Eminescu îi cere lui Ioan Poruţiu să treacă asupra sa răspunderea pentru articolul incriminat. ,,Procesele de presă ale ziarului «Federaţiunea» - scrie ,«Familia» în nr. 44 din 13 noiembrie 1870 - se vor pertracta în 29 noiemvre şi 7 decemvre la curtea juraţilor din Budapesta. În urma celui din urmă proces, intentat pentru articolul Ecuilibriul, a intervenit un incident nou, rugîndu-se autorul aceluia de d-l Poruţiu a-i spune numele la judecătoriul de instrucţiune. Aşa dară acest proces se va intenta de-a dreptul în contra autorului. Precum aflăm, autorul e junele poet şi colaborator al nostru d-l Michai Eminescu" .
Iosif Vulcan propagă în gazeta sa incriminarea şi acuzele făcute de justiţia ungară ziarului „Federaţiunea", aceasta, atât din solidaritate cu conducătorii respectivului ziar, cât şi din solidaritate cu Eminescu. Procesul de presă intentat lui Eminescu (primul de acest fel) este, se pare, pe baza interogatoriului luat acestuia la Budapesta. ,,Mă veţi ierta, dacă nu v-am răspuns la stimata d-voastră epistolă - îi scrie Eminescu lui Iacob Negruzzi în 11 februarie 1871 -; dar cauzele care m-au oprit, au fost cea mai mare parte independente de mine. La sosirea epistolei d-voastră, eu nu am fost aici; cînd m-am întors însă, nu eraţi d-vostră în Iaşi; Ş-aşa s-a prelungit tăcerea mea pînă acuma. Apoi am avut şi supărări care de care mai minunate; pro primo: un proces de presă, al cărui capăt nu sînt încă în stare de a-l prevedea''. Documente, privind desfăşurarea procesului lipsesc, sau poate nu au fost găsite încă. Se pare că dosarul s-a închis fără să se pronunţe o sentinţă şi, poate, chiar fără să se judece procesul în cauză, oficialităţile evitând, se pare, să facă prea mult tărăboi, la care s-ar fi putut ralia şi alţi publicişti ai naţionalităţilor nemulţumite din imperiu.
Mihai Eminescu a semnat cele trei articole cu pseudonimul Varro, nu pentru a induce ideea scrierii articolelor de către un etnic maghiar, Varro (departe de el acest gând!), având în nume, cel puţin sonor, inflexiuni maghiare, ci pentru că empatiza cu faptele unui erudit politician roman, Marcus Terentius Varro (116-21 î.Ch.).
Chiar şi alegerea publicaţiei, „Federaţiunea", nu a fost una întâmplătoare, aceasta fiind organul de presă al românilor din Imperiul Austro-Ungar în lupta împotriva dualismului. Publicaţia era condusă de deputatul din Dieta de la Budapesta, Alexandru Roman, profesor de limba şi literatura română la Universitatea din capitala ungară (aflat, în timpul publicării celor trei articole ale lui Eminescu, în închisoarea de la Vaţ, pentru un an de zile datorită publicării „Pronunciamentului" şi a scrisorilor de adeziune pentru acest document), secondat îndeaproape de un alt patriot român, Ioan Poruţiu, amintit anterior, care va fi şi el închis la Vaţ, pentru 10 luni.
Titlurile celor trei articole ale lui Mihai Eminescu, într-o succesiune cronologică, dezvoltă, involuntar (sau poate voluntar!?) un fir epic. Ele spun calea atitudinii pe care, după Eminescu, românii din imperiul dualist trebuiau să o aibă, adică „Să facem un Congres" , dar şi puterea, pe care uniţi, trebuiau să o conştientizeze. „În Unire e tăria". Totul, păstrând „Echilibrul" acţiunilor, în gândire şi faptă.
Este o poveste spusă de un june poet, care şi-a dorit neamul dezrobit şi căruia îi visa şi prefaţa „rotundul"- Dacia Mare.
(Sfârşit)
