Imediat după votul de învestitură, dat de Parlament Guvernului Dacian Cioloş, au început să se agite şi să se tulbure apele politicii româneşti. Cei care au reuşit să prindă ciolanul schimbărilor, sub presiunea străzii, stau cuminţi şi liniştiţi, ştiind bine că, până la alegerile parlamentare viitoare, când partidul câştigător va forma un alt guvern, nimeni nu-i va putea deranja şi da deoparte. Ceilalţi, nemulţumiţii, mârâie, croiesc scenarii viitoare, pentru a pune ei mâna pe putere. Pe ei, politicienii de azi, nu interesul naţional îi preocupă, ci doar cel personal, al puterii, care unora le ia minţile, al propriului buzunar, considerând că votul de învestitură, dat Cabinetului Cioloş, se datorează doar unei „majorităţi parlamentare conjuncturale". Iar drăcuşorul acela împieliţat, care nu doarme, a şi început să scoată corniţele. Că aşa-i pe la noi, la români! Guvernul Cioloş este luat la puricat, zi şi noapte-i tocat, mărunţit de subterana politică, mereu la pândă, cea care repede a prins glas. Răbufnesc fricţiunile politice din fosta Coaliţie de guvernare (PSD-UNPR-ALDE), erodând serios atmosfera dintre foştii parteneri din Guvernul Ponta, acum într-un fel de Opoziţie. Au apărut tensiuni între PSD, partidul lui Liviu Dragnea, şi UNPR, partidul generalului Gabriel Oprea, fostul vicepremier şi ministru al Internelor. PSD nu mai doreşte să fie asociat cu conjuncturala UNPR, care, după prăbuşirea politică a guvernului pesedist, condus de Victor Ponta, şi compromiterea unor idei de centru-stânga, a întors spatele fratelui mai mare, tocmai el, frăţiorul mai mic, care, de fiecare dată, a intrat în Parlament doar ca remorcă a social-democraţiei. După demisia secretarilor de stat ai ALDE din guvernarea precedentă (era şi cazul!), fricţiunile PSD-UNPR parcă iau o şi mai mare amploare. „Situaţia nu este deloc una roză între PSD şi UNPR. Nu cred că vom mai face coaliţie, în perspectiva alegerilor locale şi parlamentare de anul viitor. Vor mai fi discuţii" - declara un lider pesedist sub cerinţa păstrării anonimatului. La modă-i cunoscuta „politică a giruetei", după cum bate vântul intereselor de partid şi al celor personale, confirmându-se, încă odată, dacă mai era cazul, cuvintele lui Churchill: „În politică nu există sentimente, ci numai interese!".
