FESTIVALUL NAȚIONAL DE CREAȚIE ȘI INTERPRETARE „ANA BLANDIANA", EDIȚIA A IV-A, LA FINAL

Distribuie pe:

În cadrul Școlii Gimnaziale „C. Sandu- Aldea", s-a desfășurat, la Brăila, cea de a IV-a ediție a Festivalului Național „Ana Blandiana", sub semnul Anotimpurilor Poetice, binecuvântate de prezența invitaților de onoare  - scriitorii Ana Blandiana, Romulus Rusan și Nicolae Băciuț.

Anul acesta, 1.252 de elevi, din 36 de județe, au abordat tematica Concursului de Creație și Interpretare, ce s-a aflat sub aureola a două spirite poetice - Ana Blandiana și Rainer Maria Rilke. În urma evaluării, au fost acordate 92 de premii și de mențiuni, susținute de Asociația Culturală „Ars Poetica". Premiile au fost obținute de către participanți din 29 de județe: Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, București, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Galați, Gorj, Hunedoara, Ilfov, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Suceava, Satu-Mare, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea.

Din județul Mureș, Cristina Cosmina Price, de la Colegiul Național „Papiu Ilarian", clasa a X-a, prof. coord. Raluca Marian, a fost distinsă cu mențiune, la secțiunea Poezie, iar Carla Andreea Loghin, clasa a XI-a, de la Colegiul Național „Unirea", prof. coord. Aurora Stănescu, a primit Premiul II, la secțiunea Eseu.

Marele Premiu „Ana Blandiana" a fost câștigat de eleva Alina Dumitrescu, clasa a X-a, de la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva", din Timișoara, coordonator prof. Elena Jebelean.

Lucrările elevilor premiați au fost publicate, sub atenta și inspirata îngrijire a scriitorului Nicolae Băciuț, la Editura „Nico", din Târgu-Mureș, în patru antologii: „Copilul din anotimpuri"(poeme), „Dincolo de anotimpuri" (proză/eseu), „Vârsta anotimpurilor" (analiză literară) și „Ana Blandiana - Octombrie, noiembrie, decembrie" (traduceri). Președinții comisiilor de evaluare au fost inspectorii de specialitate: prof. Daniel Kițu, prof. Mircea Bogatu și prof. Anca Lipan.

Momentele artistice au fost susținute de către elevii Școlii „Constantin Sandu-Aldea", de membrii Cenaclului „Nicolae Băciuț", precum și de elevi ai Școlii „Mihai Eminescu" și ai Colegiului Național „Gh. Munteanu Murgoci" - coordonatori: prof. Gabriela Vasiliu, prof. Dumitra Schipor, prof. Alina Merișor, prof. Valentina Botea, prof. Tatiana Daniela Bercariu; consultanți artistici: prof. Gheorghe Antonescu și prof. Nicoleta Brânzia /Liceul de Arte „Hariclea Darclee".

În parteneriat cu Muzeul Brăilei „Carol I", s-a organizat și Simpozionul „Vârstele poetice ale  anotimpurilor", care a fost moderat de conf. univ. dr. Zamfir Bălan. La dezbatere, au participat profesori universitari, critici literari și de artă, istorici literari, scriitori, elevi: Silviu Angelescu, Pavel Șușară, Lucian Chișu, Radu Voinescu, Paul Dugneanu, Dalina Bădescu, Corneliu Goldu,  Valentin  Popa, Irina Anghel.

Ediția 2015 a Festivalului Național „Ana Blandiana" s-a distins printr-o emoționantă manifestare culturală și artistică.

Lasă un comentariu