În curând, vom putea cumpăra bilete direct din tren!

Distribuie pe:

Pentru combaterea călătoriilor frauduloase, CFR Călători intenţionează să implementeze un proiect prin care biletele pot fi cumpărate direct din tren.

„Deocamdată, proiectul se află în testare pe trenurile care circulă spre Litoral. Practic, şeful de tren va avea o tabletă şi o imprimantă pentru emiterea legitimaţiilor de călătorie pasagerilor care nu şi-au achiziţionat bilete din timp. Imprimanta este termică, nu foloseşte consumabile. Biletul emis în tren conţine toate elementele de călătorie, respectiv distanţă, destinaţie şi preţ. Biletele se stochează în baza de date locală dar pot fi şi transmise, întrucât tableta poate avea încorporat un SIM al unui operator de telefonie mobilă, astfel încât datele se pot transmite automat către serverul central al CFR Călători, pentru ca personalul de conducere să ştie în orice moment câte bilete s-au vândut în trenul respectiv. Proiectul vânzării legitimaţiilor de călătorie în trenurile CFR Călători este dezvoltat de Informatica Feroviară, care a realizat softul, împreună cu compania publică de transport pe calea ferată", precizează CFR Călători.

Lasă un comentariu