La începutul acestei săptămâni, dl Klaus Iohannis a prezentat în Parlament măreaţa Strategie de Apărare a Ţării pentru perioada 2015-2019, intitulată, pompos, „O Românie puternică în Europa şi în lume". Din toată înşiruirea de „cuvinte goale ce din coadă au să sune", am reţinut, cu adâncă emoţie şi mândrie naţională, că, în 2019, România o să fie puternică, atât în Europa, cât şi în lumea întreagă, statul de drept se va întări, se va adânci şi se va consolida neabătut şi neîncetat.
La nici două zile de la amplul discurs prezidenţial, reprezentanţii funcţionarilor publici şi ai personalului contractual din administraţia centrală şi locală i-au adresat preşedintelui câteva întrebări de mare bun-simţ, menite a-l aduce cu picioarele pe tărâmul realităţii nude şi crude: „cum poate exista o Românie puternică, dacă 65% dintre funcţionarii statului sunt plătiţi cu salariul minim pe economie? Această realitate nu afectează conceptul unei Românii puternice? Politica salarială a Guvernului, care menţine funcţionarii publici la nivelul salariului minim pe economie, dublată de interdicţia de a derula alte activităţi aducătoare de venit, culpabilizează Guvernul în proliferarea corupţiei? Constituie aceasta o vulnerabilitate pentru securitatea naţională? Schimbarea, pe criterii exclusiv politice, a conducătorilor instituţiilor publice, lipsa protecţiei pentru funcţionarii publici care combat fenomenele infracţionale sancţionând nerespectarea prevederilor legale, lipsa unei cariere profesionale şi a stabilităţii în funcţia publică afectează bunăstarea României sau securitatea ţării?"
Până acum, n-am auzit ca dl preşedinte să fi răspuns cu „da" sau „nu" acestor nedumeriri ale Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici. E adevărat, nici semnatarii scrisorii n-au fost înhăţaţi de DNA (ceea ce tot e bine!), având toate motivele să credem că scrisoarea amploiaţilor va fi, cel mult, pusă la dosarul cu „acte diverse", dacă nu cumva băgată direct în tocătorul de hârtie.
La drept vorbind, nu doar funcţionarii publici, ci şi alte categorii socio-profesionale (medici, profesori, agricultori etc.) ar fi îndrituiţi să formuleze astfel de întrebări, având în vedere că, în mai toate sferele de activitate, realităţile sunt la fel de „mirifice". La sfârşitul anului trecut, Ministerul Muncii a „emanat" o minunată „Strategie Naţională privind Incluziunea Socială şi Reducerea Sărăciei", Guvernul însuşi făcând publice statistici absolut descurajatoare: doi din cinci români trăiesc în sărăcie sau la limita acesteia; conform datelor Băncii Mondiale (citate de guvernanţi), sărăcia absolută afectează între 22% şi 27% din populaţia ţării, „sărăcia absolută" însemnând că oamenii aceştia nu îşi permit un coş minim de consum cu o valoare de 300 lei/persoană (în acest „coşuleţ" găurit neintrând doar mâncarea, ci şi încălzirea, curentul, apa şi alte utilităţi). Altă categorie - peste 40% (potrivit datelor Eurostat, confirmate de Guvern) nu îşi permite produse şi servicii de bază - televizor, maşină de spălat, căldură în casă şi carne pe masă, măcar o dată la două zile. „Strategia" mai arată că sunt, în România, copii care nu au mers niciodată la şcoală, iar dintre cei care merg, mulţi învaţă în săli de clasă cu perdele în loc de uşi, fără apă curentă şi îşi fac temele la lumina opaiţului (în România „puternică", ce să vezi, mai există sate neelectrificate!).
Revenind la scrisoarea funcţionarilor publici: aceste realităţi (şi multe altele) nu afectează conceptul unei Românii puternice? Nu constituie ele „vulnerabilităţi pentru securitatea naţională"? Nu culpabilizează ele Guvernul în proliferarea corupţiei?
…Aşa că expozeul dlui Iohannis e foarte înduioşător şi, mai ales, foarte credibil, el amintindu-ne de „Contractul cu România" al dlui Emil Constantinescu, potrivit căruia, încă din 1996, România urma să devină tot aşa, „puternică în Europa şi în lume", ce-i drept, în doar 200 de zile. Sau de „luminiţa de la capătul tunelului", cu care ne-a înnebunit dl Ciorbea, şi pe care am căutat-o de ne-am chiorât de tot, până ne-am dumirit că, vorba cuiva, „luminiţa de la capătul tunelului e doar a trenului care se apropie".
În rest, ce să mai zici? „Butoaiele goale fac gălăgie multă", s-a pronunţat, încă din antichitate, marele Sofocle.
