Mureşeni la Campionatul European de Karate Kyokushin

Distribuie pe:

Campionatul European de Karate Kyokushin, găzduit anul acesta de Polonia în perioada 17-18 aprilie, este considerat de către fanii stilului unul dintre cele mai mari şi mai importante evenimente sportive din lumea artelor marţiale. Competiţia îşi propune să aducă, în fiecare an, pe acelaşi tatami, sportivii de prestigiu ai Europei. De asemenea, este un promotor al activităţilor sportive şi un mijloc prin care sportivii promiţători au şansa să se afirme.

„Participarea la un eveniment sportiv de o asemenea calitate şi importanţă înseamnă o mare responsabilitate, deoarece reprezinţi nu doar clubul, oraşul, ci şi ţara ta. Este foarte important şi benefic pentru sportivi să participe la campionate, dat fiind faptul că acolo se întâlnesc cu adversari cu diferite stiluri de luptă. Fiecare competiţie, câştigată sau nu, reprezintă o mare reuşită pentru sportiv pentru că demonstrează devotamentul, curajul şi sacrificiile pe care le face pentru a se antrena la un nivel corespunzător", a afirmat Sensei Traian Dumbrăvean, Clubul „Tiger Budo".

Anul acesta în tribuna oficialilor s-a aflat printre alţii şi preşedintele Organizaţiei Mondiale de Kyokushin, Kenji Midori, fiind unul dintre elevii fondatorului stilului şi cunoscut ca unul dintre cei mai buni luptători kyokushin. Conform organizatorilor, numărul celor care s-au prezentat pe tatami a trecut de 350 de sportivi, proveniţi din 25 de ţări. Karateka mureşeni, aparţinând Clubului sportiv „Tiger Budo" şi antrenaţi de Sensei Traian Dumbrăvean 3 Dan, respectiv Sempai Cătălin Fogaraşi au întregit lotul naţional al României. Astfel, Pop Adrian Paul, categoria Juniori, s-a clasat în cadrul competiţiei de kumite printre primii 8, iar Alin Moga s-a clasat printre primii 15, atât la proba de kata, cât şi la kumite.

Imnul României a fost intonat la Campionat nu mai puţin de două ori pentru sportivii Marius Ilaş (CSU Oradea) şi Andrea Merca (Felix Sânmartin). Locul III a fost obţinut de Ioana Vaida la juniori, George Suciu la seniori, ambii de la Felix Sânmartin, iar Cristi Bolduţ (Zalău) a obţinut locul III la kata.

Lasă un comentariu