VIKTOR ORBAN NU ESTE ACASĂ ÎN TRANSILVANIA!

La sfârșitul lunii iulie, de 26 de ani încoace, la Băile Tușnad, la așa-zisa Universitate de Vară Tusvanyos, se clocesc ouăle înveninate ale iredentismului și ale revanșardismului maghiar, ale românofobiei, se imaginează scenarii pentru constituirea de enclave, de autonomii în Transilvania și se cer noi și noi privilegii pentru minoritatea maghiară. Un „oaspete" mereu prezent la ultimele ediții este actualul premier ungar, Viktor Orbán, poreclit în țara lui „Viktator", pentru politica internă dură, la limita valorilor democratice (sau dincolo de aceasta), ceea ce i-a adus în mai multe rânduri critici aspre din partea Uniunii Europene. Pe plan extern, premierul maghiar se pricepe de minune să joace „la două capete", având o atitudine extrem de „prietenoasă" față de Rusia și de Vladimir Putin, și trezind astfel neîncrederea NATO în fidelitatea Ungariei față de alianță. Această orientare nu este întâmplătoare: Viktor Orbán continuă cu asiduitate o politică aproape seculară a clasei politice maghiare, cea de refacere a medievalei Ungarii mari, iar pentru atingerea acestui deziderat orice mijloace, orice alianțe sunt binevenite.

Postările sale pe internet cu mențiunea „ÎN TRANSILVANIA, ACASĂ!" și imaginile cu simbolurile Ungariei mari și ale Ținutului Secuiesc, de la sfârșitul săptămânii trecute (25-26 iulie a.c.) sunt considerate drept mesaje iredentiste, iar Ministerul Afacerilor Externe le-a calificat „complet neacceptabile".

În discursul de la încheierea ediției de anul acesta a Universității de Vară de la Băile Tușnad, între altele, el s-a plâns de faptul că, după anul 2012, politicienii români ar fi jignit constant Ungaria: „Până în 2012 și chiar în 2012, eu cred că relația dintre România și Ungaria s-a bazat pe niște principii foarte bune, pragmatice și de încredere. Din păcate, în 2012 s-a schimbat situația. Eu nu îmi aduc aminte ca politicienii [români, n.n.] să fi jignit Ungaria de atâtea ori vreodată în istorie de câte ori s-a întâmplat după 2012. […] Aveți un nou președinte, am înțeles acest lucru, și că se întâmplă tot felul de lucruri [sic!], că se transformă peisajul politic în România, cu tunete și fulgere. Am înțeles acest lucru, dar sperăm că, după aceste schimbări politice, după rearanjarea peisajului politic din România, n-o să mai fie încărcată relația dintre Ungaria și România cu acele lucruri care au încărcat-o după 2012." Neavând acces la textul original, nu ne rămâne, pentru început, decât să remarcăm „eleganța" traducerii, cu un limbaj greoi și plin de repetiții supărătoare. În plus, accentul pus pe anul 2012 pare a fi cu bătaie mai lungă, un atac voalat la adresa omologului său român, Victor Ponta. Mai mult, însă, reacțiile destul de anemice, uneori tardive, ale clasei politice românești la ingerințele maghiare în problemele interne ale statului român sunt catalogate drept „jigniri". Iar aceste ingerințe nu au fost puține în ultimii ani și ele ar fi dus la niște măsuri energice, dacă România n-ar avea politicieni de paie, inclusiv cât privește politica externă. Între politicienii maghiari care nu pot să doarmă de grija maghiarilor transilvăneni și a „secuilor", a drepturilor acestora și a federalizării României se înscrie, la loc de necinste, însuși domnul Viktor Orbán. Spre a dovedi această afirmație, îi vom da, în continuare, cuvântul. Am ales doar câteva fraze ale sale, din care însă reiese clar că iredentismul este dominanta gândirii lui politice în raport cu țările vecine și, în primul rând, cu România.

1. La 15 martie 2011, în mesajul transmis participanților la manifestările organizate de Partidul Civic Maghiar (PCM), la Târgu-Mureș, cu ocazia sărbătoririi Revoluției de la 1848, evocându-l pe poetul sârbo-slovac Alexander Petrovici, devenit Petöfi Sándor în urma maghiarizării, susținător cu pana a politicii lui Kossuth Lajos cât privește asimilarea naționalităților, Viktor Orbán spunea: „Petöfi, când a venit în Ardeal, a știut foarte bine că forța maghiarilor de atunci o constituie Ardealul, că ardelenii sunt coloana vertebrală a ungurilor. Petöfi a scris că fiecare picătură de sânge a eroilor maghiari valorează aur. De fapt, Ardealul a fost luat de la noi de țările și puterile care au avut un scop bine definit, de a ațâța națiunile și de a desena niște granițe la care ei să fie în continuare puternici și dirijori. Acum această luptă se duce prin pace, prin calm și înțelegere, ca să predăm ștafeta generațiilor viitoare."

