Variante teritoriale ale dialectului dacoromân (III)

Sintagma „grai tip mozaic" este o realitate lingvistică susținutăși de prezența în studiile de dialectologie a termenului subgrai.

Fenomenul dialectologic se raportează la caracterul vorbit al limbii (se poate realiza o transcriere fonetică, ceea ce presupune o cunoaștere de specialitate). Primul dialectolog în ce privește româna vorbită în Istria, a fost Ioan Maiorescu, tatăl criticului literar de la Junimea,Titu Maiorescu. Lucrarea rămasă neterminată a fost publicată de mentorul „Convorbirilor literare", folosind fișele și însemnările tatălui său.

Noi l-am amintit pe romanistul Gustav Weigand (1860-1930), care a studiat dialectele limbii române, publicând douăzeci de volume, ajutat fiind de elevii săi: P. Papahagi, I. Popovici, Sextil Pușcariu, Th. Capidan și alții.

În vederea studierii graiurilor dacoromâne, profesorul Weigand a adunat material lingvistic pentru alcătuirea Atlasului lingvistic dacoromân. Acest atlas este considerat printre primele lucrări de acest fel din lume. Ca simpli cititori ai acestor însemnări ne întrebăm: de ce lingviști străini, precum G. Weigand, Fr. Diez, autorul unei gramatici comparate a limbilor romanice (1836-1843), se preocupă de studiul limbilor romanice (în general) și al dialectului dacoromân (în special)?

Dacă nu aș fi știut că vă întrebați și Dumneavoastră, stimați cititori, aș fi trecut la o altă problemă, de care tot amintesc și anume la adstrat. Dar gândul îmi era la romaniștii străini care publicau la Leipzig cărți despre noi, locuitorii teritoriului unde s-a format dulcea și frumoasa limbă ce-o vorbim… altă limbă armonioasă ca ea nu găsim…

Răspunsul e și acesta: limbile romanice cunoșteau o mare răspândire în Europa, limba română păstra în vocabular și în structura morfologică mai mult de 66 la sută din limba latină… limba latinăși limba greacă erau forme de manifestare ale culturii vechi. Putem reface drumul invers: de la idiolect (individul care vorbește un subgrai, dintr-un cătun din zona Făgărașului), la subgrai, grai, dialect, limba română comună, latina dunăreană, latina vulgară, latina clasică în care a scris Publius Ovidius Naso (43 î. Hr. - 18 d. Hr.) volumele de versuri „Tristele" și „Ponticele".

Aș mai aminti că unii studenți ai romaniștilor străini erau vorbitori ai „limbii dulci și frumoase…". I-am amintit pe aromânul Pericle Papahagi (1872-1943), pe foneticianul Iosif Popovici (1876-1928), care a studiat la Viena și la Paris, pe Sextil Pușcariu care a publicat Limba română (Privire generală) în 1940. La rândul lor, acești cercetători au asigurat continuitatea studiului dialectologic: la Cluj și la Sibiu apare Atlasul lingvistic român.

La București se întemeiază „Societatea filologică", sub îndrumarea lui Ovid Densusianu, devenită Universitate.

Cititorii acestei rubrici sunt rugați să facă distincția între fenomenele lingvistice limba română comună, adică momentul migrării aromânilor (păstori ajunși în Balcani) în sudul Dunării și cercetarea acestor fenomene. Între realitatea constituirii idiomului și studierea lui se aflăun interval de mai multe secole. Eu mă voi întoarce pe la 950 d. Hr. pentru a prezenta adstratul… acum dupăce ne-am liniștit spiritele cercetării romaniștilor străini.

 

Lasă un comentariu