Sigur, și „omul normal" „trage" la Putere și la Avere, dar nu fură!

Distribuie pe:

• Intrarea în vigoare a Ordonanței demnitarilor, amânată!?

Puterea și Averea sunt două lucruri care i-au preocupat întotdeauna pe români, indiferent de condiția socială, de locul în care trăiesc - la țară sau la oraș. Se spune, de altfel, că orice om „normal" - și asta nu doar în cazul românilor - este atras de Putere și, mai ales, de Avere! Depinde ce faci cu Puterea și, nu la urmă, cum obții Averea? Altfel spus, folosești Puterea în scop personal - pentru a te căpătui - ori în folosul (sau și în folosul) celor care ți-au încredințat Puterea?! Sau faci Averea pe căi cinstite, prin muncă și calitățile tale, ori prin… „șpăgi" repetate, tunuri financiare sau devalizarea banului public.

Din păcate, cu privire la devalizarea banului public - despre care am scris, nu o dată, în coloanele „Cuvântului liber", la noi, șpaga și… „cumetria" au sărăcit România! Cât despre cei de la Putere - obținută cu votul cetățenilor - nu o dată, cei ajunși la „vârful" ierarhiei sociale - care vedem și acum, în 2015, cum își măresc pensiile și salariile! - încearcă să ne sugereze că realitatea pe care o trăim nu este cea din ziare și de la televizor, distorsionată (cum spunea odată fostul președinte Băsescu) de tonomatele pe euro, ci este altfel, roz, optimistă și pozitivă. Până și Ponta spunea, cândva, că televiziunile „sperie", uneori, populația! Ceea ce denotă că politicienii - adică, cei ajunși la Putere în ansamblul lor, plus roata dințată, care este UDMR, trăiesc pe altă lume, într-o Românie paralelă. Căci, într-adevăr, ei nu vor să observe ceea ce se vede cu ochiul liber, că nu avem autostrăzi, nivelul de trai e la genunchiul broaștei și că avem sute de mii de șomeri! Pentru guvernanții de azi (ca și pentru cei de ieri) România o duce bine. Asta, dacă am renunța la realitatea palpabilă și am trăi în cea a guvernelor de până acum, în care verbul „a face" se conjugă exclusiv la viitor.

Însă, revenind la Putere și Avere, faptul că realitatea (viața) bate filmul, ideile preconcepute ale celor îmbogățiți prin mijloace… neortodoxe, o confirmă, dacă mai era cazul și procurorii DNA. Vedem, așadar, cum bogăția (averea) sfidătoare a unora - căci sunt și politicieni și oameni de afaceri veritabili (onești și cinstiți) - a fost realizată, exclusiv, prin fentarea legii, prin fortul din banul public, contracte cu statul, prin falsuri și învârteli comise, fără jenă, prin relații în sferele înalte ale societății. Poate fi etichetat drept „om normal" cel care, într-o țară ca România - cu un salariu mediu ce depășește cu puțin 200 de euro - care banii, în tranșe, cu sacoșele (sacii) și numără milioanele de euro câte o jumătate de zi? Da, poate fi etichetat, dacă banii ar fi fost obținuți pe căi cinstite, merite personale, nu prin matrapazlâcurile enumerate mai sus și alte șmecherii! Or, am mai scris și cu alt prilej, fără a generaliza: ce „afaceri" a făcut x sau y de se consideră (se recomandă) „om de afaceri"? Și-a creat vreo firmă (companie) în care să lucreze sute (mii) de oameni cu salarii mari (nu de bătaie de joc!), a produs ceva, în urma căruia - din profitul realizat - în câțiva ani, să ajungă multimilionari (ori chiar miliardari) în euro sau dolari? Da, de unde! Procurorii DNA, dar și ai ANI, DIICOT etc., ne spun nouă, celor care urmărim, „evenimentele" de pe margine, că, în majoritatea lor, averile au fost dobândite prin… influențe, relații și șmecherii! A produs, bunăoară, Dorin Cocoș, fostul soț al Elenei Udrea - și ea cercetată sub control judiciar în mai multe dosare - ceva pentru România? Nici vorbă! A încheiat, doar în perioada 2009-2010, 16 contracte de împrumut cu SC Euro Hotels International Co SRL, în valoare totală de (atenție!) 544.000 de lei, pe o perioadă de 11 luni. Ei, și! Potrivit anchetatorilor, Dorin Cocoș, după ce s-a înțeles cu Gheorghe Ștefan (Pinalti) și cu Gabriel Sandu (toți fiind cercetați, în prezent), ar fi pretins de la Claudiu Florică și Dinu Pescariu (iarăși, atenție!) nouă milioane de euro pentru el, 3,9 milioane de euro pentru Ștefan și 2,7 milioane de euro pentru Sandu. Ca să ce? Să-și exercite (Cocoș) influența asupra altor persoane din Guvern și, respectiv, din Ministerul Comunicațiilor și Ministerul de Finanțe, pentru a asigura firmelor deținute de Florică adjudecarea contractului de licențiere Microsoft din anul 2009. A primit, deci, Cocoș bănet nu glumă, fără a produce nimic! A primit! A fost aceasta o… afacere? Sau doar o șpagă barosană, la care unui muritor de rând nici prin gând nu i-ar trece că ar putea să ajungă în viața sa!

