CALITĂŢILE ŞI VICIILE FIINŢEI UMANE DIN PERSPECTIVA VIEŢII COTIDIENE (XII)

Distribuie pe:

Aceste reflecţii legate de calităţile şi viciile umane le-am selectat din peste 300 de cărţi celebre din marea literatură clasică universală.

În cinstea marelui eveniment legat de carte, de la Teatrul Naţional Târgu-Mureş, voi dedica o scurtă maximă celei mai mari comori a omului.

CARTEA

În această celebră creaţie a omului sunt conservate comorile înţelepţilor din vechime şi contemporaneitate pe care ni le-au lăsat scrise în cărţi. Noi, toţi iubitorii de carte, le parcurgem împreună prin lecturarea lor, şi când găsim ceva valoros, îl considerăm ca un câştig care ne este de folos tuturora, precum şi urmaşilor noştri.

ÎNŞELAREA

Cel mai uşor lucru este să te înşeli singur (mai ales în iubire), căci fiecare crede ceea ce doreşte. Nimic nu e mai uşor decât a înşela pe un om onest; multe crede cine nu minte niciodată şi mult se încrede cine nu a înşelat niciodată.

Cine nu a fost înşelat pe lumea aceasta de purtarea frumoasă a celor din jurul său, de veştile aduse de oaspeţi, de lacrimile femeilor şi de potopul de vorbe a celor de rea credinţă?

ÎNTÂMPLAREA

Ca oameni trebuie să ne aşteptăm la orice întâmplare, căci nimic nu durează veşnic. Cât de mult se realizează datorită întâmplării şi hazardului ceea nu ai îndrăzni să doreşti? Cât timp trăieşti nu poţi spune: nu mi se va întâmpla nimic. Lucrul de care te temi se întâmplă mai iute decât acela pe care îl speri.

ÎNTRISTAREA

Jalea cea grozavă nu foloseşte la nimic, căci aceasta este soarta dată bieţilor muritori: să trăiască în mâhnire şi întristare, iar alţii să trăiască fără griji. Nu e rău mai mare pentru muritor ca întristarea, dar să nu uităm că, de cele mai multe ori, întristarea aduce după ea bucurie.

JUDECATA

Să nu uităm că adesea judecata e înşelată de închipuiri. Nu ochiul este cel care judecă, ci mintea. Mulţi care n-au învăţat să judece, trăiesc totuşi cu judecata. Nu căuta niciodată să te faci judecător între doi prieteni.

Datoria unui judecător este să caute întotdeauna adevărul în procese. Dacă vrei să hotărăşti cu dreptate, nu cerceta cine sunt cei care se judecă sau cei care pledează pentru unul sau altul, ci numai adevărata pricină pentru care se judecă.

Serveşte acelor judecători care judecă nepărtinitori, căci ei vor judeca fără simpatie, dar şi fără interes, ură şi invidie. Judecata lor va fi dreaptă, respectând principiul adevărului în orice situaţie delicată.

Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi.

Lasă un comentariu