Din 1990 încoace, un popor apăsat până la umilință și îngenunchere, de către pigmeii postdecembriști, în postura unor noi vătafi, amintind de ceilalți vătafi proletcultiști, de pe vremuri, aici, pe aceste meleaguri românești, mureșene, românul trăiește jigniri de o uluitoare actualitate, din partea unei minorități sfidătoare, arogante, separatiste.
Pe aici, pe unde Miklos Horthy încă face pui, unde nechează fantoma calului, purtând în șaua întoarcerilor în timp a neprietenilor, și fantoma amiralului de Balaton, cam zadarnic mai sună clopotul de alarmă. Mai-marii nu-l aud, iar hungaroautonomia așa-zisului Ținut Secuiesc nu-i îngrijorează, deloc. Păcat!
Cu strigătul de asalt al „pașilor mici", din 1990 încoace, de când Ungaria își sărbătorește o zi națională, la 15 martie, aici, în Ardeal, nu acasă, cum ar fi firesc, într-o perpetuă tendință de deromânizare a României, cei care țin mereu Puterea în cleștele șantajului și, privilegiați fiind, vrându-se mereu mai egali ca alții, transformă, treptat-treptat, aceste meleaguri într-un fel de Absurdistan contemporan, într-o Românie la răscruce.
Aici, unde Iancu a fost cancelist, la „Tabla regească", aici, unde pământul strămoșesc al înaintemergătorilor păstrează urmele sfinților înaintași Petru Maior, Gheorghe Șincai, Alexandru Papiu Ilarian, sub bocancul Iudei, sunându-și arginții, unii consilieri municipali români au ajuns, din păcate, să ceară scuze în maghiară unei minorități, tot mai agresive, și dau mâna cu internaționaliștii papricașului în spectacolul penibil, oligofren al coriștilor autonomiști ai așa-zisului Ținut Secuiesc. S-a întâmplat acest lucru la votul dublării denumirilor unor străzi târgumureșene, la cererea și presiunea UDMR, cu nume ungurești, mai cu seamă a denumirii străzii Călărașilor cu Kossuth Lajos, după ce românii, prin domnul avocat, prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop, au câștigat, definitiv, în acel răsunător proces, denumirea pentru totdeauna a străzii Călărașilor. Mâna cu Iuda celor 30 de arginți, au dat liberalii și la votul în cazul Colegiului Național „Unirea" și a Gimnaziului nr. 2, înlesnind, prin mână românească, o victorie ungurească, astfel dând încă o satisfacție acelor honvezi care umblă pe-aici ca vodă prin lobodă, sub ochii trădărilor evidente, românești.
Bolnavi de „trianonită", zgândăriți de ambiții imperiale, de întoarceri în Evul Mediu și la o imposibilă Ungarie Mare, în stridența goarnelor și în bătaia tobelor, ei vor autonomia așa-zisului Ținut Secuiesc (corect spus - securizat!), sub chipul cosmetizat al unei alte Regiuni Autonome Maghiare, de tristă amintire, cadoul lui Stalin, din care, în iulie 1952, un student de la IMF cerea ca „Toți românii din Republica Autonomă Maghiară să plece, să fie dați, pur și simplu, afară, aici să nu rămână decât maghiarii." Asta-i autonomia pe care o doresc cei care dau, vârtos, cu târnăcopul demolării la temelia statului național, unitar român!
În al lor penibil teatru de marionete, potăile separatiste, iredentiste, șovine, neorevizioniste, au fiert mereu, aici, la Târgu-Mureș, mărgica șerpească, veninoasă, încremeniți într-un moment al istoriei, și în 20 martie 1990, când țăranul Mihailă Cofor a fost, pur și simplu, zdrobit în centrul Târgu-Mureșului, iar sub loviturile urii și ale dezlănțuirii oarbe, sub care au murit oameni, aici a fost profanată statuia Crăișorului Munților, Avram Iancu, eroul național, a cărui statuie, în septembrie 1940, a fost dusă, de moți, la Câmpeni, iar Lupa Capitolina, la Turda. Atunci Statuia Ostașului Român, a lui Constantin Romanu-Vivu și a lui Vasile Pop din Nazna au fost, pur și simplu, dinamitate!
Vuvuzelele iredentiste și revizioniste au sunat și în timpul acelui marș secuiesc, amenințător și ilegal, de la Târgu-Mureș, când Garda Maghiară, interzisă în Ungaria, dar neinterzisă și prezentă în România, a bătut pas de front, a tropăit prin fața românilor de aici, acești pitbuli separatiști, dominați de fanatism ostentativ, trăind într-o psihologie a trecutului, sperând că Istenemul separatiștilor-autonomiști, fără frontiere, le va da Transilvania românească, eternă și nedespărțită. Atunci ne strigau: „Plecați acasă, opincarilor!". Ca și cum nu noi, ci ei ar fi stăpâni în țara noastră, pe pământul românesc! În năzăririle lor, pe aici ei nu văd decât fantoma amiralului de baltă, Horthy Miklos, pe cal alb, ca în septembrie 1940, după Diktatul de la Viena.
