„Pâinea care îmi trebuie"

Distribuie pe:

Era anul 1961 când soţii Nicholson au câştigat un pariu sportiv de 150.000 de lire sterline, echivalentul de astăzi a 4,5 milioane de dolari. Pe vremea aceea, Vivian avea 25 de ani, era deja mamă a patru copii şi lucra într-o fabrică de lemn dulce. Soţul ei era miner. Împreună câştigau 9 lire sterline, puţin mai mult de 250 de dolari astăzi. Banii cu care au pariat erau bani împrumutaţi, iar când Vivian s-a dus la Londra să ridice premiul purta dresuri împrumutate şi pe talpa pantofilor purta carton. Când un reporter a întrebat-o ce are de gând să facă cu banii, a strigat, într-un chiot: „Să-i cheltui, să-i cheltui, să-i cheltui"! După câştig, soţii Nicholson s-au mutat într-o comunitate bogată, au cumpărat blănuri, bijuterii, ceasuri de aur şi parfumuri scumpe, un ponei, bilete pentru tot felul de călătorii în străinătate şi au plătit educaţia copiilor în internate. Deşi Vivian nu ştia să conducă şi-a cumpărat maşini şi haine să se potrivească fiecăruia. În 1965 Keith a murit, la 27 de ani, într-un accident, la volanul uneia dintre maşinile nou achiziţionate. Nu a lăsat nici un testament şi Vivian s-a luptat 4 ani de zile în tribunale să primească ceva din averea acumulată. În final a primit 34.000 de lire sterline pe care i-a terminat repede în proiecte de caritate pentru aşa-zişi prieteni. În 1970 s-a întors falită în localitatea de unde plecase după câştig. Următorii 10 ani i-a petrecut ca vânzătoare într-un magazin de parfumuri, iar ultimii ani din viaţă, într-o casă de bătrâni, unde a dezvoltat demenţa. „Faptul că am câştigat nu a fost noroc. Înainte de asta, eu şi Keith aveam 5 ţigări care ne ajungeau o săptămână. Doar simplul fapt că le împărţeam, că ne ţineam de mâini şi ne iubeam unul pe altul… Atunci a fost momentul în care am avut totul", a declarat Vivian în 1999.

Lasă un comentariu