Spectacolul caritabil „Triumful talentului", inițiat de Teodora Chira, a fost un eveniment prin întâlnirea cu Vasile Adamescu și cartea sa, „Înfruntând viața"

Un moment extrem de impresionant, care m-a convins și pe mine să dau 30 de lei pe o carte, a fost când l-am văzut pe acest om în vârstă, vorbind pe neînțelese, căci avea un interpret care „traducea" tot ce încerca el să spună, în spectacolul caritabil Triumful talentului. Aflăm din postfața scrisă de prof. Ion Podosu, președintele Filialei Cluj ANR, unde este o poză cu venerabilul domn, din copilărie, tot cu ochelari negri, că „Pe Vasile Adamescu l-am cunoscut încă din perioada claselor gimnaziale, urmărindu-i evoluția pe parcursul anilor de liceu, de studenție și, în fine, în vremea cât a funcționat ca profesor preparator la școala pentru nevăzători din Cluj-Napoca. Întotdeauna, i-am admirat speranța entuziastă cu care își urmărea visele și aspirațiile, uneori foarte greu de imaginat, și, mai greu, de realizat, dorința nestrămutată de a urca noi trepte de cunoaștere, în ciuda nenumăratelor obstacole pe care le avea de învins. Intențiile și realizările sale, dar mai ales felul cum recepta el lumea, dar și modul lui de a gândi, le-am descoperit din bogata corespondență în alfabetul Braille și, mai recent, pe email, pe care am purtat-o de-a lungul anilor cu Vasile Adamescu. M-a impresionat la el o anumită inocență a gândirii, dar și profunda recunoștință pe care o avea față de toți cei care au contribuit la formarea și dezvoltarea personalității sale, pe care ne-o relevă paginile acestei foarte interesante cărți de amintiri." „Profesorul Vasile Adamescu poate fi văzut cu fiecare mână abandonată în voia câte unui copil cu care se lansează într-o comunicare tensionată, dar tăcută, laborioasă, secretă, încheiată cu zâmbetele tuturor și cu cățărarea copiilor pe brațele sale. O performanță pedagogică și etică precum umanizarea unui copil orb surdo-mut, la nivelul de reușită la care s-a ajuns cu el, a rămas un fel de curiozitate de simpozion interșcolar și o ispravă de întrecere socialistă. Incapacitatea autorităților, nu numai comuniste, ci și științifice românești, ante și post-decembriste, de a promova un asemenea succes pe plan mondial ține de ceea ce ar trebui să funcționeze ca rușine națională, dar de care nu se rușinează nimeni. Citind autobiografia nevăzătoarei surde americane, cândva lipsită și ea de facultatea vorbirii, dar devenită prin educație un reper al autodepășirii de care ființa umană este capabilă, Mark Twain spunea: Secolul XIX a dat doi oameni mari, Napoleon Bonaparte și Helen Keller. Prof. Radu Sergiu Ruba - președinte ANR." Volumul este deci elaborat de domnul Vasile Adamescu, persoană cu surdo-cecitate survenită la vârsta de 2 ani, o lucrare autobiografică, jurnal. Autorul povestește amintirile esențiale din satul natal, din viața familiei, rudelor, consătenilor, anii de școală - informații de la profesorii deficienților de vedere, cei care au coordonat activități de demutizare, reabilitare și educație... putând deveni pentru cititori un adevărat eveniment al cunoașterii. Pe baza lecturii unor asemenea cărți, cititorii pătrund în lumea de mister a persoanelor cu dublă deficiență senzorială, de auz și de vedere, care prin ceea ce reușesc să realizeze în dezvoltarea personală ne demonstrează că, într-adevăr, se poate vorbi de principiul ipotezei optimiste în educație. (Cluj-Napoca, prof. univ. Vasile Liviu Preda). Autorul este originar din Cocargeaua lângă Fetești, zona Dunării, Câmpia Bărăganului, bogată în grâu. A venit pe lume în 1944, dintr-o casă „cu fața spre apa Dunării, la sud, unde soarele ardea de dimineața până seara". Într-un articol viitor, urmează date și mai concrete, despre conținutul propriu-zis al cărții! 

Lasă un comentariu