Introdus în Europa din Persia pe două căi: prin arabi în Spania și prin cruciați. Spanacul era la mare preț la arabi, care îl considerau „prințul legumelor".
Spanacul conține: foarte puține calorii; luteină/zeaxantină; beta-caroten; acizi grași omega-3 de origine vegetală; vitamina C și vitaminele E și K, complex de vitamine B (tiamină, riboflavină, B12, folați); minerale (calciu, fier, magneziu, mangan și zinc); polifenoli; beatină; coenzima Q10 (numai două legume au un conținut bogat în această substanță, una este spanacul, cealaltă este brocoli).
Recomandări terapeutice: numeroase studii au arătat legătura dintre consumul de spanac și un risc scăzut de apariție a afecțiunilor cardiovasculare, inclusiv a atacului cerebral și afecțiunilor coronariene, mai multor tipuri de cancer, printre care cel de colon, pulmonar, de piele, bucal, gastric, ovarian, de prostată și de sân și a cataractei.
Potrivit schemei de antioxidanți elaborată de dr. Lester Packer coenzima Q10 acționează sinergic cu vitamina C, vitamina E și glutationul. Este un element cheie în menținerea sănătății pielii și protejarea acesteia împotriva daunelor provocate de razele ultraviolete, precum și un element important în producerea energiei mitocondrială (mitocondriile sunt centrele energetice ale celulei).
Spanacul este, de asemenea, un bun neuroprotector.
În concluzie, spanacul, pe lângă valoarea alimentară posedă și o valoare incontestabilă de medicament natural.
