Capcană pentru România?

Distribuie pe:

Până ce vor afla, de pildă, ce roluri, ce scenarii au americanii şi ruşii în conflictul din Siria, românii constată, stupefiaţi, că această Comisie Europeană ne vâră pe noi, încetul cu încetul, în privinţa refugiaţilor, într-o capcană. În timp ce premierul Victor Ponta, în confecţionata lui naivitate, trâmbiţează, pe toată mass-media, că România nu va primi mai mult de 1.876 de emigranţi, Uniunea Europeană forţează mâna ţării noastre, vârându-ne, în hotare, vrem nu vrem noi, nu o cotă voluntară, ci una obligatorie, de 7.500 de refugiaţi! Ce ne vom face, se întreabă unii analişti politici, dacă, în timpul care urmează, Europa va asista la o criză continuă a refugiaţilor? Care va fi numărul acestora, repartizat pentru România? Da, suntem noi, românii, un popor blând, primitor, tolerant, ne declarăm, prin tradiţie, solidari cu cei năpăstuiţi, dar nu ştim, nu bănuim ce va fi în urma acestui joc, periculos, de-a şoarecele şi pisica!

 

Lasă un comentariu