Fruntași la abandonul școlar

Distribuie pe:

Potrivit Eurostat (citat de Organizația Salvați Copiii), 17,3 % dintre copiii școlarizați renunță la școală anual, ceea ce face ca România să se numere printre primele patru țări din Europa cu cele mai mari rate ale abandonului școlar. Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, mai mult de 1 din 10 copii, care ar trebui să participe la învățământul primar, nu frecventează școala. Într-un singur an școlar (2012/2013), circa 24.400 de copii au abandonat învățământul primar și gimnazial, potrivit unei analize efectuate de Institutul de Științele Educației.

Pentru a corija această stare de fapt, Organizația Salvați Copiii în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție lansează proiectul „Centre pentru Educația Incluzivă - Servicii integrate pentru copii din grupuri defavorizate", finanțat de Granturile SEE 2009-2014, proiect în valoare de peste două milioane de lei. În cadrul centrelor vor fi derulate, în perioada iunie 2015 - aprilie 2016, trei programe educaționale: „Grădinițe estivale", „Școala după școală" și „A doua șansă", de care vor beneficia 308 copii cu vârste cuprinse între 4 și 15 ani, proveniți din medii defavorizate și aflați în risc de abandon școlar. În paralel, atât copiii cât și familiile lor vor beneficia de consiliere socială și sprijin în vederea respectării propriilor drepturi. 

Lasă un comentariu