Cunoscând ambele perioade din istoria acestor vremi, ceva ne face să credem că cei care se vor ocupa de procesul actualei tranziții (lucru care se va întâmpla probabil peste 25 de ani, pentru că tot atâția ne vor fi necesari pentru a ne întoarce de unde am plecat), vor avea mult mai multe de spus și de condamnat decât cei care se ocupă în prezent de procesul comunismului. Ambele perioade de care vorbim au fost toxice pentru destinul poporului român, dar ultima, spre așa-zisa libertate pe care o traversăm, a întrecut orice măsură. Efectele primului sezon întunecat, să numim astfel comunismul, s-au simțit mai acut și mai puternic, pentru că s-au petrecut într-un sistem închis, dictatorial, ca urmare au avut un ecou mai mare în conștiința generală, în timp ce consecințele dezastrului de acum au beneficiat de un spațiu mai mare de risipire, favorizate de o oarecare diluare în absolut toate straturile societății și la toate nivelurile, unele înghițite de confidența subteranului, ceea ce ne face să credem că nici n-au fost atât de dure, ca primele. Dacă comuniștii, în dorința lor de a-și impune principiile și puterea, au avut în vedere o anume clasă politică și socială, cu intenția de a o reduce la tăcere și chiar desființa, așa-zișii democrați de azi și-au îndreptat efectul distrugător asupra întregii națiuni, asupra țării și poporului, acțiunile lor fiind subversive, în fond, asaltul unei falange mascate, provenite din fosta putere, divizată în mai multe găști, numite fals partide, tocmai pentru a li se pierde urma și mirosul. Au acționat distructiv în absolut toate straturile societății, de la economic la politic, de la educație și cultură la sănătate, condamnând patriotismul și validând trădarea ca atitudine civică, dinamitând tot ce le-a stat în cale pentru a-și legitima drumul spre putere și îmbogățire.
Prin politica lor de a se impune, comuniștii au produs mari suferințe celor prinși în colimatorul lor, dar după ce și-au încheiat misiunea criminală au revenit la sentimente mai bune, începând să construiască și să investească, să dea de lucru oamenilor, au stimulat învățământul și sănătatea, reușind performanțe unice în acest domeniu, au înlăturat unele greșeli și au făcut reabilitări politice, ceea ce putea fi considerat un pas spre normalitate. Astfel, încă de prin anii 1965, la nici 20 de ani de la instaurarea regimului, cu toate urmările războiului, se putea vorbi de o oarecare relaxare a societății, de avânt economic și de creștere a bunăstării, care a continuat apoi vertiginos până la începutul anilor '80.
Potentaților noștri de azi nici prin gând nu le trece așa ceva. S-au scurs de la preluarea puterii 25 de ani și acțiunile lor distructive continuă cu nonșalanță, în ciuda atâtor evidențe, realități dure, proteste, fie din partea mass media, fie a societății civile. N-au iertat și nu iartă nici țara și nici națiunea, dând cu ambele de pământ, distrugând economia și celelalte structuri de bază ale societății, siluind morala și justiția, comportamentul uman. Toate aceste fărădelegi săvârșite cu scopul de a-și însuși nemeritat agoniseala țării și pentru a menține dominația puterii câștigate cu mâinile mânjite de sângele și suferințele unei națiuni îngenunchiate de către ei.
Plecând de la realitățile epocii am putea spune că regimurile postdecembriste ale lui Iliescu, Constantinescu și Băsescu, cu ale lor parlamente, guverne, prim-miniștri și partide, nu sunt cu nimic mai puțin de condamnat decât ale lui Gheorghiu Dej și Ceaușescu. Din contră, dacă am face bilanțul distrugerilor materiale și ale pierderilor umane, dacă avem în vedere drama indusă în viața întregului popor, distrugerea imaginii țării, atât în afară, cât și în interior, dacă avem în vedere modul în care nu se militează pentru apărarea demnității naționale, a integrității teritoriale, deci dacă extindem aria cercetărilor, ajungem la concluzia că fărădelegile actualei clase politice și ale regimurilor lor sunt incomparabil mai mari decât ale predecesorilor. De acest lucru ne putem convinge dacă comparăm, bunăoară, prestigiul pe care l-a avut România, pe plan european și mondial, pe vremea lui Ceaușescu, cu disprețul de care „ne bucurăm azi" ca națiunea cea mai hulită și mai contestată, nu numai pentru rolul de lanternă a Europei, ci și pentru efectele pe care le produc în afara țării politicile distructive ale acestor regimuri postdecembriste. Făcând o paranteză pe această temă, ne întrebăm ce merite au domnii foști președinți de au fost gratulați, după încheierea mandatelor prezidențiale, cu un trai de nababi: vile somptuoase, rentă viageră, gărzi de corp, pe viață, pentru faptul de a ne fi condus țara spre dezastrul cu care ne confruntăm? Câte o cocioabă în Dămăroaia ar fi fost răsplata cea mai potrivită pentru fiecare dintre ei.
