Se spune că bacșișul e „sfânt". De ce e sfânt? Pentru că fără el nu ești luat în seamă de slujitorii statului, indiferent cu ce se ocupă ei în instituțiile publice unde se cred „stăpâni". Aproape nu există serviciu unde să nu dai bacșiș pentru ca să fii băgat în seamă, să-ți rezolvi problemele. Dacă nu ești atent cu cel la care apelezi să-ți rezolve o cerere sau un serviciu, riști să fii plimbat de la o ușă la alta și să primești același răspuns: „nu se poate, nu mă ocup de această problemă sau nu depinde de mine", fie că ai dreptate sau nu. Atunci recurgi la obiceiul românului, oferi mica atenție, obicei rămas de pe vremea. Imperiului Otoman și a domnitorilor fanarioți, pentru a îndupleca bunăvoința celui la care apelezi să-ți rezolve problema.
Însă, și în multe firme private, cel mai tipic exemplu ni-l oferă unitățile de alimentație publică și de turism unde s-a încetățenit expresia: „Clientul nostru, stăpânul nostru", mai ales de către ospătari, care nu are niciun efect dacă nu se dă bacșiș, stimulentul servirii mai prompte.
S-ar putea ca acest slogan să fi inspirat Guvernul, mai exact Ministerul Finanțelor Publice de a recurge subit (pentru a-i rotunji veniturile la buget) la impozitarea bacșișului începând cu 9 mai 2015, măsură care a creat un haos total, mai ales în unitățile de alimentație publică și în turism și nu numai. Eugen Teodorovici, asaltat de mass-media pentru a lămuri eficiența acestei măsuri pentru bugetul de stat, a declarat că: „Sunt zone pe care nu putem găsi, printr-un act normativ, o reglementare 100%, cum e livrarea de pizza acasă și serviciile de taxi." Răspuns prin care nu a lămurit nimic și mai ales oportunitatea impozitării bacșișului.
De fapt, impozitarea bacșișului are o poveste care este mai veche. Ideea a fost lansată de patronatele din turism cu mai mulți ani în urmă, pe modelul practicilor din alte țări, mai exact includerea lui în bonul fiscal, adică 10% la valoarea costului serviciului prestat (a consumației). Ministrul Finanțelor a venit cu explicația: „Inițial s-a luat în calcul includerea bacșișului în nota de plată, dar atunci s-ar fi aplicat inclusiv TVA de 24% la sumă și s-ar fi impus în mod obligatoriu, legal, scoaterea bacșișului din buzunarul omului, ceea ce nu e corect." Această explicație dovedește că autoritățile guvernamentale au procedat, ca în atâtea alte cazuri, fără discernământ la consecințele aplicării unei măsuri fiscale, decât făcând doar un simplu calcul, acela al gândului cât va încasa la buget printr-o hotărâre luată anapoda, din care au de pierdut atât statul, cât mai ales contribuabili.
„Chiar dacă sumele declarate în registrul angajaților ar fi verificate, ceea ce nu e posibil din punct de vedere legal, există mijloace prin care poate fi evitată contabilizarea bacșișului, în condițiile în care se constată o mare nemulțumire la nivelul social cu privire la eficiența utilizării resurselor bugetare. În categoria dezavantajelor intră costurile suplimentare impuse atât angajaților, cât și angajatorilor din sectoarele unde este comună practica lăsării unui bacșiș drept mulțumire pentru serviciile prestate", susține analistul financiar Călin Rechea.
La întrebarea: care va fi impactul asupra bugetului ca urmare a impozitării bacșișului, ministrul Finanțelor „a estimat în jur de 300 de milioane de lei pe an." El a mai precizat că „suma rezultată din bacșiș poate rămâne la dispoziția angajatorului, care să dispună fie la păstrarea ei și suportarea din aceasta a unor costuri pe care le are în mod curent, fie să o distribuie către angajați pentru a-i stimula. În cazul în care sunt sume identificate asupra sa (angajatului) se aplică amendă." Însă, în situația în care un angajat ascunde asupra sa banii, „inspectorul ANAF nu îl poate forța" să arate aceste sume, atunci cum îl controlează?!
Aplicarea în pripă a impozitării bacșișului, prin prevederi neclare, dă posibilitatea de a introduce bacșișul ca o monedă de albire a unor venituri încasate până acum prin campanii offshore, de exemplu, pentru că „înregistrarea în contabilitate a unor sume a căror proveniență să fie justificată de operatorii economici ca bacșiș", susține Eugenia Ion, tot consultant contexpert. „Cu impozitarea bacșișului, Guvernul încearcă să elimine orice justificare a veniturilor nefiscalizate, însă scapă din vedere că astfel pot fi înregistrați bani negri", cum arătam mai sus. „Riscul este cu atât mai mare, cu cât legislația nu limitează înregistrarea bacșișului numai la anumite categorii de firme, cum sunt restaurantele, hotelurile, magazinele sau frizeriile, ci permite oricăruia, care are obligația de a utiliza casa de marcat - iar aici poate intra aproape orice companie, să introducă astfel de sume în contabilitate."
În urma amplelor discuții, pro și contra, și de a răspunde clar și logic la numeroasele întrebări puse de cei în cauză, cu privire la scopul și ce s-a urmărit prin aplicarea acestei măsuri care nu ajută pe nimeni, ci, dimpotrivă, provoacă numai încurcături, cheltuieli atât statului, cât și sectoarelor vizate, nemulțumiri sociale, Ministerul Finanțelor a hotărât ca, de la 1 iunie 2015 să renunțe la impozitarea bacșișului.
Deci, în concluzie, până la 1 iunie se taxează bacșișul (de ce?), iar după această dată se renunță, dacă nu cumva celor de la ministerul cu pricina nu le va „încolți în cap" o altă idee și mai năstrușnică?! Cu alte cuvinte, deocamdată se impozitează bacșișul, mai nou e vorba că nu se mai impozitează, aceasta e marea dilemă a Guvernului.
