Seria de editoriale inserate în cartea de față constituie o mică parte din publicistica sa, și are în vedere o mai bună cunoaștere a adevărurilor și faptelor istorice, pentru a crea în rândul cititorilor o atitudine civică sănătoasă, dar și o încercare de a îndepărta vălul de pe ochii celor care, în ciuda unor evidențe clare, continuă să falsifice grosolan istoria. România este patria tuturor cetățenilor ei. Ca urmare, fiecare poate dormi liniștit în patul său, în măsura în care iubește această țară, o slujește și o respectă, militează pentru viitorul, integritatea și prosperitatea ei.
Autorul cărții s-a născut în comuna Zau de Câmpie, județul Mureș, într-o familie cu mulți copii, care, conform monografiei școli, ar fi dat satului cei mai mulți intelectuali.
Studiile gimnaziale le-a urmat în sat, cele liceale la Luduș, iar facultatea la Academia de Studii Ecomice București, promoția 1960-1965. În toate treptele școlare a beneficiat de aportul unor dascăli de excepție.
În urma unor studii postuniversitare a îmbrățișat și profesia de ziarist, domeniu care, de altfel, l-a și consacrat. La cotidianul „Steaua roșie" a abordat cu predilecție problemele economice ale județului, iar la „Cuvântul liber" tematica social-politică și cetățenească.
În cei 48 de ani de activitate gazetărească, a scris mii de articole, într-o paletă largă de abordare, punând în scrisul său un accent deosebit pe rolul formativ și educativ al presei, ceea ce a făcut din articolele sale de atitudine un mijloc de dezbatere și de cunoaștere a realităților vii ale societăți românești.
Ca reprezentant responsabil al societății civile, autorul a urmărit, deopotrivă, interesul cetățeanului, dar și pe cel național. Articolele sale din ultimul sfert de veac abordează atât problemele ridicate de evoluția noii societăți, cât și cele referitoare la demnitatea națională. A criticat activitatea clasei politice și a guvernelor postdecembriste, cât și a luat atitudine împotriva tendințelor separatiste maghiare.
Argument
Cititorul se va întreba, de bună seamă, ce m-a determinat, ca ziarist, să abordez într-un mod atât de implicat, cu lux de amănunte, episoade din istoria ungurilor, scotocindu-le mai ales obârșia, itinerariul, dar și modul lor comportamental după venirea lor în Europa și așezarea pe continent.
Decizia a avut ca punct de plecare o simplă întâmplare care s-a petrecut cu prilejul primului așa-zis marș al secuilor, organizat de către liderii separatiști maghiari în municipiul Târgu-Mureș, în data de 10 martie 2013, și care s-a dovedit, în cele din urmă, o grosolană provocare antiromânească, cu scopul bine determinat de a-i umili pe români, de a înrăutăți relațiile interetnice, de a sfida ordinea de drept și instituțiile statului român. Atunci, imediat după nedoritul eveniment, un reporter local TV a pus unui secui participant la marș următoarea întrebare: „Cum credeți că se simt românii târgumureșeni în urma acestui marș amenințător?" Răspunsul spontan a fost de-a dreptul năucitor. Citez: „Ce să facem, așa pățesc cei care dorm în patul altora!" Cu alte cuvinte, insul trăia cu convingerea fermă, indusă, că românii acestor meleaguri sunt niște venetici și, ca atare, n-ar avea ce căuta în spațiul ardelenesc, motiv pentru care și sloganurile scandate cu o ură viscerală: „Plecați acasă, opincarilor", „Ținutul secuiesc nu e România", „Să piară Trianonul" etc. Așadar, din nou, și într-un mod agresiv și violent, este pusă sub semnul întrebării problema întâietății noastre pe aceste meleaguri, iar sfruntata minciună hungaristă a spațiului gol, intrată în sângele iredentiștilor, este pe cale să se impună ca un adevăr, pentru că istoricii noștri „n-au vreme" să se ocupe într-un mod tranșant de acest subiect.
Asumându-mi această răspundere, am urmărit, etapizat, pe baza unui studiu minuțios și aprofundat, parcursul acestui popor, de la obârșie, din Podișul Altai, din străfundul Asiei, până la venirea în Europa, cât și evoluția acestuia pe adoptivul continent. Nu într-un mod separat, individual, ci în întreaga conexiune, cu interferențele de rigoare cu celelalte popoare și seminții, punând accent și pe comportamentul lor în cei aproape o mie de ani de existență europeană, în raport cu popoarele subjugate.
De ce „Lungul drum spre Trianon"? Pentru că Trianonul constituie punctul final spre care au purces prin istorie. Dacă Trianonul n-ar fi avut loc atunci, la 4 iunie 1920, s-ar fi întâmplat categoric altădată, dar cu cât mai devreme cu atât mai bine. Mai bine și pentru europeni, cât și pentru acest harnic popor, dar, uneori, cu uzul rațiunii pierdut, care, alergând în stânga și în dreapta, pentru teritorii și supremații, n-a avut timp și pentru el. Să se întrebe: cine este, de unde vine și care i-ar fi locul între celelalte popoare și adevărata menire europeană.
Trianonul constituie piatra de hotar a propriei istorii, punctul de vamă la care a trebuit să dea socoteală pentru tot ce a făcut de-a lungul vremii. Dovadă că legea compensației nu iartă.
Îi îndemn pe cititorii mei să abordeze cele peste 60 de editoriale, cuprinse între coperțile acestei cărți, cu răbdarea necesară, cu convingerea că ajunși la finalul ei își vor clarifica multe dintre întrebările pe care și le-au pus, sau continuă să și le pună pe această temă, asigurându-i de veridicitatea informațiilor utilizate, de maniera onestă, fără ură și părtinire, de abordare a subiectului.