Lăsând la o parte dezastrul din țară (cu furturi de miliarde de euro, prin corupție și fără corupție, pe calea evaziunilor de tot felul, cu sustrageri și devalizări, cu dezgolirea munților de păduri, toate acestea cu efecte directe asupra moralității societății, dar și asupra nivelului ei de trai), să nu uităm a contabiliza în sarcina acestor nemernici efectele externe ale politicii lor dezastruoase. Preaplinul răului produs în țară s-a revărsat în întreg spațiul european și chiar mondial. Este suficient să avem în vedere cele 3,5-4 milioane de români, cea mai bună parte a forței de muncă obligată să lupte pentru supraviețuirea lor și a familiilor lor slujind pe la străini, îndurând toate umilințele ce decurg dintr-o astfel de condiție. Ce palmă mai mare și mai dureroasă poate fi pentru o clasă politică, pentru o coaliție, pentru un partid sau guvern, pentru un președinte, pentru legislativul și executivul unei țări, care prin politicile lor neghioabe obligă un sfert din populația țării pe care spun că o conduc să emigreze, de fapt să-și ia lumea în cap, pur și simplu, în efortul disperat de supraviețuire, nu numai personală, ci și a întregii familii. De altfel, este lucru bine știut faptul că economia însăși a țării noastre a supraviețuit în toți acești 25 de ani, în principal, prin banii trimiși de către aceștia acasă, stimulând astfel atât micile investiții, cât și consumul, în lipsa cărui aport ea ar fi sucombat. Și credem că nu există un popor european care să fi dat continentului și lumii, din zestrea lor de oameni bine instruiți, calificați și înalt calificați, atâția salahori pentru sectoarele cele mai neatractive ale unei societăți: de la gunoieri, ciocli, hingheri, la femei de serviciu, îngrijitoare de bătrâni și handicapați etc. Dar numai o parte din aceștia au avut norocul unor astfel de joburi, pentru că, cei fără șansa de a-și găsi un loc de muncă, au eșuat în zona nedorită a unei societăți: de la hoți de buzunare și spărgători de bancomate, la prostituție și cerșetorie. Și trebuie spus că mulți dintre aceștia care în țară n-ar fi făcut pentru nimic în lume așa ceva, instinctul de supraviețuire i-a obligat să îmbrățișeze acest trist culoar al vieții. Așa se face că, pe lângă o mână de oameni foarte inteligenți, cărora soarta le-a surâs, pe lângă un important eșalon de meseriași de foarte bună calitate, demni de tot respectul din partea țărilor gazde, românii, prin „binefacerile" actualei clase politice, au dezvoltat în străinătate cele mai puternice rețele de hoți și de spărgători de tot felul, de prostituție și de cerșetorie, ale căror fapte degradante, deranjante și profund antisociale și-au pus amprenta, cu mult mai mare succes, asupra imaginii noastre ca țară, ca popor. Etichete atât de înjositoare pentru o națiune, recunoscută ca pașnică și creștină, și care este obligată să-și asume toate aceste umilințe, în lipsa elementarului bun simț al unei clase politice căreia nici că-i pasă de toate acestea. Noi, cei din interiorul țării, preocupați de ale noastre necazuri, care n-au fost și nu sunt puține, nu putem evalua în minte dimensiunea suferințelor și greutăților prin care au trecut acești consângeni de-ai noștri, dacă nu frați și copii, rude sau vecini, obligați să părăsească mirificele meleagurile pe care s-au născut și au trăit din neam în neam, prin părinți, moși și strămoși, constrânși la această experiență tristă de viață de cea mai proastă guvernare pe care poporul român a avut-o în întreaga sa existență. Modul în care au fost organizate alegerile prezidențiale din toamna anului trecut, în diasporă, constituie doar o mică parte din calvarul suferinței celor cu gândul mereu acasă, dar obligați să-și asigure existența pe la străini, și nu întotdeauna în modul cel mai onorabil.
Pentru renașterea noastră ca popor și ca națiune demnă este obligatoriu ca această clasă politică nedemnă, sau mai bine zis această adunătură de găști care simulează roluri pe care niciodată n-au avut de gând să le îndeplinească, să dispară cu desăvârșire. O misiune, prea grea, dacă nu imposibilă, dar obligatorie, pentru că altfel vor mai trece alți 25 de ani și noi vom continua să rătăcim prin deșertul veșnicei tranziții, care până la urmă trebuie să aibă și ea un sfârșit, al cărui început să fie chiar de acum. Iar cei care poartă această răspundere pentru crunta umilire a noastră, a tuturor, din interiorul și din exteriorul țării, care au guvernat prost și pe deasupra au mai și furat într-un fel sau altul, sărăcind poporul, să plătească cu vârf și îndesat. Nu numai civic, penal, ci și material, pentru a fi readuși la condiția celor pe care neghioaba lor guvernare i-a creat.
