Într-adevăr, orice piaţă are nevoie de reguli pentru a funcţiona corespunzător şi se poate spune că regulile nu au lipsit niciodată din ţările cu economie de piaţă; fie că au fost elaborate de către agenţii economici, pur şi simplu, sau de către asociaţiile acestora, fie de către guverne, regulile au fost întotdeauna prezente. Lipsa regulilor sau „liberalismul „excesiv" sau „nereglementat" duce, desigur, la anarhie, perturbă în mod cert activitatea economică şi, ca urmare, şi dezvoltarea. Oare să fi fost excesiv, sau nereglementat, liberalismul american înaintea Crizei din 2008? S-ar părea că da, sau, cel puţin, aşa susţin mai mulţi economişti printre care Paul Krugman (2009) sau Liviu Voinea, citat mai devreme. În sfârşit, se mai poate constata că treptat guvernele au preluat în contul lor elaborarea regulilor, chiar dacă ea se face adesea, mai ales în prezent, sub presiunea sau sub influenţa diferitelor asociaţii patronale sau sindicale.
Atunci poate că tocmai regulile, aşa cum susţine List, sunt „vinovate" de dezvoltarea sau de subdezvoltarea economică a statelor; poate că nu întâmplător în ultimele decenii anumiţi economişti au început să cerceteze rolul instituţiilor (sau al legilor) în dezvoltarea economică a statelor. Vreau să menţionez aici doar două nume: Douglass North şi Francis Fukuyama. Cercetările lor, dar şi ale altora, par să confirme ideea lui Frederich List conform căreia „legile pot crea avuţii". Poate că ar trebui să ne întrebăm mai des care reguli sunt bune şi care nu sau prin ce se deosebesc regulile economiei de piaţă ale unei ţări dezvoltate de cele ale unei ţări slab dezvoltate; sau, în sfârşit, cum au fost regulile care au reglementat activitatea economică într-o anumită ţară pe parcursul istoriei sale şi, deci, cum arăta economia de piaţă a ţării respective într-o perioadă sau alta a istoriei sale.
Pe de altă parte, însă, dacă guvernul face regulile atunci felul cum arată economia de piaţă într-o ţară sau alta depinde în primul rând (mai ales în prezent) de guvernele ţărilor respective. Asta înseamnă, însă, că şi dezvoltarea economică depinde în prezent, în primul rând, de guverne. Într-adevăr, dacă ne gândim bine guvernele nu au cum să nu se implice în activitatea economică atâta timp cât sunt obligate (de însăşi existenţa statelor ca state) să perceapă impozite, să reglementeze salariile bugetarilor ş.a.m.d. Probabil că în discuţie ar trebui să se afle atunci nu atât implicarea cât mai ales forma sau formele şi amploarea acestei implicări. Ştim, însă, că în aceste privinţe părerile economiştilor sunt împărţite: unii economişti sunt pentru o implicare minimă şi, pe cât posibil, indirectă a guvernelor în economie; clasicii şi neoclasicii, mai ales. Alţii, dimpotrivă, sunt pentru o implicare mai pronunţată (keynesiştii) sau chiar totală şi directă (marxiştii). Lăsând la o parte considerentele de ordin uman, probabil că părerile economiştilor sunt dependente şi de cunoştinţele economice personale (acumulate de fiecare din literatura de specialitate, din experienţa personală şi din cercetările proprii) precum şi de gradul de cunoaştere sau de înţelegere a stării economiei de piaţă dintr-o ţară sau alta la un moment dat.
Keynes, spre exemplu, recomanda implicarea directă a guvernelor în economie întrucât a constatat corect că la data respectivă economiile ţărilor dezvoltate nu erau capabile să se autoechilibreze rapid (aşa cum şi-ar fi dorit el) dacă se dezechilibrau, dar nu cred că-şi dădea seama că dezechilibrarea lor se datora deteriorării profunde a condiţiilor de concurenţă în cele mai dezvoltate ţări ale lumii şi, mai ales, că tocmai guvernele ţărilor respective erau vinovate de această situaţie; pentru că nu au stopat la timp, deşi puteau s-o facă, această deteriorare (detalii în Gh. Olah, Banii şi crizele economice - manuscris). Aşadar, Keynes nu-şi dădea seama de ce nu mai erau, într-adevăr, valabile postulatele teoriei clasice. Sau, poate că-şi dădea seama, însă nu-l preocupa în mod deosebit această problemă! Cine ştie? Keynesiştii, la rândul lor, şi neokeynesiştii consideră necesară implicarea guvernelor în economie pentru a corecta - zic ei - imperfecţiunile pieţei, deşi imperfecţiunile despre care vorbesc ei nu sunt, nici pe departe, imperfecţiuni ale pieţei, ci simple trăsături actuale ale unei economii de piaţă puternic monopolizate şi oligopolizate sau, pur şi simplu, monopoluri tehnice sau naturale care pentru un timp oarecare nu pot fi integrate în piaţa concurenţială. Pe de altă parte, marxiştii sunt pentru o implicare totală a guvernelor (mai exact, a dictaturii proletariatului) în economie din cauza exploatării care, după ei, este inerentă capitalismului şi, deci, oricărei economii de piaţă. În această privinţă,însă, demonstraţiile lui Marx sunt lipsite totuşi de consistenţa ştiinţifică necesară. Nu vreau să spun că nu există exploatare, dar ea necesită, cred, alte demonstraţii ştiinţifice.
(va urma)
