Pe vremea când umbla bunul Dumnezeu cu Sfântul Petru pe pământ, (Tudor Pamfile, Sărbătorile la români, Editura Saeculum I.O., Bucureşti 1997), acesta din urmă se încumetri cu un ţăran. Odată, cum mergeau pe un drum, zise Dumnezeu Sfântului Petru:
- Petre, anul acesta n-are să cadă nici un strop de ploaie pe pământ!
Cum auzi Sfântul Petru cuvântul Domnului, se şi gândi la cumătru-său, să-i facă un bine, să-l înştiinţeze că n-are să ploaie, şi să nu mai facă cheltuieli cu aratul şi semănatul anul acela. Întâlnindu-se în târg, îl înştiinţă de spusa Celui-de-Sus. Dumnezeu ştia fapta Sfântului Petru.
Cu toate că anul acela n-a plouat deloc, pământul a dat roade cu mare îmbelşugare; toată lumea săpă la roade frumoase, numai cumătrului Sfântului Petru îi rămăsese ogoarele în pârloagă, pline de holeri şi buruiene. Sfântul Petru văzu că a greşit-o şi el.
Stând odată de vorbă cu Dumnezeu, îi spuse şi păţania cu cumătru-său. Dumnezeu îl mustră că nu ţine în taină ce-i spune.
- Ce să fac, Doamne, că omul are o casă plină de copii şi rămâne pieritor de foame, dacă nu plouă.
- Am ştiut de atunci, Petre, fapta ta; rău faci că te amesteci unde nu-ţi fierbe oala, dar iacă, te iert. Du-te de spune cumătrului tău să strângă ceea ce a crescut pe ogoare şi să le dea foc, şi ce va căpăta, a lui să fie.
Sfântul Petru, mulţumind lui Dumnezeu că scăpă o casă de pieire, povăţui pe cumătru-său ce să facă. Omul ascultă sfatul sfântului - da cam cu inima îndoită - şi făcu din ciulinii şi dudăul de pe ogoare, pe vremea secerişului, câte un stog de fiecare ogor, şi dădu foc buruienilor. Când colo, ce să vezi? Unde fusese semănat păpuşoi se făcură nişte grămezi cât casele şi unde fusese semănat grâu, nişte girezi de grâu ca la boierii cei mari; şi aşa, în toate ogoarele s-a revărsat, în locul lipsei, bunătatea lui Dumnezeu.
Oamenii din sat, văzând minunea asta şi socotind că şi lor le va da Dumnezeu, ca şi cumătrului Sfântului Petru, începură şi ei să strângă holdele ce le aveau, să facă grămezi şi să le dea foc. Dumnezeu, însă, nu le dădu nimic, ca să priceapă şi ei. Şi avură ce blestema de pacostea ce dăduse peste ei şi de prostia ce făcură.
