„Vrem SANEPIDUL înapoi!"

Dacă privim la modul în care noile instituţii ale statului din domeniul medicinei preventive îşi fac datoria, sau mai degrabă nu-şi fac, este clar că gândul ne duce cu regret la fostul Sanepid, una din cele mai temute, dar şi mai respectate unităţi sanitare, pe care le-a avut ţara pe frontul luptei antiepidemiologice, care veghea cu ochi de cerber la sănătatea mediului şi a cetăţeanului. Cu toate că în perioada imediat după război eram săraci, prin intransigenţa şi strădania acestui eşalon s-a reuşit scoaterea ţării de sub spectrul ameninţărilor epidemiologice, fie că era vorba de bolile transmisibile produse de purici, păduchi, ploşniţe, alte insecte sau viruşi. Graţie severităţii acestuia, care deşi instituţie a statului, prin rolul oficial conferit, băga spaima în celelalte instituţii, tot ale statului, chiar dacă era vorba de suratele ei (unităţile spitaliceşti) dar şi alimentare, etc., obligându-le la respectarea cu stricteţe a normelor igienico-sanitare, astfel încât s-a reuşit menţinerea unei stări preventive de calitate, care conferea cetăţeanului confort şi siguranţă. Scriind despre acest aspect îmi vine în minte un episod de prin anul 1963, când în unele camere ale căminului studenţesc în care locuiam s-au descoperit ploşniţe. Cu câtă operativitate a acţionat administraţia căminului şi mai ales în ce taină a făcut dezinsecţia necesară, ca nu cumva Sanepidul să afle de această neregulă, pentru că, de obicei, asemenea situaţii se soldau nu numai cu amenzi zdravene, ci şi cu destituiri din funcţii.

De altfel, Sanepidul se număra printre instituţiile statului cu cel mai înalt grad de încredere a populaţiei, motiv pentru care foarte mulţi cetăţeni din generaţia mai veche care i-au cunoscut activitatea îl regretă pe bună dreptate.

Ceea ce s-a pus după reorganizările din 1989 în locul acestei instituţii pare cu totul nesemnificativ. De altfel, întregul sistem al prevenţiei pare a fi un fel de castel de nisip, sau dacă vreţi, praf aruncat în ochii cetăţenilor. Pentru că aproape toate inspectoratele sau direcţiile judeţene, desconcentratele cum obişnuim mai nou să le spunem, cu excepţia câtorva, printre care amintim „Casa de Pensii", care mai mult mimează decât lucrează în folosul cetăţeanului. Iar dacă ar fi să facem o anumită evaluare după felul în care sunt văzute aceste instituţii de către cetăţeni prin prisma aportului lor, Direcţia de Sănătate Publică, moştenitoare palidă a Sanepidului se poate lua la braţ cu cei de la Mediu şi de la Protecţia Consumatorilor. Multe din carenţele societăţii româneşti pe care le reclamăm de atâta vreme şi care se răsfrâng asupra calităţii vieţii noastre de toate zilele se datorează lipsei de implicare şi eficacitate a acestor instituţii. Ele nu sunt de natură să ofere mai multă hrană cetăţeanului, dar au datoria să-i asigure acurateţea, la care adăugăm confortul ambiental, siguranţă, parametri de care depind în foarte mare măsură nivelul şi calitatea vieţii. Pentru că teama pentru îmbolnăviri nu se rezumă doar la sfera de activitate a celor din domeniul medicinii preventive, ci şi a celor care au în sarcina lor protejarea mediului de poluare şi a cetăţenilor de produsele alimentare toxice şi contrafăcute.

