De ce nu este România o ţară dezvoltată? (XII) Mai puţin cu legile, mai mult cu voluntarismul

Organizarea politică a unui popor poate fi aşadar o frână în calea dezvoltării sale. Desele schimbări de orientare, de organizare şi mai ales de legislaţie afectează cu siguranţă dezvoltarea economică a unei ţări, iar românii şi-au schimbat mereu, adesea radical, atât organizarea cât şi legislaţia; chiar şi în ultimul secol sau în ultimele decenii. Între cele două legislaţii, între cea veche şi cea nouă există de obicei un hiatus, timp în care mai mult se distruge decât se produce. Şi, bineînţeles, se redistribuie: se transferă bunurile de la unii la alţii pe orice căi, mai puţin pe cele legale, care încă nu există. Să ne gândim, spre exemplu, la imensele distrugeri şi „transferuri" care au avut loc în România după evenimentele din 1989. În astfel de situaţii populaţia se dezbină serios, iar apoi are nevoie de câteva generaţii ca să-şi revină. Românii nu sunt cunoscuţi ca fiind foarte uniţi. Doar în situaţii foarte critice pentru ţară îşi manifestă ei mai puternic solidaritatea.

Aşa se explică, cred, de ce românii nu au fost, şi nu sunt nici în prezent (într-o măsură destul de mare) democraţi în adevăratul sens al cuvântului; adică să se adune periodic, să analizeze o problemă oarecare şi să decidă asupra ei prin voinţa majorităţii, iar apoi să respecte şi să aplice deciziile luate. În prezent, ca şi altădată, cei nemulţumiţi de o anumită hotărâre, chiar luată democratic prin voinţa majorităţii (spre exemplu, alegerea unei persoane într-o anumită funcţie), nu se gândesc nicio clipă să respecte decizia luată, ci se constituie rapid într-o grupare disidentă şi încearcă s-o modifice pe orice cale şi să-şi impună apoi propria voinţă. Aceasta însă nu-i democraţie, iar fără democraţie nu există economie de piaţă. Tot la fel procedau şi în trecut. Îşi alegeau un domnitor, iar apoi repede îl trădau dacă ceva nu le plăcea în comportamentul lui. Domnitorii, la rândul lor, şi-au dat seama destul de repede că trebuie să profite cât mai rapid de timpul pe care-l au la dispoziţie. În consecinţă, înăspreau atât cât puteau dările. Această trăsătură a rămas până astăzi la guvernanţii români. Pe de altă parte, contribuabilii au înţeles şi ei, tot atât de uşor, că singura lor soluţie, dacă vor să scape de dările apăsătoare este să-i fenteze pe guvernanţi. Şi această trăsătură s-au păstrat până astăzi: România este printre ţările cu cea mai mare evaziune fiscală din lume.

Românii n-au ajuns încă să se civilizeze: şi unii şi alţii, şi guvernanţii şi cetăţenii obişnuiţi încalcă mult prea uşor legile adoptate. De fapt, guvernanţii sunt primii care încalcă legile şi din acest motiv ei nu pot apoi impune legile adoptate cetăţenilor obişnuiţi. Nu au cum, pentru că nu au suficientă legitimitate. În România legile sunt mai mult de formă, aşa, ca să avem şi noi acolo, pe hârtie, nişte legi. Să ştie Uniunea Europeană. Oricum ele nu se respectă şi, în plus, se modifică destul de des; câteodată de mai multe ori chiar în aceeaşi zi. În aceste condiţii nici nu merită să le cunoşti sau să le respecţi; „poporul ajunge repede să dispreţuiască acele legi pe care le vede schimbându-se în fiecare zi"- spune şi J.J.Rousseau.(1958,p.57) România a avut aproape constant, aşa cum am mai spus, guverne slabe, care nu reuşesc (este adevărat, nici nu se străduiesc prea mult) să impună legile adoptate. În mod normal guvernanţii ar trebui să aibă un rol civilizator, un rol educativ în raport cu propriii cetăţeni. Ei ar trebui să fie „dătători de legi şi datini"- cum se exprimă Eminescu - şi să respecte, primii, legile adoptate. În ţările civilizate sau în ţările actualmente dezvoltate guvernanţii au avut în general un astfel de rol. Să ne gândim, spre exemplu, la Habsburgi sau la Părinţii Americii.

Aşadar, în România, legile nu se aplică decât în cazuri rare şi în mod capricios. Aceeaşi culpă este pedepsită adesea cu pedepse foarte diferite; sau, pentru tentativă de mită, spre exemplu, se dau 3 ani cu executare, iar pentru omor din culpă deosebit de grav, soldat - să zicem - cu trei morţi, se dau 6 ani cu suspendare! Pentru că aşa sunt făcute legile: să se poată da ce pedepse vor cei ce deţin puterea. Nu justiţia, care şi în prezent este subordonată politic,aşa cum a fost întotdeauna, ci puterea executivă şi parlamentară şi care la noi înseamnă în prezent cam acelaşi lucru: ceea ce vrea prim-ministrul sau, în funcţie de raportul de forţe din parlament, preşedintele ţării.

(va urma)

Lasă un comentariu