No comment - Buget 2016 - a înghețat salariul, a răsărit pătrunjelul!

Distribuie pe:

Mai ciupind de ici, mai adăugând colea, mai tăind de la unii ca să-i mulțumească pe alții, tehnocrații (apolitici, se-nțelege) au croit bugetul patriei pentru anul ce va să vină. Din mormanul de cifre și procentaje cu care ne-au împuiat capul analiștii, deveniți, subit, contabili, am înțeles că, în general, banii se vor duce pe „bunuri și servicii", pe deplasări interne, externe și pe apa sâmbetei, pe cheltuieli de protocol, gustări, fursecuri și…traduceri. Unora li s-a dat, altora li s-a luat. În general, li s-a dat celor care aveau și li s-a luat celor care ori nu aveau ori aveau, dar n-aveau ce face cu ce aveau, ca de exemplu, Ministerul Transporturilor, care va lua, la anul, o binemeritată pauză în construirea de autostrăzi, dar și Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, care, acuma că nu prea mai sunt păduri, poate să tragă un pui de somn, „lângă izvor", „blând îngânat de-al valurilor glas", în timpul programului și peste program.

De cea mai drastică tăiere „beneficiază" Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, care va primi cu 10,3% mai puțin decât anul trecut, urmat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, spre bucuria primarilor, care vor trebui să se dezvolte „regional" cum or ști, cum or putea, cu aproape un miliard și jumătate de lei mai puțin decât s-au dezvoltat regional anul acesta.

Vom avea, însă, mai multă sănătate: de la 0,81% din PIB, ea va ajunge la 0,86%, vom fi mai culți, atingând hăăăt 0,1%, de la 0,08% din PIB, dar și mai educați cu 0,04 procente. Cea mai mare creștere (130%) va reveni Ministerului pentru Societatea Informațională, care nu prea știm cu ce se ocupă, dar rezultă că vom fi mai bine informați din punct de vedere electronic și pe facebook.

 Se vor face și economii: de exemplu, instituția dlui Iohannis a primit mai puțini bani pentru deplasări externe și pentru curățenie, preferând sume în plus pentru…hrana animalelor, vorba ceea: „din bucata mea de pâine, am hrănit un om și-un câine". Sau ce viețuitoare și-or duce traiul prin Administrația Prezidențială...

 Ca întotdeauna, cei mai plini de nevoi s-au dovedit a fi parlamentarii. Cele două Camere, neavând animale de hrănit, au, în schimb, reparații de făcut ori câte ceva de cumpărat. Oamenii aceștia chiar sunt de groază: cum pun mâna pe un obiect, cum îl și strică: mai an și-au cumpărat motopompe, oale și cratițe noi, foarfeci de tăiat frunze la câini, și-au reparat incintele să nu-i mai tragă curentul, și uite că, deputații, bunăoară, iar au nevoie de bani „pentru reparații curente". Nu mulți, doar cu 2.000% în plus față de anul trecut.

Per total, banii au fost chivernisiți - fiecăruia după nevoi - și toată lumea pare mulțumită. Patriarhul  s-a supărat puțin că a fost tăiat de pe listă, dar i-a dat dl Cioloș telefon și lucrurile au reintrat în normal.

Nu te pui cu…

 …Doar salariul minim bate pasul pe loc. El nu va crește, deocamdată, deoarece trebuie făcut un studiu de impact, o creștere alandala putând „afecta semnificativ competitivitatea României". Trebuie să fie un studiu „într-adevăr foarte serios, nu-l facem peste noapte", a explicat dna ministru de resort și tehnocrată. Adică, mai pe înțeles, problema e…problematică, n-o putem rezolva cu un telefon la Patriarhie. Și în țări precum Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, a explicat dna ministru, „locuitorii sunt săraci și mulți, și toți știu să facă câte ceva pe doi lei, fac ceva ce românul nu mai face de ceva vreme". E gândit adânc, trebuie să recunoaștem. De aia nici nu pricepem ce a vrut să zică. Adică, ce poți să faci pe doi lei altceva decât să te dai cu autobuzul?

În fine, să nu ne întristăm fiindcă, în prag de iarnă, văzurăm la televizor că au răsărit pătrunjelul, ceapa verde, mărarul, țelina, loboda și rostopasca, au înflorit trandafirii și s-au copt căpșunele. Salcâmii sunt în floare. Gospodarii taie porcul în bustul gol și în zumzet de albine. Ce dacă, în loc să înghețe solul, a înghețat salariul minim?

Mediul înconjurător e așa de frumos, păcat, mare păcat că nu i-au dat ceva bani de la buget!

 

Lasă un comentariu