Complementul circumstanţial de scop

Scop, scopuri, s.n. Ţintă, obiectiv către care tinde cineva, ceea ce îşi propune cineva să înfăptuiască; loc. prepoziţionale: în scopul… în vederea… în interesul pentru (din ngr. skopos).

Complementele circumstanţiale de scop arată cu ce scop se face acţiunea unui verb (a unei locuţiuni verbale). Vasile Şerban în Sintaxa limbii române (p.264) numeşte acest tip de complement şi circumstanţial final, folosind în explicarea definiţiei cuvântul ţel (întâlnit în DEX, ca sinonim pentru scop).

Ex. Spre a ajunge la Almas, suim dealul Balaurului. (după C. Hogaş).

În sintaxa cazurilor din limba latină se foloseşte sintagma „dativ final": monet sacerdotes ut templum iuxta equos uenatui adornatos sistant (recomandă preoţilor să aşeze în preajma templului cai echipaţi pentru vănătoare).

Scopul (ţinta, ţelul, obiectul) era exprimat prin ablativ cu prepoziţia pro: Dulce et decorum este pro patria mori (Plăcut şi frumos este a muri pentru patrie), constatarea moral-folozofică aparţine poetului clasic latin, Horatius (68-8 î. Hr.) funcţia sintactică poate avea şi nuanţă de complement indirect.

Frecvent, se folosea gerunziul şi supinul cu sens final la dativ (laquendo - spre a vorbi) şi la acuzativ: ad loquendum (pentru a vorbi), locutum (pentru a vorbi) formă de supin.

Din exemplul: ea copias hominum transfert ad agros et urbes colendas… (acolo aduce oşti, pentru cultivarea ogoarelor şi locuirea oraşelor) rezultă (ca şi în celelalte texte) că substantivele (şi substitutele acestora) au o temă verbală (pentru vânătoare - a vâna; pentru cultivarea - pentru a cultiva; pentru locuirea - pentru a locui). Şi exemplele întâlnite în gramaticile şcolare au aceeaşi caracteristică. În felul acesta susţinem şi explicarea sensului cuvântului scop din DEX.

În studiile de specialitate se menţionează (la exerciţiile de expansiune) foarte multe transformări ale complementelor circumstanţiale de scop în subordonate echivalente.

Ex. Rotariul voia acum să taie uşorii, spre scoaterea carului (după I. Creangă), prin expansiune textul devine: „Rotariul voia acum să taie uşorii (stâlpii de susţinere a porţii) pentru ca să scoată carul" (simţim umorul prozatorului humuleştean în a prezenta diferitele feţe ale prostiri omeneşti).

Spre a nu confunda circumstanţiala de scop cu alte circumstanţiale, G.G. Neamţu în Elemente de analiză gramaticală specifică faptul că acţiunea din subordonata cauzală se petrece înaintea celei din regentă (cauza precedă efectul) pe când acţiunea din finală se petrece după cea din regentă.

Vino acum că eşti aşteptat de prieteni! (acţiunea din subordonată are loc înaintea acţiunii din regentă). Vino acum să plecăm împreună la film! (acţiunea din subordonată de scop se petrece după acţiunea din regentă).

În Gramatica Academiei şi în Sinteze de limba română (T. Hristea) se menţionează că în situaţia în care complementul circumstanţial final este exprimat prin verbe la infinitiv şi supin precedate de prepoziţiile pentru, spre şi locuţiunea prepoziţională cu (în) scopul de, scopul este aparent.

Ex. A încetat plantatul pentru a-l relua spre seară (înseamnă şi: A încetat plantatul şi-l va relua spre seară (două propoziţii principale).

O finală reală întâlnim în versurile: „Hai bădiţă de mă vezi / cât mai sunt grânele verzi."

Lasă un comentariu