Ce calități tămăduitoare au sâmburii de struguri

Distribuie pe:

Folosit pentru puterea sa antioxidantă, mult mai mare decât cea a vitaminelor C și E, uleiul extras din sâmburii de struguri reduce efectul radicalilor liberi, previne apariția varicelor și ameliorează circulația venoasă.

Vița de vie, un elixir pentru sănătate, este cultivată de mii de ani. S-a crezut că în acest domeniu nu mai pot apărea noutăți deosebite. De curând însă, cercetătorii și-au îndreptat atenția asupra sâmburilor de struguri. Prin presarea acestora la rece, s-a obținut un ulei foarte sănătos datorită proprietăților terapeutice. Uleiul obținut din sâmburi de struguri prin presare la rece conține cantități importante de vitamina E și de vitamina F, de minerale precum zincul, cuprul, seleniul și de protianidine (Opc), substanțe care ajută la creșterea imunității organismului.

Fortifică vasele de sânge

Când este consumat zilnic în salate, acest elixir previne apariția unor afecțiuni vasculare, printre care ateroscleroza, fragilitatea vasculară sau arterita. Specialiștii apreciază că aceste atuuri se datorează grăsimilor nesaturate prezente în compoziția uleiului, care ajută la menținerea elasticității vasculare, dar și unor substanțe care împiedică procesele degenerative ale vaselor de sânge.

Protejează inima

Specialiștii recomandă un consum zilnic constant din acest sortiment de ulei: câte o lingură pentru a preveni apariția ischemiei cardiace (irigare slabă a inimii cu sânge), precum și tulburările circulatorii, în special hipertensiunea arterială și tensiunea arterială oscilantă. Un regim alimentar cu o porție zilnică de câte două linguri de ulei de struguri este indicat persoanelor care consumă multă carne și grăsimi „rele", cum ar fi margarinele ori untul.

Încetinesc degradarea cerebrală

S-a constatat că în Franța și în Italia, unde se consumă acest ulei adăugat în salate, în sosuri sau în diferite feluri de mâncare, bolile cardiovasculare nu sunt o amenințare pentru populație. De asemenea, locuitorii din aceste țări nu au probleme cu sistemul nervos, pentru că substanțele antioxidante din sâmburii de struguri sunt eficiente în combaterea proceselor degenerative ce afectează creierul la vârstnici.

Limpezesc vederea

O altă virtute a acestui ulei este acțiunea tonifiantă asupra vaselor de sânge oculare. O cură de 14 zile (se administrează câte 20 de picături pe zi) se recomandă persoanelor cu tulburări de vedere, apărute la vârste înaintate sau din cauza problemelor circulatorii.

Împiedică formarea chisturilor ovariene

Studii recente arată că în compoziția sâmburilor de struguri există substanțe care împiedică formarea chisturilor ovariene sau a fibroamelor uterine. În acest caz, se consumă câte 20 ml de ulei pe zi, un interval de trei-patru luni.

Lasă un comentariu