Trupa „The HUMANS" – SIGHIŞOARA A CÂŞTIGAT EUROVISION ROMÂNIA - 2018

Distribuie pe:

Finala Eurovision România s-a desfăşurat duminică, 25 februarie a.c., la Sala Polivalentă din Bucureşti, prezentată de Cezar Ouatu şi Diana Dumitrescu.

Într-un show care ne-a ţinut pe toţi cu sufletul la gură până în ultimul moment, publicul a ales cine va urca pe scena Eurovision din Lisabona. Dintre cele 15 melodii finaliste, doar una a fost desemnată, prin televot, câştigătoarea Selecţiei Naţionale Eurovision 2018.

Trupa „The HUMANS", cu piesa „Goodbye", compusă de Alexandru Matei şi Alin Neagoe, pe versurile textierei Cristina Caramarcu, a fost desemnată să reprezinte România Eurovision Song Contest, obţinând 3.277 de voturi.

Trupa „The HUMANS" a fost formată în urmă cu un an şi este compusă din şase membri: Adi Tetrade (tobe), Alin Neagoe (bass), Alex Matei (clape), Alex Cismaru (chitară), Cristina Caramarcu (voce).

Melodiile trupei „The HUMANS" sunt un mix de stiluri muzicale; influenţele pop, rock şi funk predomină în piesele lor, iar melodia „Goodbye", câştigătoarea de la Eurovision România 2018, nu face excepţie.

Pe locul al doilea s-au clasat Alexia & Matei, cu piesa „Walking On Water", care a obţinut 3.114 voturi, urmaţi de Feli, cu „Bună de iubit", melodie care a înregistrat 2.862 de voturi.

Sub sloganul „All aboard", Eurovision Song Contest 2018 va aduce, pe scena din Lisabona, reprezentanţii celor 42 de ţări înscrise în competiţie: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Ucraina, Marea Britanie. Concursul va avea loc la Lisabona, cu semifinalele pe 8 şi 10 mai şi finala pe 12 mai.

Trupa „The HUMANS", cu piesa „Goodbye", care va reprezenta ţara noastră la Eurovision, intră în a doua semifinală a concursului, în prima parte a show-ului din 10 mai.

 

Lasă un comentariu