Gând

Distribuie pe:

Iată că o bucurie reală, o dovadă de aleasă, întru pomenire, trăire spirituală, Festivalul Internaţional „Lucian Blaga", aflat, aici la Târgu-Mureş, la cea de-a XV-a ediţie, vine să confirme, că noi, românii, avem cu ce ne mândri, avem cu ce ne lăuda prin această bătrână, vicleană Europă, că avem mari valori naţionale, oameni demni de a fi cinstiţi, pomeniţi, respectaţi în ale noastre întoarceri în memorie.

Domnul academician Alexandru Surdu amintea, cu acea undă de uşoară amărăciune, că, din păcate, noi, românii, uneori ne uităm, cam prea repede, valorile. Că uitarea nemeritată a iluştrilor, merituoşi înaintemergători ai noştri, nărav vechi românesc, vine să confirme, că acea sintagmă aparţinând lui Vasile Pârvan, „blestemul dezunirii", există. Că ne macină, mai ales din 1990 încoace, în „războiul româno-român". Că, mai-marii clipei, prea rar zăriţi pe la astfel de înălţătoare momente spirituale, cum este şi acest festival, unii mai mult preocupaţi să pună crosa la patină, preferând strivirea la mantinelă - pentru a folosi limbajul hocheistic - a ceea ce nu înţeleg sau nu vor să accepte.

Sâmbătă, 1 august 2015, prin deplina reuşită a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga", aflat la cea de-a XV-a ediţie, domnul Eugeniu Nistor, organizatorul şi argintul viu al omagierii, la Târgu-Mureş, a filosofului, poetului, dramaturgului, prozatorului şi profesorului Lucian Blaga, a dovedit că noi, românii şi România, nu suntem o „Sahară culturală", cum clama acel piţifelnic şi sicofant, în postură de Cassandră, căpcăun al plăsmuirilor postdecembriste, parcă cu hârzobul coborât pe acest pământ românesc al Grădinii Maicii Domnului.

Felicitări pentru această deplină reuşită a culturii, a spiritualităţii româneşti, pentru această nobilă preocupare nu pentru vreo ambiţie, pentru vreo reuşită personală, ci a triumfului interesului general, naţional, întru adâncul respect faţă de spiritualitatea românească şi marile ei personalităţi. Spre neuitare. Că spunea Nicolae Iorga: „Cine uită nu merită!".

Încă o dată felicitări însoţite de urarea bine cunoscută, împrumutată de cel mai frumos basm al românilor: „Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte!".

(Gând-mesaj la a XV-a ediţie a Festivalului Internaţional „Lucian Blaga", din partea Despărţământului  Central Judeţean Mureş al ASTREI)

Lasă un comentariu