Se povestește că unui bolnav, dintr-o localitate oarecare, picioarele, încetul cu încetul, i s-au îmbolnăvit și i-au fost amputate. Apoi și-a pierdut și vocea complet. Cu câteva zile înainte să moară, chiar în dimineața de Paști, cu mâna tremurând, a scris o scrisoare către fiica sa plecată departe, căreia îi zicea așa: „Este îngrozitor să te trezești în dimineața de Paști și să nu poți striga „Hristos a Înviat", pentru că nu mai ai voce. Dar mai teribil și mai îngrozitor lucru este să ai voce și să nu ai cui să-i strigi: „Hristos a Înviat!"
Să nu uităm niciodată, iubiți credincioși, Domnul vine, numai să aibă la cine!
Hristos a Înviat!
