Faptul că, pentru a doua oară, Senatul a respins cererea de reţinere a lui Dan Şova - acuzat de fapte de corupţie -, 72 de senatori votând „împotrivă", iar 66, „pentru" a fi reţinut, „explică", dacă mai era nevoie, de ce Parlamentul se află în coada credibilităţii. Spuneam „dacă mai era nevoie", deoarece cazul Şova se adaugă, în răstimpul anilor, unui şir de senatori şi deputaţi certaţi cu legea, în jurul cărora parlamentarii au făcut scut! Drept care, nu doar în ochii opiniei publice, ci şi când e raportat la alte ţări membre ale UE, Parlamentul României se află „în coada instituţiilor democraţiei!
Explicaţia este simplă. În pofida prevederilor Legii nr. 96/2006, privind statutul deputaţilor şi senatorilor - conform cărora „parlamentarii nu pot fi traşi la răspundere juridică pentru voturile sau opiniile politice exprimate" -, de mulţi ani, asumarea răspunderii pentru faptele sau acţiunile liderilor politici (altele decât cele stipulate în Lege, cap. V, art. 22) a reprezentat o himeră. Urmarea: în spatele imunităţii s-au ascuns cele mai mari fapte de corupţie, de-a lungul tuturor guvernelor postdecembriste. Iar, pe cale de consecinţă, Parlamentul - care ar trebui să reprezinte „simbolul" a ceea ce numim „democraţie" - să se afle, în toate sondajele de opinie, în coada credibilităţii.
Din păcate, nici votul uninominal - prin care actualii parlamentari au fost, în parte, aleşi - n-a schimbat datele problemei. Şi acum, ca şi în trecut, parlamentarii (nu chiar toţi, evident!) se ghidează după principiul „o mână spală pe alta", iar în spatele voturilor se ascunde spiritul gregar al unei găşti în care compromisurile şi interesele de gaşcă primează.
Cum să aibă credibilitate Parlamentul, câtă vreme, în probleme ce vizează privilegiile deputaţilor şi senatorilor, se votează ca pe vremea Marii Adunări Naţionale, Puterea şi Opoziţia votându-şi, după caz, în unanimitate deplină, pensii sau indemnizaţii speciale (şi câte altele!), fără cea mai mică remuşcare şi jenă faţă de cei care i-au ales, concedii în perioada campaniilor electorale etc., etc.?
Pe de altă parte, ca şi în cazul Şova, deşi presa a semnalat, adeseori, cazuri de corupţie în care au fost implicaţi parlamentari, ridicarea imunităţii vreunui lider politic (parlamentar) a devenit, practic, o luptă cu morile de vânt. Omul de rând se întreabă: dacă tot nu sunt vinovaţi - cum declară pe la televiziuni, ori în plenul Parlamentului - de ce se sustrag, profitând de imunitatea…îndoielnică, Justiţiei? Astfel stând lucrurile, mai poate avea alegătorul încredere într-un asemenea politician? Greu de crezut. Şi, totuşi, mulţi dintre aceştia le vor (şi ne vor) cere, din nou, votul la „parlamentarele" din 2016!
După votul din turul al doilea al „prezidenţialelor" de la 16 noiembrie 2014 - în urma căruia unii au suferit, se pare, o…lovitură de măciucă, preşedintele, pe atunci, Traian Băsescu (el însuşi protejat de o supraimunitate!) spunea că „parlamentarii au înţeles că nu ei sunt stăpânii legii, ci legea este stăpânul lor". Asta, după ce din iniţiativa preşedintelui ales, Klaus Iohannis, şi a premierului Victor Ponta, Parlamentul a respins Legea Amnistiei şi a răspuns pozitiv - o vreme - la cererile DNA privind arestarea şi percheziţiile unor parlamentari. Cât de mult au „înţeles parlamentarii că nu ei sunt stăpânii legii, ci legea este stăpânul lor" - cum declara Băsescu, vedem cu toţii. Câtă vreme, el însuşi, Traian Băsescu, de când nu mai e preşedinte, şi-a schimbat „părerile" faţă de Justiţie!
Ce-i drept, dacă vrem să fim realişti, în unele cazuri (şi până la un moment dat!, nici Justiţia nu a fost mai… brează, când e vorba de credibilitate. Ţinut strâns la pieptul politic al mai-marilor zilei, actul de justiţie a învăţat să se muleze perfect pe „indicaţiile preţioase" ale celor care nu concep ca un procuror-şef numit politic să nu răspundă „prezent" ori de câte ori situaţia o impune. Cazul Ravinca e doar un exemplu, din multe altele…
Se poate, oare, ca cele două instituţii fundamentale ale statului - Parlamentul şi Justiţia - să funcţioneze şi altfel? Unele lucruri bune (mai ales, dinspre Justiţie) se întrevăd deja. Însă, doar viitorul ne va arăta dacă, per ansamblu, se va produce aşteptatul reviriment.