Revenind la cei care au preluat doar în treacăt sarcinile Sanepidului, amintim că, într-adevăr, lumea nu mai este ameninţată de efectele dăunătoare ale puricilor, păduchilor, ploşniţelor, gândacilor. În schimb ne bat insistent la uşă căpuşele, furnicile de apartament, viespii şi mai nou „drăguţele" buburuze. Anul acesta se pare că a fost o perioadă de foc pentru toate, care s-au dezlănţuit în voie asupra habitatului nostru fără ca cineva să dea vreo explicaţie cu privire la fenomen. Personal am fost muşcat în această vară de două ori de căpuşe. Urmând de fiecare dată tratamentul adecvat am scăpat uşor, dar au fost şi cazuri de contaminare cu Borrelia, care produce temuta boală Lyme. Din statisticile Spitalului de infecţioase rezultă că numărul celor muşcaţi de căpuşe este în creştere, lucru ce s-a putut constata şi prin aglomeraţia de la cabinetul medical de resort. Furnicile de apartament constituie o altă formă de agresiune cu care se confruntă o parte din târgumureşeni. Cu doi ani în urmă am solicitat asistenţă de specialitate din partea „Noului Sanepid", dar singurul sfat de care am beneficiat a fost acela de a ni se indica SRL-ul cu dezinsecţia la care să ne adresăm. Am făcut acest lucru, dezinsecţia se realizează, dar furnicile rămân.

Vara aceasta au dat peste noi viespii, care au acţionat mai mult în zonele muntoase ale judeţului. Câteva familii care au petrecut mai mult timp la munte mi-au relatat de disconfortul la care au fost supuse de aceste insecte, de care practic nu te puteai apăra, fiindu-le cunoscută impertinenţa şi nocivitatea înţepăturii lor. Sezonul de toamnă a debutat cu deosebire, tot în zona muntoasă, cu o puternică invazie de buburuze. Dar nu din cele pe care le cunoaştem noi din copilărie şi pe care fetele nemăritate le supuneau la ritualul bine ştiut, ci din cele ce par a fi modificate genetic, de culoare galben-portocalie. Şi acestea sunt drăguţe la înfăţişare, dar văzându-le cum acţionează în roi ne-am înspăimântat pur şi simplu, aducându-ne aminte de celebrul film al lui Hitchcock - „Păsările". În vreme ce muştele pot fi lichidate în una-două zile, buburuzele au o capacitate de a opune rezistenţă mult mai mare, astfel încât într-o săptămână n-am reuşit să ne debarasăm de ele, pentru că afară, pe trotuar, la părcanul ferestrelor, pe ziduri şi la uşi aşteptau altele şi altele să le ia locul. În plus degajă o substanţă foarte urât mirositoare. O invazie masivă în toată regula care face viaţa locatarilor un calvar.

Este clar că aici avem de a face cu aspecte care pun în pericol nu numai confortul, liniştea, ci şi sănătatea oamenilor, care se văd depăşiţi de situaţie şi fără nicio asistenţă de specialitate pentru că instituţiile abilitate par a avea obloanele trase. Lipsa de informare şi de implicare face locul la tot felul de interpretări. Bunăoară, oamenii se întreabă pe bună dreptate care sunt cauzele acestor invazii masive? Sunt ele un produs al dezechilibrelor create de noi sau al unor intervenţii criminale? De altfel, potenţialul războiului bacteriologic este bine cunoscut şi el pare mult mai selectiv, iar trimiterea unor asemenea cohorte de insecte poate constitui un semnal că poate urma ceva şi mai grav. Lăsând la o parte speculaţiile, trebuie să recunoaştem că starea de fapt din România este produsul propriei noastre inactivităţi. Atâta vreme cât indiferenţa şi lipsa de implicare în rezolvarea problemelor cu care ne confruntăm va domina societatea românească, vom continua să culegem doar frustrări, nemulţumiri şi insuccese pe toate căile. Iar rolul celor ce acţionează în teritoriu este determinant. În zadar vom dărâma guvern după guvern, efectul acestor schimbări va fi de fiecare dată fără rezultat, pentru că problemele ţării trebuie soluţionate pe fiecare metru pătrat al teritoriului ei. De altfel, fiecare judeţ îşi are ministerul său, iar rolul desconcentratelor este tocmai acesta, de a reprezenta centralul pe plan local. Cu o bună şi atentă activitate la noi acasă, şi lucrul acesta multiplicat de 42 de ori, de câte unităţi administrative dispune ţara, vom avea imaginea clară a ceea ce se poate realiza, fără a face trimiteri de învinovăţiri de fiecare dată când treburile nu merg bine la noi, spre Bucureşti. Pentru că este inadmisibil să ne trezim la realitate şi la acţiuni, doar atunci când ne forţează o catastrofă, şi pe termen scurt, după care să uităm totul şi să intrăm din nou în dulcea hibernare.

 

Lasă un comentariu