Ideologiile la noi şi în Europa… Ce alegem, cam aia culegem!

Că tot se apropie alegerile din 2016 şi din următorii ani, cel puţin o întrebare şi-o poate pune oricare alegător: „aducem" noi, cetăţenii acestei ţări, în urma scrutinului - de la locale, parlamentare, prezidenţiale etc. - la conducere, pe cei mai buni şi valoroşi politicieni? Alegem, aşadar, din mai mulţi pe cei mai buni? Înaintea oricărui posibil răspuns, o subliniere: votul uninominal ne-a adus un „monstru" de Parlament (supradimensionat), unul dintre cele mai mari din Europa şi din lume, raportat la numărul locuitorilor, ale căror preocupări ar fi, în principal, două la număr: obţinerea, de către „aleşi" a unor privilegii (pensii mari, indemnizaţii etc.), prin votarea, de regulă, în unanimitate, a unor legi, din care cetăţeanul este omis şi susţinerea grupărilor politice din rândul cărora au „emanat".

Acum, după eşecul aşa-zisului „vot uninominal" se revine pare-se la votul pe liste. Ceea ce ar putea însemna că, dacă înainte votam „uninominal", în fond, persoane necunoscute, acum vom vota, din nou, „liste de partid"! O fi bine, o fi rău? Vom vedea. O precizare suplimentară facem, totuşi…

… Dacă înainte de '89, PCR îşi conserva accesul la putere şi bani, iar cetăţenii erau obligaţi să voteze „democratic şi liber", sub ameninţarea puşcăriei politice, azi, locul terorii este luat de manipulare şi de forţa intrinsecă a banilor. Faptele demonstrează că orice om de bună credinţă, care a intrat în sistemul politic, ori s-a virusat la rândul său (dacă a fost şi… slab de înger!), ori a fost găsit de către anticorpi. Or, dacă „s-a virusat", toate metehnele dinaintea Revoluţiei - pofta patologică de putere şi de bani, dispreţul de oameni, egoismul, megalomania, corupţia, mafiotismul, demagogia etc., etc. - au primit doar funcţii, titulaturi şi haine noi. Nu demult, un oficial german critica guvernul (guvernele) de la Bucureşti, afirmând că, prin acţiunile sale (ale lor) nu urmăresc decât ca „cei bogaţi" să fie şi mai bogaţi, neglijându-i pe cei mulţi. A fost o constatare de bun-simţ, cu amendamentul că, totuşi, Guvernul Ponta a luat unele măsuri şi în favoarea cetăţeanului de rând!

Fapt este că mulţi au sperat că, odată cu schimbarea de regim politic, cu intrarea României în marea familie a Uniunii Europene, cu posibilitatea ca, prin vot, să alegi, din mai mulţi, pe cei mai buni, va veni şi bunăstarea. Că decidenţii actuali ai zilei vor înţelege măcar acum că politica ar trebui să însemne înainte de toate îndeplinirea promisiunilor şi programelor care au stat la baza obţinerii votului celor mulţi. Credeam apoi că noţiunea de politician responsabil nu poate rămâne la nesfârşit o himeră. Numai că prea puţini sunt cei care au arătat că respectul faţă de cetăţean, faţă de România a fost luat în calcul. Liderii politici şi, pe cale de consecinţă, guvernele „emanate" de partidele lor - în ultimii 25 de ani - n-au reuşit să treacă peste orgolii, antipatii şi interese divergente. Disputele de azi dintre PSD şi PNL sunt doar un argument în acest sens.

Cât despre ideologiile de la noi şi din Europa, câteva precizări se impun, de asemenea. Auzim pe la televiziuni sau citim în presă cum că politicienii se declară ba că sunt „de stânga", ba „de dreapta", ori, la nevoie, „de centru" sau „de centru-dreapta". Însă care, după alegeri, dar şi spre final de mandat, o cotesc „la stânga împrejur". Adică, sar dintr-o barcă în alta (de la Putere spre Opoziţie şi, mai ales, viceversa) fără nicio remuşcare. În funcţie de interese. Or, din acest punct de vedere, al obsesiei pentru putere şi al accesului la resurse (la bani, în fond) există vreo deosebire, în România, între PSD şi PNL, UNPR, PC ori UDMR? Niciuna. Tot o apă şi-un… pământ, accesul la resursele financiare (care duc la îmbogăţirea sigură şi rapidă) fiind unicul scop şi unica obsesie.

Sigur, după ani de experienţe nefericite (trăite), populaţia a sesizat minciuna. Consecinţa? Scăderea numărului de votanţi. Iată ce ne arată statisticile Biroului Electoral Central cu privire la prezenţa la urne, în decursul anilor. Un lucru arhicunoscut: pierderea încrederii electoratului în formaţiunile politice, dezamăgirea şi dispreţul votanţilor faţă de partide şi liderii lor. Doar câteva exemple.

La primele alegeri din 20 mai 1990, prezenţa la vot a fost de 86 la sută, peste 14 milioane din cei 17 milioane de alegători, dorind să-şi exprime opţiunea politică. Treptat, însă, populaţia a intuit minciuna aleşilor, diferenţele dintre promisiuni şi realităţile din perioada mandatului. Efectul? La 27 septembrie 1992 - ne spune BEC - doar 76.28 la sută din alegători au mers la urne. Alegerile parlamentare şi prezidenţiale din noiembrie 1996 au egalat scorul obţinut la urne în 1992, doar în contextul simpatiei de care se bucura la acea dată CDR şi noul preşedinte, Emil Constantinescu.

Dar cum guvernarea până în 2000 a fost una catastrofală, cetăţenii au trăit o altă dezamăgire. Rezultatul: două milioane de votanţi au declarat boicot la confruntarea electorală din 28 noiembrie 2000. Puţin peste 65 la sută dintre cetăţenii cu drept de vot au mai mers la secţiile de votare. Ulterior, la alegerile din noiembrie 2004, doar 10 milioane de votanţi (58,93 la sută) s-au mai prezentat la urne, iar la scrutinul din 30 noiembrie 2008, doar 40 la sută. Şi tendinţa de a boicota votul creşte constant. De ce? Pentru că oamenii s-au convins că, în România de azi, fie că nu te duci la vot, fie că votezi cu cineva sau îţi anulezi votul, tot aia iese: sistemul şi mentalitatea pe care acesta se bazează îşi conservă statutul şi continuă să conducă România. Din păcate… Ce „surprize" ne vor oferi alegerile din 2016, vom trăi şi vom vedea!

Lasă un comentariu