Peste 3.200 de euro mari şi laţi l-au costat pe dl Nicolae Robu, primarul Timişoarei, vacanţa de o săptămână, petrecută pe-un picior de plai, taman în Dubai, şi asta dacă punem la socoteală numai factura de telefon mobil, lăsând la o parte alte cheltuieli… colaterale.
„L-au costat" e greşit spus pentru că, în realitate, factura a fost achitată de la buget, adică din banii locuitorilor frumosului oraş de pe Bega. Întâmplarea a stârnit un pic de supărare în şedinţa legislativului local, consilierii băgând de seamă că edilul nu se află la prima factură umflată, el mai având la activ încă cel puţin două, la fel de (dacă nu şi mai) dodoloaţe. „Dacă se întâmpla o singură dată, sunt de acord, dar când se întâmplă de trei ori, în trei concedii, măcar după ce ai venit din primul concediu şi ai văzut că ai factura foarte ridicată, îţi pui problema în al doilea concediu, dacă se întâmplă acelaşi lucru", s-a plâns, cu năduf, un consilier local. „Tulai, Doamne, că nu am avut atâţia bani de când sunt!" - a exclamat un simplu cetăţean, dând cu basca de pământ. Prins cu ocaua mică şi cu factura mare, edilul a dat-o pe după vişin: că, stai să vezi, că nu şi-a dat seama că factura creşte ca aluatul, că dacă ar fi ştiut, n-ar fi vorbit atâta, ar fi oprit transferul de date, c-o fi, c-o păţi şi că, în definitiv, dacă chiar vreţi să ştiţi, dânsul a vorbit, pe linia Dubai-Timişoara, în interes de serviciu, aşa că presarii să-l lase în pace, iar bugetul local n-are decât să se descurce cum o şti. „Fiind perioada de iarnă şi ningând în Timişoara, am monitorizat, în concediu fiind, deszăpezirea… Şi când sunt în concediu, lucrez pentru oraş, nu pot fi rupt de oraş, nu pot fi rupt de ţară", a declarat dl primar, pătruns de adâncă simţire patriotică locală şi naţională, cum ar veni.
Povestea sună cam aşa: ajungând dânsul în Dubai (unde, pe timp de iarnă, vara e în toi) şi interesându-se, numaidecât, cum mai merg lucrurile prin ţară (unde iarna nu-i ca vara), primarul a fost informat că, la Timişoara, nămeţii erau cât casa, stratul de zăpadă era mai gros decât pe uliţa lui George Coşbuc, norii de omăt erau mai ameninţători şi troienele mai voluminoase decât în pastelurile lui Alecsandri. Timişorenii, rămaşi, temporar, fără edil, rătăceau încoace şi încolo, dezorientaţi, luptându-se cu crivăţul tăios şi cu alte intemperii ale iernii, ce neplăcut! Dată fiind situaţia (de criză), primarul ce era să facă? Să stea cu burta la soare? Să asculte foşnetul valurilor jucăuşe? Să privească în depărtările albastre? Să urmărească, melancolic, zborul pescăruşilor (sau ce păsări or fi având ei acolo, prin Dubai)? Nimic din toate astea: edilul a pus imediat mâna pe mobil şi a trecut la deszăpezirea telefonică: a luat legătura cu echipele de intervenţie, cu ifroanele, cu camioanele şi cu toate măgăoaiele de profil, s-a interesat dacă e destul nisip antiderapant, a poruncit să fie informat, punctual, despre situaţia traficului rutier, care se desfăşura anevoios (şi, culmea, „în condiţii de iarnă"), a pus să-i fie trimise poze de pe străzi, ca să verifice, pe ecranul telefonului, starea utilajelor de deszăpezire, a coordonat, de acolo, de departe, toată activitatea de management al iernii, butonând pe mobil, timp de o săptămână şi preţ de peste 14.000 de lei. Şi-a stricat concediul, e drept, dar, la întoarcere, pe arterele principale şi secundare ale municipiului nu mai vedeai strop de zăpadă, ba, mai mult, un soare vesel, primăvăratic, zâmbea printre nori. Ce mai contează, acolo, câteva mii de euro de la bugetul local? S-a dovedit, iată, că, la fel ca învăţământul, şi deszăpezirea se poate face, cu succes, „la distanţă".
…În rest, dl Robu, cu toate facturile lui, rămâne un primar devotat comunităţii locale, admirat şi iubit, nu numai pentru calităţile sale administrative, ci şi pentru nebănuite virtuţi artistice. Anul trecut, de exemplu, când îşi petrecea concediul colea după deal, în arhipelagul Baleare, la Ibiza, a fost cuprins, brusc, de nişte fiori lirici greu de strunit, încât a compus imediat melodia „Ca marea", pe următoarele versuri de Eusebiu Camilar: „Şi eu ca marea asta /Mă-ntind, mă tot lărgesc / Şi eu ca marea asta /Spre-un ţărm călătoresc /Şi mă avânt cu marea /Deodată şi mă sfărm / Şi eu ca marea asta / Călătoresc spre-un ţărm / Am tresărit pesemne /Adânc, pân' m-a durut / Atuncea când meduza / Dintâi a apărut / Că până în prăsele / Şi azi mă înfior / Când luna luminează / Întinsul mişcător…". Bine, între noi fie vorba, acest Eusebiu, decât să scrie asemenea versuri, mai bine ar fi scos căţelul la plimbare sau s-ar fi dus să cumpere pătrunjel din piaţa de zi. Am reţinut, totuşi, faza cu tresăritul la cea dintâi apariţie a meduzei şi legătura ei cu întinsul mişcător, neînţelegând totuşi dacă această celenterată gelatinoasă l-a urzicat sau nu l-a urzicat pe poet. Cât despre „mă-ntind, mă tot lungesc", imaginea oferă, desigur, o amplă perspectivă spaţio-temporală viziunii poetice, dominată de durerea în…prăsele.
În orice caz, melodia „Ca marea", pe muzica dlui Robu, a fost foarte bine primită de criticii de specialitate, mii de locuitori de pe Facebook fredonând-o înduioşaţi şi felicitându-l pe compozitorul-primar.
…Căruia îi dorim multe şi fericite concedii exotice şi fără „tele-deszăpeziri", numa' să fie atent să nu se-ntindă şi să nu se lungească la telefonul mobil, că bugetu-i „prudent", cum se spune prin administraţie, şi „năcăjala-i mare", cum se spune prin popor…Vorba ceea: mă întind şi mă lungesc, bugetu-l nenorocesc. N-am găsit altă rimă.
