În perioada interbelică, pe care mulţi o percepem drept una extrem de permisivă, existau totuşi reglementări clare în ceea ce priveşte consideraţia pe care toţi locuitorii (deci, nu doar cetăţenii români!) şi toate instituţiile publice şi private trebuiau să o arate însemnelor naţionale. Arborarea lor era stipulată prin normative guvernamentale, iar ignorarea şi desconsiderarea acestora cădeau sub incidenţa prevederilor codului penal. Aşadar, unele „constrângeri" (a se citi îndatoriri cetăţeneşti elementare!) de până în decembrie 1989, între care cea dintâi este afişarea solemnă a drapelului la sărbătorile naţionale, n-au fost nicidecum nişte invenţii staliniste, peceriste, ceauşiste etc.
De astfel de obligaţii s-au „eliberat" destui cetăţeni de-ai noştri, aşa cum s-au „eliberat", în ultimii 25 de ani, şi de sentimentul patriotic şi de conştiinţa apartenenţei la românism, de parcă acestea ar fi nişte cămăşi mult prea strâmte, pe care le poţi schimba, la o adică, cu altele - mai largi - europeniza(n)te, globaliza(n)te.
Există, însă, mai cu seamă aici, prin Ardeal, cetăţeni români minoritari etnic pentru care ignorarea însemnelor naţionale se naşte din dispreţul faţă de valorile majorităţii româneşti, din dorinţa dezmembrării statului român, cultivate de o ideologie agresiv iredentistă, propagată masiv mediatic şi repetată obsesiv de clasa politică maghiară. În fantomaticul Ţinut Secuiesc arborarea Drapelui roşu, galben şi albastru, la 1 Decembrie, de exemplu, a devenit un act de curaj pentru români, în vreme ce steagurile Ungariei şi cel „secuiesc" fâlfâie cam peste tot, iar parlamentarii UDMR fac declaraţii antiromâneşti şi poartă doliu în astfel de ocazii.
Toate acestea, fără ca să existe reacţii ale autorităţilor statului român aşa cum s-ar întâmpla în cazul unor atitudini de sfidare a simbolurilor naţionale, în oricare alt stat european, fie că face el parte sau nu din mama aceasta adoptivă (şi, pentru unii cam vitregă), numită Uniunea Europeană!
Dacă nostalgicii de astăzi după Ungaria mare (care a fost, într-adevăr, partea cea mai mai mare a „închisorii popoarelor", Imperiul Austro-Ungar) sunt mai greu de înţeles, speranţa unor cetăţeni români de etnie maghiară, înclusiv din Târgu-Mureş, la un statu quo ante, la o reintegrare a Transilvaniei în statul maghiar, chiar dacă trecuseră aproape cinci ani de la făurirea statului român unitar, parcă mai avea o raţiune. Dar încercările de nesocotire a însemnelor statale erau imediat stopate de reprezentanţii puterii executive în teritoriu.
Ne dovedeşte acest lucru adresa Nr. 871-1923, a Primăriei oraşului Târgu-Mureş, care reproduce ordonanţa Prefecturii, şi care a apărut în Gazeta Oficială a Oraşului Târgu-Mureş, „ORAŞUL", Anul I, Nr. 9, din 15 Mai 1923, p. 84. Redăm in extenso şi literal acest document de epocă, cu corectarea tacită a greşelilor de tipar:
„Având în vedere că unii dintre locuitorii oraşului Tg.-Mureş nu respectează legile şi dispoziţiunile în vigoare ale Ministerului de
Interne, referitoare la arborarea drapelului naţional, publicate regulamentar de consiliul oraşului spre conformare, sub Nr. 344. din 29 April 1921, văzând art. de lege XXI. din 1848, ordonanţa No. 4642 - 98. M. Int. în baza ord. C. D. No. 50023. din 20 Iunie 1919, a Decretului No. XXIII. a C. D. şi a ordonanţelor întregitoare, pentru a stabili pe teritoriul acestui municipiu o uniformitate în arborarea steagurilor,
o r d o n ă m :
Art. I.) Drapelele naţionale se vor confecţiona din stofă subţire (după posibilitate din lână) în culorile: albastru, galben şi roşu, dispuse paralel cu lemnul steagului, astfel ca albastrul să fie de'a lungul lemnului.
Art. II.) Drapelul naţional fiind simbolul ţării şi al suveranităţii ei, trebue respectat cu sfinţenie de toţi locuitorii ţării româneşti, fără deosebire de naţionalitate, confesiune sau cetăţenie.
Art. III.) Drapelul naţional se va ţinea în bune condiţiuni şi arborat sau purtat numai la sărbători naţionale sau alte ocaziuni solemne, conform dispoziţiunilor legilor în vigoare sau ordinelor autorităţii administrative sau poliţieneşti.
Art. IV.) În zilele de sărbători naţionale fixate prin jurnalul consiliului de miniştri Nr. 461 din 17 Martie 1921 sau ocasiunile solemne anunţate cetăţenilor de cătră autorităţile în drept conform Art. III. pe teritoriul municipiului urban Tg.-Mureş toţi proprietarii de 1.) case private sau publice, 2.) instituţiuni, 3.) întreprinderi şi firme comerciale şi industriale (cafenele, prăvălii cu licenţă de băuturi spirtoase, tutungerii, debit de sare) şi toţi proprietarii prăvăliilor cu brevet de industrie sunt obligaţi să arboreze drapelul naţional, înainte de ora 7 dimineaţa.
Art. V.) Dimensiunile culorilor drapelelor vor fi egale pe categorii în raport cu înălţimea clădirei, anume la edificii cel puţin a) 300 cm lungime, 200 cm lăţime pentru clădiri cu 3 etaje şi pentru toate bisericile, b) 250 cm lungime, 150 cm lăţime pentru celea cu 2 etaje, c) 200 cm lungime, 150 cm lăţime, pentru toate celelalte edificii şi în fine d) egale de 150×150 cm pentru toţi acei obligaţi la arborarea drapelului conform punctului 2 şi 3 din art. IV. a prezentei ordonanţe.
Lungimea este latura perpendiculară pe lemnul steagului, iar lăţimea - paralelă cu lemnul.
Art. VI.) Drapelul se va ţinea arborat numai în ziua serbării sau timpul ordonat de autorităţi.
Art. VII.) Neconformarea la prezenta ordonanţă constitue contravenienţă, care se va pedepsi cu amendă de 500-10.000 lei, întrucât fapta nu se pedepseşte mai aspru în baza prevederilor codului penal în vigoare.
Art. VIII.) Această ordonanţă intră în vigoare în ziua publicării prin afişare şi cu executarea ei după normele referitoare la dispoziţiile administrative (art. 1. şi 10. din ord. No. 3433 - 919 C. D., G. O. 27 Mai 1919) se încredinţează prefectura poliţiei oraşului Târgu-Mureş".
Târgu-Mureş, la 8 Mai 1923.
Prefect Delegat al oraşului municipal Târgu-Mureş
SEPTIMIU B. MUREŞANU, Inspector General Administrativ"
