Luduş a găzduit cea de-a doua ediţie a Concursului „Vestitorii Bucuriei Învierii Domnului". La această manifestare au participat peste două sute de elevi şi preşcolari din parohiile Protopopiatului Luduş, iar cele mai bune creaţii au fost răsplătite cu premii, diplome şi cărţi. Astfel, au fost prezenţi participanţi din parohiile şi unităţile de învăţământ din Luduş, Sărmaşu, Iernut, Valea Largă, Cipău şi Zau de Câmpie.

La festivitatea de premiere, desfăşurată la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel" din Luduş, în prezenţa părintelui Claudiu Dorin Chiorean, inspector de Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, şi a părintelui protopop de Luduş, Lucian Voşloban, au participat, alături de concurenţi, cadrele didactice şi preoţii implicaţi în acest proiect. În cadrul acestui concurs, participanţii au avut posibilitatea de a-şi dovedi talentul şi imaginaţia. Organizat înainte de praznicul Sfintelor Paşti, concursul s-a bucurat de un mare interes din partea elevilor şi a cadrelor didactice.

Astfel, concurenţii au confecţionat obiecte specifice sărbătorii Învierii Domnului (icoane pe sticlă, desene sau obiecte cu specific religios) iar alţii şi-au demonstrat talentul literar-artistic, prin poezii, eseuri, imnuri şi cântece religioase. Pentru truda depusă, atât concurenţii, cât şi îndrumătorii lor, cadre didactice şi preoţi, au fost răsplătiţi cu premii şi diplome, prin grija părintelui protopop Lucian Voşloban.

La final, părintele Dorin Chiorean, inspector de Religie în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, a declarat: „Ne bucurăm că suntem împreună la cea de-a doua ediţie a acestui concurs, prin care putem să ne mândrim cu elevii şcolilor noastre, care au înţeles să întâmpine cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii - Învierea Domnului nostru Iisus Hristos - prin diferite lucrări realizate cu mânuţele lor, fapt pentru care, toţi trebuie felicitaţi".

Totodată, părintele protopop Lucian Voşloban a mulţumit tuturor celor implicaţi în organizarea şi desfăşurarea acestui concurs, atât cadre didactice, cât şi preoţi ai Protopopiatului Luduş, felicitându-i, cu multă bucurie, pe toţi participanţii.

Lasă un comentariu