… Am dat acest „exemplu" - la care ne-am mai referit în comentariile noastre - pentru că este „emblematic" (vorba vine) pentru cum se fac averile în România. Nu prin muncă cinstită, ci prin „influențe", relații și alte matrapazlâcuri! Prin aceste procedee s-a ajuns ca, doar în câțiva ani, conform unui raport al Credit Suisse România să numere 16.525 de milionari și doi miliardari. Unul dintre miliardari este nimeni altul decât Ioan Niculae, asupra căruia, în urmă cu trei ani, procurorii DIICOT au început urmărirea penală.

Pentru ce? Pentru un prejudiciu adus în patrimoniul Romgaz de 126.000.000 de USD, prin aceea că, potrivit DIICOT, combinatele chimice patronate de Niculae au primit gaze ieftine, din producția internă, în timp ce populația era alimentată cu gaze din import. La vremea aceea, ministrul Economiei, care a avizat aceste contracte, era nimeni altul decât Adriean Videanu, un personaj despre care un comentator spunea (ca și despre George Copos) că „fură și când respiră"!

Am dat aceste „exemple" dintr-o serie ce ne-ar ocupa o pagină de ziar. Ce denotă ele: că așa cum două linii paralele nu se întâlnesc niciodată, tot așa nici agenda populației nu a avut (și nu are vreo șansă să se întâlnească cu agenda șpăgarilor-afaceriști). Ca urmare, pe fondul dobândirii averilor lor… necinstite, averea românilor - a celor care n-au acces la „pârghiile hoției" - a scăzut cu 18% într-un singur an, de la 13.667 de dolari pe locuitor în 2012, a coborât la 11.191 de dolari în 2013, potrivit Institutului de Cercetare și Credit Suisse, a doua mare bancă elvețiană, citată de Agerpres.

O știre recentă anunța însă (atenție!) că Guvernul a mărit salariile demnitarilor, ca să le taie pofta de corupție! Asta, în cazul în care adăugăm noi, luând în calcul alte precedente - corupția nu va crește, dimpotrivă, proporțional cu mărirea salariilor! Astfel, la ultima ședință a Guvernului - condusă de fostul premier interimar, Gabriel Oprea s-a anunțat că indemnizațiile lunare ale președintelui (15.108 lei, salariul net!), prim-ministrului, președinților parlamentului, șefilor de servicii de informații vor fi majorate începând cu luna august, în baza unei ordonanțe de Guvern. Creșterea va fi aplicată și miniștrilor, majorarea va fi aplicată și pentru 48 de funcții de demnitari. Să fie sănătoși! Or, când e vorba de bani, nu s-au mai certat! Și Guvernul și Președinția și-au dat, frățește mâna. În timp ce Gabriel Oprea preciza că majorarea indemnizațiilor va „tăia apetitul pentru corupție" (recunoscând, astfel, indirect că ea există!), președintele Klaus Iohannis spunea, la rândul său: „Eu cred că putem să încadrăm această intenție la categoria prevenirea corupției." Când se va „preveni", oare, domnule președinte, corupția și la restul populației României? Care „trăiește" cu un salariu mediu pe economie de 200 și ceva de euro?

Este trist, dar la ora actuală, speranța populației nu este atât în Guvern și Președinție (în Parlament, nici atât!), cât este în procurorii DNA, ale căror anchete și dezvăluiri și, în final (să sperăm, condamnări și confiscări de averi!) vor face, cât de cât, dreptate într-o țară furată și devalizată!

Notă: După întoarcerea din Turcia și reluarea prerogativelor de prim-ministru, Victor Ponta a declarat că „nu este de acord cu Ordonanța demnitarilor", potrivit căreia creșterea salariilor acestora urma să aibă loc din luna august. „Amânăm - a spus el - intrarea în vigoare a ordonanței, iar mărirea salariilor demnitarilor să aibă loc doar odată cu a tuturor bugetarilor…"

Vom trăi și vom vedea… Căci, în politichia dâmbovițeană, lucrurile se schimbă de la o zi, chiar de la o oră la alta! Din păcate!

 

Lasă un comentariu