Până în 19 iunie, „VACANȚE LA ȚARĂ"

Distribuie pe:

Asociația Națională de Turism Rural, Ecologic și Cultural (ANTREC) anunță că a 25-a ediție a programului „Vacanțe la țară", destinat turiștilor care doresc să descopere viața satului, tradițiile locale și ospitalitatea specifică oamenilor din mediul rural, se va desfășura în perioada 3 mai - 19 iunie 2015.

Tarifele recomandate sunt de 175 lei pe persoană pentru cazare la pensiunile de 2 margarete, de 225 lei - pentru pensiunile de 3 și 4 margarete, și de 290 lei - pentru pensiunile de 5 margarete. Fiecare pensiune va oferi micul dejun din partea casei. În tarif sunt incluse 5 nopți cazare în cameră dublă, respectiv 6 zile, prima noapte de cazare fiind aferentă zilei de duminică, urmând ca sejurul să se încheie în ziua de vineri.

În prima fază, la acest program participă filialele ANTREC Alba, Argeș (Rucăr), Bihor (Băile Felix, Băile 1 Mai, Remeți), Brașov (Bran, Moieciu, Râșnov, Teliu, Timișul de Jos, Zărnești), Constanța, Covasna (Balvanyos, Dalnic, Târgu Secuiesc), Gorj (Cartiu, Baia de Fier, Peștișani, Tismana), Iași (Codrii Pașcanilor), Maramureș (Botiza, Desești, Șieu, Rozavlea, Poienile Izei, Săpânța, Borșa), Mehedinți (pensiuni din Clisura Dunării - Cazanele Dunării), Neamț (Ceahlău, Pipirig) și Prahova (Slănic Prahova).

Biletele pot fi achiziționate de la toate agențiile de turism din țară.

 

Lasă un comentariu