Pițărăii autonomiei teritoriale, înmormântați în arhivele istoriei, nu realizează că a trecut acea vreme a bezmeticilor lor înaintași, când au dărâmat, până-n temelii, bisericile românești din Sărățeni și Pănet!
Ce vrem noi, astriștii Despărțământului Central Județean Mureș al ASTREI, în fața acestor provocări continue, a scenariilor abracadabrante, când e liber la hulire în această dictatură a minorității vorbind din grotele istoriei?
Vrem un necesar recurs la memorie și la istorie!
Născuți cu „harta Daciei în palmă", proprietari de când neamul nostru există, ai paginilor în piatră ale Sarmizegetusei Regia, noi, românii ardeleni, cu fermitate românească, să le răspundem maeștrilor cabalei, mârlăniei provocatoare, rătăciților prin deșertul „pașilor mici", aici, unde ne-au fost pângărite biserici, steaguri și morminte, amintindu-le că tot ce odată „a fost câștigat cu sânge nu se târguiește cu cerneală", că Ardealul nu mai suportă monumente non-grata, ca în cazul criminalului de război Wass Albert și al horthystului și fascistului notoriu Nyirõ Jozsef!
Dorim să nu se mai întâmple cele petrecute, la 8 septembrie a.c., la Sfântu Gheorghe, unde autoritățile locale maghiare nu au permis într-un municipiu din România, arborarea Tricolorului, simbolul nostru național, adus de ștafeta veteranilor de război, acolo unde el a fost înălțat la 8 septembrie 1944, pe primul oraș eliberat de Armata Română, aflat în nordul Ardealului, după Diktatul de la Viena, din 30 august 1940!
Iar guvernanților, pe care tânguirea „Mioriței" nu-i mai interesează, în țara-taxă, țară-vamă a lui Impozit Vodă, le cerem ca, după atâtea palme, din partea celor în postura de „recuperatori" minoritari ai averilor care nu le aparțin, să nu mai întoarcă și celălalt obraz!
Proprietățile furate, prin acele pretenții cangrenoase și prin fals, să fie luate înapoi de Statul Român!
Să pună piciorul în prag și, așa cum au procedat slovacii, rușii și australienii, în fața unor obrăznicii de pe meleagurile lor, celor care nu le mai place pe aici și vor separatism și autonomii, să le amintim un mare adevăr al unei democrații: libertatea de a pleca! Nimeni nu-i ține cu arcanul într-o Românie în care ei beneficiază de toate drepturile, conform standardelor europene, însă ei se încăpățânează să se numească, cerșind alte privilegii, „cetățeni de rangul 2", din 1990 încoace, cu vicepremieri, miniștri, secretari de stat, directori prin ministere, cu funcții importante în serviciile descentralizate! Să tot fii „cetățean de rangul 2". Libertatea de a pleca este, o știe toată lumea, tot un drept al omului!
Ne-am săturat să asistăm, mereu, din 1990 încoace, la lovirea și jignirea Bisericii Neamului, „mama noastră, a tuturor", cum spunea Mihai Eminescu!
Dorim trezirea demnității românești!
România nu trebuie să mai fie, pentru unii, o simplă „erată"!
Destul cu mersul în marșarier!
Avuțiile țării să nu mai fie puse în palma străinului lacom. După ce s-a dat totul: aurul, petrolul, gazele, cimentul, aluminiul, pădurile, pământul strămoșesc, oare ce a mai rămas de vândut? Țara?!
Dorim să fie ocrotită limba noastră cea română, acasă stăpână, oficială în stat, ca nu cumva harta ei să devină, într-o zi, mai mică decât harta României, mai ales acum, când mai-marii au votat, orbește, o „Zi a limbii maghiare", făcând nepermisul, imprudentul pas spre oficializarea, ca a doua limbă de stat, a maghiarei!
Grabnică nevoie-i de eliminarea Legii 217/2015, cică, antilegionară, în fond antiromânească, anticonstituțională, antidemocrată, „antieuropeană", o întoarcere, prin ușa din dos, a cenzurii „obsedantului deceniu" a anilor '50, printr-un alt fel de neostalinism îndreptat împotriva marilor personalități interbelice ale României: Mircea Vulcănescu, Radu Gyr, Nichifor Crainic, Petre Țuțea, Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Grigore Gafencu și mulți alții.
Noi, românii, să facem parte din singurul, marele partid al poporului român!
Dorim o Înviere a Neamului românesc!
Asta-i nădejdea! Nădejdea noastră, a membrilor Despărțământului Central Județean Mureș al ASTREI, pentru Țară! Pentru România!
Să avem grijă ca speranța să nu moară, vreodată, pe brazda înflorită a visurilor noastre, românești!
Motiv, potrivit aici, să încheiem, ca astriști patrioți și buni români, cu versurile finale din Imnul ASTREI: „Cu dreapta să ne ocrotești, /Puternic Dumnezeu, / A noastră stea pe bolți crești, / Lucească-n veci, mereu!".
(Cuvânt rostit, la 24 octombrie 2015, la Târgu-Mureș, cu prilejul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș.)
