Am mai spus-o şi cu alt prilej. E greu să ajungi la determinarea majorităţii (căci la privilegii Puterea şi Opoziţia îşi dau mâna frăţeşte) să voteze legile prin care să-şi taie singură din fotolii. Dovadă: potrivit înţelegerii dintre PSD şi PNL, viitorul Parlament va fi ales pe liste de partid şi va avea în jur de 457 de membri, dar cifra poate suferi modificări. În Camera Deputaţilor vor fi, astfel, 308 de deputaţi aleşi din ţară, patru aleşi din Diaspora şi 17 deputaţi ai minorităţilor naţionale. Senatul ar urma să aibă în jur de 126 de membri aleşi în ţară şi doi pentru Diaspora. Ar fi, deci, zice-se, mai puţini cu 100 de parlamentari (faţă de cei de acum), dar încă foarte mulţi, raportat la populaţia României! Însă, conform înţelegerilor dintre „şefii" celor două mari partide - PSD şi PNL -proiectul va fi finalizat în perioada următoare, după care, în cadrul Comisiei de Cod electoral, şi ulterior în Parlament, să fie adoptat în această sesiune legislativă.
Or, ce denotă (şi) acest lucru? Că, la nivelul clasei politice, se discută (vorbeşte) mult, şi se face puţin. Şi asta pentru că, nu o dată, s-a ridicat problema diminuării semnificative a numărului de parlamentari, dar şi a existenţei - din raţiuni financiare, de eficienţă şi rapiditate în adoptarea legilor - unui Parlament unicameral. Nu vom „inventaria" discuţiile (şi promisiunile) de până acum pe această temă, dar, cum bine se ştie, până şi noul preşedinte al României, Klaus Iohannis, a avut, nu demult, o întâlnire (consultare) cu preşedinţii celor două Camere, Călin Popescu Tăriceanu şi Valeriu Zgonea, la care s-a invocat reducerea numărului de parlamentari. Pe undeva, un lucru absolut normal, dacă avem în vedere că, pe lângă parlamentari, activează (sunt plătiţi, şi nu cu salariul minim pe economie!) sute de funcţionari, şoferi, neveste, rudenii etc., care trăiesc, bine mersi, în „spatele" acestora şi consumă gazul „de pomană" (vorba vine) prin birourile, altfel luxoase, din teritoriu.
Că politicienii spun una (ca să placă electoratului) şi apoi fac altceva, denotă şi ce afirma, nu demult, liderul PSD, Victor Ponta, cum că formaţiunea sa va susţine un Parlament al cărui număr de deputaţi să nu depăşească 300, iar cel al senatorilor, 100-110! Ei, iată că, acum, în loc de 400-410, se preconizează a fi 457! Asta, dacă pe parcurs nu se va… modifica schimbarea!
De altfel, în România, deciziile la nivelul clasei politice sunt şubrezite şi de trucuri greu de suportat. Responsabilitatea aleşilor se diluează.
Interesele oculte primează. Adoratorii lor pătimaşi, indiferent de „masca" politică, nu au discernământ. Nici memorie. Impostura se ridică la rang de virtute şi protejată reciproc până atunci când este folosită drept armă electorală.
În realitate, până când nu vom face ceea ce spunem (şi promitem, la un moment dat), e greu de crezut că se va schimba ceva (în bine) în România. A contat, bunăoară, că, la 27 iunie 2012, Curtea Constituţională a stabilit că o modificare a legii electorale este imposibilă fără respectarea consultării populare din 2009, în care s-a votat limitarea numărului de deputaţi la 300 şi Parlament unicameral? Da, de unde! După cum nu a contat nici faptul că, în primăvara lui 2014, comisia de la Veneţia a emis un punct de vedere referitor la proiectul de modificare a Constituţiei şi a precizat că este „o decizie înţeleaptă" ca numărul deputaţilor să fie limitat la 300 şi că o prevedere identică trebuie să existe şi la Senat! Comisia reafirmând: „Ne exprimăm mirarea că, deşi atribuţiile celor două Camere sunt aproape identice, numărul senatorilor nu este stabilit de Constituţie."
Concluzia? Una singură: până acum, nici una din aceste prevederi nu au fost respectate! De ce? Pentru că, la politicienii români, privilegiile sunt… înaintea legilor!
