Amintiri, amintiri S-A DUS ȘI MITZURA ARGHEZI…

Prin anul 1947 am fost trimis de tatăl meu, cu șoferul fabricii, să îi duc la Mărțișor poetului Tudor Arghezi un material țesut la țesătoria mecanică „Inginer Roman Panaite și Fiul", din București, strada Înclinată nr. 3.

Am fost primit la Mărțișor de fiica poetului, Mitzura, și apoi de poetul Arghezi. Pe atunci, credeam că Mitzura era cam de vârsta mea, dar acum, când a plecat la ceruri, am aflat că avea 90 de ani, deci era mai mare decât mine.

Poetul a fost mulțumit de materialul adus de mine, m-a sărutat pe frunte și mi-a dăruit un coș cu cireșe din livada sa. A fost ultima vedere cu tatăl meu, pentru că, la 11 iunie, odată cu naționalizarea, fabrica lui a fost naționalizată. Tata a fost închis la Văcărești, iar eu, rămas singur prin Capitală, am închis casa și am plecat la mama mea, la Piatra-Neamț.

Tata a fost judecat, la proces s-au prezentat muncitorii din fabrică și l-au apărat, spunând că a fost un patron bun, că nu le-a făcut niciun rău, iar tata a fost eliberat și lăsat pe drumuri.

Revenind la Mitzura Arghezi, am mai urmărit-o de-a lungul timpului ca artistă de teatru și de film, apoi ca parlamentar din partea partidului lui Corneliu Vadim Tudor. Odată, i-am trimis un articol scris de mine, prin fostul meu coleg de liceu, Ștefan Cazimir, deputat din partea Partidului Liber-Schimbist. După ce a citit, Mitzura i-a spus fostului meu coleg să îmi comunice că își amintește de mine. În acea perioadă și tatăl ei avusese necazuri, care chiar au dus la decesul marelui Tudor Arghezi.

Am aflat că după ce Mitzura a plecat la Dumnezeu, alături de tatăl său, niște nepoți pretind averea ei. Cine or fi ăștia? Mărțișorul este muzeu, preluat de stat, colecția de volume este dată unui amic, poet și scriitor, însă tot ceea ce i-a aparținut lui Arghezi este bun național al istoriei literaturii române.

Mitzurei, să-i fie țărâna ușoară!

 

Lasă un comentariu