Târgu-Mureș a intrat…„cu dințișorii” în Cartea Recordurilor!

Distribuie pe:

Sâmbătă, 16 mai, 1.507 de târgumureșeni au participat la „Cea mai mare lecție de igienă orală din lume”, un număr suficient pentru ca municipiul să intre în „Cartea Recordurilor”.

Evenimentul a avut loc în Parcul Municipal și a fost organizat sub egida Guiness World Records, de către Clubul „Prietenii Dințișorilor”, împreună cu Organizația Studențească de Medicină Dentară din Târgu-Mureș, în colaborare cu Primăria, Universitatea Cultural Științifică și Fundația Studium Prospero, în cadrul manifestărilor reunite sub genericul „Dental Weekend 2015 – Târgu-Mureș”.

În ciuda ploii mocănești, participanții au dat dovadă de patriotism local, reușind să bată cel mai recent record mondial în materie, înregistrat în martie, anul acesta, la Cairo, unde prezența a fost de 1.168 de persoane.

Toți cei care au răspuns „prezent” la marea lecție de igienă orală au primit din partea sponsorului principal, CURAPROX, câte o trusă completă de igienă orală (periuță, pastă de dinți, ață dentară).

Lasă un comentariu