„Mergeţi la Eminescu?"

Reproduc un fragment de pe la… sfârşitul cărţii mele, publicate în anul 2000, „Colivia de vise", pentru faptul că 15 Ianuarie, ziua Poetului naţional, ca şi ziua morţii lui, 15 iunie, au o însemnătate specială, mai ales pentru oamenii de cultură. „Foarte scurt" acel text, a fost după părerea celei cu care am fost împreună la mormântul lui Mihai Eminescu, din Cimitirul Bellu, din Bucureşti, acum 20 de ani, pe atunci studente ambele la Universitatea Ecologică ce îşi ţinea cursurile la subsolul liceului „I.L.Caragiale" (eu, la clasa profesorilor Constantin Codrescu- Vlad Rădescu-Costin Anghel-Liviu Pancu, la actorie, ea, la regie film, clasa Dan Piţa-Mircea Veroiu), acum regizoare de televiziune - Camelia Popa, „extrem de simplu şi la obiect". „Să cauţi un drum neştiut printre morminte, ca să ajungi la el, de ziua… morţii lui. Să vezi că viaţa e atât de aproape de nefiinţă, sau de nemurire, mai degrabă. Pentru că atâtea flori şi lacrimi uscate se împrăştie şi se risipesc sau se transformă în ceva de dincolo de noi… încât liniştea sau vântul nu le pot şterge". Am fost la Cimitirul Bellu, în 15 iunie, să fac un film în regia unei prietene, studentă la clasa lui Mircea Veroiu. La intrare, o femeie în negru ne-a întrebat, „Mergeţi la Eminescu?" Doamne! Ce întrebare e asta? Ca şi cum ar fi fost o excursie cu ghid sau o lansare de carte. Femeia ne-a arătat drumul spre el. Şi ne-am întâlnit şi cu Ioan Luchian Mihalea, după ce o altă femeie, ne-a îndrumat la rându-i. Profesorul de regie al Cameliei Popa ar fi meritat să mergem la el. Dar nu l-am găsit în Cimitirul Bellu, fusese incinerat împotriva voinţei lui."

Acum, când s-a stins zilele acestea o mare actriţă, Melania Ursu, care, de asemenea, a avut un loc important în tinereţea mea de studentă la Cluj, ca profesoară cu care m-am pregătit un an, aceasta este „tonalitatea" în care mă pot exprima în această perioadă. Deşi se apropie ziua de naştere a Poetului naţional, tonul este unul trist, tocmai pentru că am intrat în facultatea de teatru, între altele, cu „Scrisoarea I" a Marelui Poet. Când mă gândesc la Melania Ursu, îmi aduc aminte şi de profesorul meu de actorie de la Cluj, Marius Bodochi, tatăl fiului ei, dar şi de un alt artist pentru care marea actriţă şi profesoară a însemnat mult, regretatul Călin Nemeş, care poate ar merita un nume de stradă în Cluj, la al cărui mormânt am mers cu acelaşi sentiment, lipsit de orice urmă de teamă sau sentiment al macabrului. Dacă într-adevăr acesta este oraşul cu cele mai mari şanse de a fi capitală culturală europeană în 2021, îmi pare rău că unii nu mai apucă acest eveniment, dar cred că acest oraş merită titlul.

Lasă un comentariu