De câțiva ani, ne întâlnim cu Ana Blandiana și cu Romulus Rusan, la Brăila, care a devenit gazda unui Festival Național de Creație și Interpretare „Ana Blandiana", care s-a născut în trepte, având ca punct de plecare un alt Festival, „Ion Creangă", organizat de prof. Angela Olaru la școala care poartă numele humuleșteanului. Din acest festival s-a născut o altă relație, cea cu prof. dr. Gabriela Vasiliu, care, cu energiile-i nepotolite, a pus în ecuație o veritabilă mișcare literară, cu propriii elevi de la Școala Gimnazială „Sandu Aldea". Așa s-a constituit și Cenaclul... „Nicolae Băciuț", așa s-a cimentat o prietenie de mare angajament cultural, așa s-au pus bazele Festivalului Național de Creație și Interpretare „Ana Blandiana", o manifestare de altitudine academică, în care s-a lăsat prinsă și Ana Blandiana.
Dacă după prima ediție, cu toată reușita ei, Ana Blandiana nu se gândea să vadă lucrurile foarte departe, la ediția din acest an, Ana Blandiana a fixat repere pe termen lung, fiind convinsă de profesionalismul organizatoric, de impactul asupra celor mai tineri creatori și, deopotrivă, cititori de literatură.
Dar dincolo de Festival, întâlnirile „în particular" cu Ana Blandiana au devenit veritabile sărbători ale poeziei, Ana Blandiana fiind în toate cele ale zilei poetă. Pentru cei care 2-3 zile beneficiem de șansa unor întâlnri admirabile și memorabile cu Ana Blandiana, a vorbi despre un privilegiu ar fi prea puțin.
Dincolo de poveștile despre câte-n lună și stele, la ceas târziu de seară blândă de început de mai
(8 mai), la o masă-ntinsă, cu companioni distinși (Silviu Angelescu, Lucian Chișu, Radu Voinescu, Paul Dugneanu, Pavel Șușară, Zamfir Bălan, Gabriela Vasiliu, într-un colț de masă, pe terasa hotelului unde eram cazați, în lumina palidă care ajungea sub umbrelă, prin fereastra restaurantului, în așteptarea „cârnaților de Pleșcoi" și a „crapului în saramură", am dialogat, pe tăcute, cu Ana Blandiana, eu scriindu-i câte-o întrebare, ea răspunzând scurt, până când chelnerul a pus punct jocului nostru, cu platourile cu mâncare aburindă.
* * *
-„Tot românul s-a născut poet" - se spune frecvent, ba ca scuză, ba ca acuză. Ce credeți, e o virtute sau o culpă o astfel de catalogare colectivă?
- Eu cred că e o virtute, dar se pare că românii cred altfel, din moment ce în ultimul timp, atunci când vor să spună că ceva e fără rost, a apărut expresia: „Asta-i poezie!"
- Se spune, mai în glumă mai în serios, că se scrie mai multă poezie decât se citește. Cine mai citește poezie, de ce se mai citește poezie?
- Că se scrie încă poezie, într-o lume în care nu contează decât profitul, este un miracol. De citit, se citește, desigur, mai puțin decât înainte de 1989, când poezia ținea loc de multe alte lucruri interzise, dar nu cred că se citește mai puțin decât în alte limbi.
- Originalitatea în literatură - o tentație sau o capcană?
- O frivolitate.
- „Poeți tineri" - o sintagmă care a făcut carieră. Mai avem poezie tânără? Prin ce s-ar deosebi poeții tineri de azi de cei tineri de altădată?
- De asemănat, se aseamănă prin faptul că toți „poeții tineri" cred că cei din generația de dinaintea generației lor au fost mai proști decât ei. De deosebit, se deosebesc prin faptul că aparțin câte unui curent artistic diferit, din care - întotdeauna - rămâne în cele din urmă doar ceea ce este autentic și comun tuturor.
Aș vrea, să amintesc, că prima mea rubrică (la revista Amfiteatru) era despre poeții morți tineri, ceea ce a fost pentru mine prima forare în neant.
- Cum vezi soarta „bătrânilor" poeți? Cei care sunt sau nu mai sunt?
-Cei adevărați nu au vârstă. Ceilalți nu contează, indiferent dacă sunt tineri sau bătrâni.
- Vei călători curând, „pe aripile poeziei" tale, tradusă în alte limbi.
Spun, fără reținere, că la această oră poeta Ana Blandiana este cel mai important ambasador al poeziei românești în lume.
Ce se știe acum despre poezia românească, în afara graniței limbii?
- În măsura în care au succes, în măsura în care participă la lecturi publice, și se scrie despre ei, poeții, scriitorii, sunt, într-adevăr, cei mai buni ambasadori ai culturii române.
Nu știu dacă sunt eu cel mai important dintre ei, dar este clar că în ultimii 10 - 20 de ani, mai ales după integrare și după înființarea ICR, numărul scriitorilor români traduși a crescut exponențial.
(Brăila, 8 mai 2015)
