Anul acesta s-au împlinit 97 de ani de la Unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România. Prin unirea acestor provincii românești s-a încheiat procesul de eliberare a românilor, care s-au aflat sub stăpâniri străine. Armata Română a sprijinit ferm acțiunile politico-diplomatice și militare ale Guvernului României din perioada 1914-1916, pentru desăvârșirea procesului de făurire a Statului Național Unitar Român. În acești ani s-a intensificat procesul de instruire a tinerilor recruți și a rezerviștilor, prin desfășurarea unor exerciții, aplicații și manevre militare pe terenurile de instrucție din unități și în zonele viitoarelor acțiuni de lupte probabile.
În perioada celor doi ani de neutralitate, 1914-1916, Guvernul României și-a intensificat activitatea politică, diplomatică și culturală, studiind posibilitățile pentru intrarea țării în război, alături de alianța care-i garanta eliberarea românilor aflați sub stăpâniri străine, Tripla Alianță, formată din Germania și Austro-Ungaria, sau Tripla Înțelegere (Alianța), formată din Anglia, Franța și Rusia.
La data de 4/17 august 1916, guvernul României a semnat Tratatul de alianță și convenția militară cu Antanta, prin reprezentantul său Rusia, încununând efortul stăruitor de apărare a independenței de stat și de pregătire a cadrului luptei armatei de eliberare națională și întregire statală.
În baza înțelegerii militare, Franța și Anglia s-au angajat față de România să furnizeze Armatei Române mitraliere, tancuri și alte mijloace de luptă, să deschidă un nou front la Salonic. Rusia s-a angajat să trimită pe teritoriul țării noastre Armatele 4 și 6 și un corp de Armată în Dobrogea, precum și înlesnirea transportului armamentului din Franța și Anglia prin Extremul Orient, până în Muntenia și Moldova. Consiliul de Coroană al României a hotărât declararea stări de război cu Austro-Ungaria, la data de 14/27 august 1916.
Ostașii „Vechiului Regat", care au fost educați în familie, școală, biserică, armată, precum și cu ajutorul instituțiilor de cultură, așteptau cu mari emoții momentul intrării în luptă. Ei au vibrat la unison cu întregul popor. Unul dintre ei, locotenentul Dumitru Zotta din Regimentul 16 infanterie Suceava - Fălticeni nota: „Doi ani de așteptare ne încercaseră greu răbdarea. Ziua mult dorită se întrezărea că vine (…) spre Ardeal. Vestea că plecăm la frontieră se răspândi ca fulgerul în tot satul. La ora unu munții răsunau de ecoul puternic al semnalului de adunare și înaintare a corniștilor. Toată lumea era într-o adevărată sărbătoare (maior D. Zotta, «Clipe din învălmășagul luptelor pentru întregirea neamului» - Chișinău 1927, pag. 5-6).
În noaptea de 14-15/27-28 august 1916, Armata Română a declanșat campania de eliberare a Transilvaniei și Bucovinei de sub dominația austro-ungară. După 300 de ani de la actul întregitor al lui Mihai Viteazul, ostașii țării, animați de cel mai fierbinte patriotism, înaintau pe străvechiul pământ strămoșesc de la nord și vest de Carpați, vestind că sosise ceasul cel mult așteptat al împlinirii celor mai înalte aspirații de unitate și eliberare a națiunii române.
Trei armate române - 1,2 și de Nord - s-au angajat în operația strategică eliberatoare pe întregul front, de-a lungul Carpaților orientali și Meridionali. Ofensiva a început prin „deschiderea trecătorilor de către trupele de acoperire, care au trecut la acțiune chiar în seara zilei de 14/27 august, la ora 21.00, cu misiunea de a ocupa pozițiile inamice situate la 15 km dincolo de frontieră. În ansamblul ofensivei generale pentru eliberarea Transilvaniei, fiecare armată a executat o ofensivă de sine stătătoare. Trupele române erau animate de credința legitimă în justețea cauzei pe care o serveau.