2. Nu o dată, Viktor Orbán și-a arătat prețuirea pentru László Tökes. Personaj controversat al loviturii de stat din decembrie 1989, el a devenit cu timpul unul dintre cei mai virulenți defăimători ai României pe plan internațional, inclusiv în calitate de europarlentar. Nu de mult, László Tökes i-a cerut premierului maghiar instituirea unui protectorat al Ungariei asupra Transilvaniei, după modelul celui austriac în Tirolul de Sud. Iată ce scria Viktor Orbán la mijlocul lunii decembrie 2014: „Cu un sfert de secol mai târziu, însă, această lumină care a strălucit atunci în întunericul dictaturii abia dacă mai este vizibilă pe alocuri. După 25 de ani de la evenimentele din decembrie, la Est de noi, mulți nu sunt dispuși să accepte faptul că Revoluția a pornit de la o parohie reformată, dintr-o comunitate maghiară, pentru a aduce libertatea maghiarilor, românilor, secuilor și sașilor, deopotrivă."

3. Un măr al discordiei l-a reprezentat situația de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu-Mureș; tensiunile au fost generate de pretenția unor profesori și studenți de creare a unei linii de studii în limba maghiară. La ediția de acum patru ani, cea din 2011, a amintitei universități de vară, Viktor Orbán își dădea cu părerea în felul următor (și trebuie să-i apreciem sinceritatea): „[…]instruirea medicilor în limba maghiară are o importanță strategică. […] Guvernul Ungariei va face tot posibilul să sprijine cadrele medicale, rezidenții și studenții de la Universitatea din Târgu-Mureș. Nu vom putea acționa până când nu ne spuneți de ce fel de sprijin aveți nevoie."

4. Lui Viktor Orbán nu par a-i rămâne străine nici problemele bisericești, pe care le interpretează într-un mod suprarealist, care pare a-i fi caracteristic. Iată ce declara dumnealui la o slujbă a Bisericii Reformate Calviniste de la Budapesta, în iunie a.c.: „În Transilvania, autoritățile au început o campanie împotriva calviniștilor maghiari care aduce aminte de cele mai negre vremuri ale comunismului. […] Ne-a fost dată sarcina să căutăm calea care duce la supraviețuirea și rezistența maghiarilor în Bazinul Carpatic. Iar calviniștii maghiari știu această cale. Istoria lor este martora acestui lucru."

5. La o lună după instalarea sa ca prim-ministru al Ungariei, în mai 2014, furios că Ucraina refuza dubla cetățenie pentru etnicii maghiari și, în ciuda faptului că Uniunea Europeană recunoaște doar drepturi individuale, nu și colective, Viktor Orbán declara: „Noi privim problema maghiară ca pe o problemă europeană. Maghiarii din Bazinul Carpatic au dreptul la dubla cetățenie, la drepturi comunitare și, de asemenea, la autonomie."

6. La un moment dat, lui Viktor Orbán i se părea normal ca, în perspectivă, deciziile privind regionalizarea României să se facă cu ... monitorizarea și binecuvântarea Budapestei! Iată ce cuvânta dumnealui la aceeași Universitate de la Tusvanyos, tot în iulie 2011: „În privința reorganizării României, nu a venit momentul în care guvernul de la Budapesta să se manifeste. Poate va veni și acel moment. Deocamdată trebuie să spun că comunitatea maghiară trebuie să adopte o poziție comună și să comunice asta guvernului de la București. După ce va fi o poziție comună care ne va fi comunicată, și noi vom decide dacă trebuie să intervenim."

Deși am putea continua, ne oprim aici cu citatele din gândirea politică, de istoric, de pedagog, de sociolog, de specialist în treburile bisericești etc. a lui Viktor Orbán. Ele dovedesc un spirit agresiv, o atitudine ostilă față de români și față de statul român, care ar oprima - chipurile - comunitatea maghiară. Preferința acestuia pentru sintagma geografică „Bazinul Carpatic" are ca substrat tocmai o negare nedeclarată a actualelor frontiere, pentru că, ne lasă dumnealui să înțelegem, acest Bazin Carpatic este unguresc, partea smulsă Ungariei prin tratatele de pace din 1920 și 1947. Nevenind în Ardeal pentru a transmite mesaje de bună înțelegere, nici acum, nici altădată, manifestând o fudulie nemeșească care ne este bine cunoscută, formularea domniei-sale „În Transilvania, acasă!" e un neadevăr, dacă voia să însemne „În Transilvania mă simt ca acasă". Ea rămâne însă intenționat echivocă, putând însemna și „În Transilvania sunt acasă" (adică pe acest teritoriu revendicat de statul maghiar), iar atunci implicațiile politico-diplomatice ar putea fi majore (din nou, dacă în guvern și în parlament n-am avea atâtea marionete!). Ceea ce este sigur, însă, pentru români și pentru locuitorii minoritari (alții decât cei maghiari) prezența și cuvântările sale tendențioase sunt ofensatoare și aceștia n-au de ce să-i întindă în față covorul roșu și nici să-l primească cu pâine și sare.

Lasă un comentariu