Înaltul Ordin de zi din 15/28 august 1916 preciza: „Frații noștri vă așteaptă cu nerăbdare și cu inima plină de nădejde. Umbrele marilor voievozi Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare, ale căror rămășițe zac în pământurile ce le veți dezrobi, vă îndeamnă la biruință, ca vrednici urmași ai ostașilor, care au învins la Vaslui, la Călugăreni și la Plevna. Veți lupta alături de marile națiuni cu care ne-am unit. O luptă aprigă vă așteaptă. Cu bărbăție să-i îndurăm greutățile și izbânda va fi a noastră. Arătați-vă demni de gloria străbună. De-a lungul veacurilor un neam întreg vă va binecuvânta și vă va slăvi". (Monitorul Oficial nr. 108 din 15/28 august 1916, pag. 5.417-5.418)
Desprinzându-se de istoria noastră milenară „pentru a mai săvârși încă o dată gestul strămoșesc al jertfei de sine și al iubirii de țară, neam și de pământ", țăranii soldați, munteni, moldoveni și olteni, care constituiau masa oștirii eliberatoare, „mergeau… să-și îndeplinească a doua menire a lor: după munca pământului sfânt, apărarea împotriva dușmanilor străini" (Eugen Lovinescu „În marginea epopeii. Note de război", București, 1919, pag. 4) Până la sfârșitul lunii septembrie 1916, cele trei armate române, susținute și de poziția civilă, au desfășurat lupte grele în Transilvania, ajungând până pe aliniamentul Orșova - Sighișoara.
De la 1 octombrie 1916, efectivele Armatei I-a austro-ungare au început o puternică ofensivă spre Carpații Orientali punând în pericol Moldova. Marele Cartier General al Armatei Române a dirijat câteva mari unități spre aliniamentul Carpaților Orientali și Meridionali, pentru a împiedica pătrunderea inamicului în zona interioară. După lupte dârze, soldate cu mari pierderi umane și materiale, ostașii din Armata de Nord (nr. 4), comandată de generalul Constantin Prezan, au oprit la granița de nord trupele austro-ungare. Sosite în ajutorul trupelor din Moldova, efectivele Diviziei 15 Infanterie, comandate de generalul Eremia Grigorescu, au luptat la Oituz, alături de ostașii moldoveni, cu un eroism legendar, sub deviza: „Pe aici nu se trece!".
Armata I-a Română, avându-l la comandă de la data de 11/24 octombrie pe viteazul general Ion Dragalina, a luptat pe Valea Jiului și Valea Oltului, opunându-se cu înverșunare ofensivei dezlănțuite de Armata a 9-a germană, comandată de generalul Falkenhayn. Rănirea gravă în lupte, în apropiere de mănăstirea Lainici și apoi decesul generalului Dragalina și a generalului David Praporgescu, pe Valea Oltului, precum și suplimentarea forțelor germane și austro-ungare în Transilvania, au slăbit rezistența trupelor române, care s-au retras prin lupte grele spre Târgoviște și apoi, de la 27 noiembrie/9 decembrie, spre Buzău și Râmnicu Sărat.
Atacarea Dobrogei, în noapte de 18/31 august 1916, de către trupele bulgare, sprijinite de trupele turcești și germane, fără declarație de război, au determinat trupele românești, rusești și sârbe, dispuse în Dobrogea, să desfășoare crâncene lupte de apărare. Înfrângerile suferite de către români la Turtucaia și Silistra, au determinat Marele Cartier General al Armatei Române, la propunerea generalului Alexandru Averescu, să oprească ofensiva Armatei Române în Transilvania, să disloce Diviziile 2, 12 și 20 Infanterie de la Armata I-a și Diviziile 5 și 15 Infanterie de la Armata 2-a, în sudul țării, pentru a împiedica inamicul să pătrundă din Bulgaria, peste graniță. Desfășurarea manevrei militare de la Flămânda, în perioada 18-22 septembrie, a fost întreruptă ca urmare a timpului nefavorabil și a începerii puternicei ofensive militare germane și austro-ungare în Transilvania.
O parte din efectivele Armatelor 1, a 2-a și a 3-a, care au acționat în Dobrogea, au fost folosite în bătălia de la București – Neajlov (16-20 noiembrie 1916), însă au fost înfrânte. Trupele germane, bulgare și turce, conduse de vestitul feldmareșal Mackensen au ocupat Bucureștiul și apoi Ploieștiul, în ziua de 27 noiembrie/9 decembrie 1916.
Campania din anul 1916 oferă numeroase învățăminte de ordin militar, care au contribuit la dezvoltarea artei militare românești. În campania din 1916, conducerea politică și militară a României a avut probleme deosebit de grele de soluționat pe plan strategic, rezultate din desfășurarea războiului pe două fronturi, ambele cu întinderi foarte mari față de cantitatea de forțe de care dispunea Armata Română, fără un sprijin corespunzător din partea aliaților, impunând soluții și măsuri originale și mai ales oportune.
(va urma)
